Detalii despre achiziție
Serviciul Român de Informații (SRI) a transmis vineri, 5 iunie 2026, un comunicat de presă în care oferă detalii suplimentare despre atribuirea unui contract de aproximativ 196 de milioane de euro către Digi Communications, în cadrul programului european SAFE destinat securității cibernetice. Clarificările vin după declarațiile făcute joi de premierul demis Ilie Bolojan, care a afirmat că Guvernul nu a fost implicat în procedura de atribuire și a cerut transparență în privința modului în care a fost derulat contractul.
În comunicatul oficial, Serviciul Român de Informații precizează că a parcurs toate etapele procedurii de achiziție, de la identificarea necesităților și consultarea pieței, până la elaborarea documentației și atribuirea acordului-cadru. Potrivit SRI, atribuirea contractului a fost făcută în baza unui cadru interinstituțional, cu implicarea structurilor de coordonare prevăzute de legislație, inclusiv nivel guvernamental și parlamentar.
„În contextul continuării discuțiilor în spațiul public referitoare la contractul în valoare de 196.000.000 euro finanțat prin Instrumentul european „Acțiunea pentru securitatea Europei” (SAFE) și având ca obiect dezvoltarea unei platforme integrate de tip LLM destinate securității cibernetice, în completarea precizărilor anterioare, Serviciul Român de Informații menționează următoarele: Astfel cum stabilește OUG nr. 62/2025, întregul program SAFE se desfășoară sub coordonarea Cancelariei Prim-Ministrului, iar SRI, în conformitate cu prevederile aceluiași act normativ, este una dintre instituțiile în atribuțiile cărora se află realizarea achizițiilor publice corespunzătoare proiectelor incluse în Planul de investiții în industria de apărare a României”, se arată în comunicatul SRI.
În exercitarea respectivelor atribuții, în conformitate cu prevederile legale general valabile în materia achizițiilor publice, precum și a celor specifice programului SAFE, SRI a parcurs etapele aferente atribuirii acordului-cadru încheiat cu Digi România. În consecință, așa cum au procedat toate autoritățile publice împuternicite să efectueze achiziții în cadrul Instrumentului SAFE, SRI a identificat necesitățile și obiectivele achiziției, a realizat consultarea pieței și a elaborat documentația de atribuire.
Ulterior derulării acestor etape, documentul de analiză a solicitării de informații, întocmit de SRI conform procedurilor legale, a fost transmis spre analiză și aprobat către Grupul de lucru interinstituțional, CSAT și Parlament prin Comisiile reunite de apărare, ordine publică și siguranță națională. În aplicarea prevederilor art. 19 din Instrumentul SAFE și conform prevederilor art. 4 alin. (2) din OUG nr. 62/2025, SRI a desfășurat procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare și a atribuit acordul-cadru către operatorul economic Digi România”, detaliază SRI.
Contractul vizează dezvoltarea unei platforme integrate de tip LLM (large language model) destinată securității cibernetice, finanțată prin instrumentul european SAFE – „Acțiunea pentru securitatea Europei”. SRI susține că proiectul face parte din planul național de investiții în industria de apărare și securitate și este derulat sub coordonarea Cancelariei prim-ministrului.
Într-un interviu acordat Euronews România, Ilie Bolojan a respins orice implicare a Guvernului în atribuirea contractului, precizând că instituțiile și-au gestionat separat achizițiile. „Încheierea contractului n-are nicio legătură cu Guvernul României. Am aflat din presă cine a semnat contractul”, a declarat acesta, solicitând totodată o mai mare transparență în astfel de proceduri.
Contractul a fost atribuit companiei Digi România, controlată majoritar de omul de afaceri Zoltán Teszári, grup care operează inclusiv postul de televiziune Digi24.