Acuzații de trafic de droguri
Tribunalul Mureș a emis vineri, 5 iunie 2026, un nou mandat de arestare preventivă pe numele fostului preot și interpret de muzică populară Cristian Pomohaci. Măsura a fost dispusă într-un dosar instrumentat de procurorii DIICOT, în care acesta este cercetat pentru trafic de droguri de mare risc. Potrivit Poliției Române, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Târgu Mureș, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Târgu Mureș, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat în vârstă de 57 de ani.
Instituția a anunțat că, în urma probelor administrate, au rezultat suspiciuni privind activități desfășurate pe parcursul ultimilor doi ani. „Din probatoriul administrat a reieşit faptul că, în perioada cuprinsă între 2024 şi 2026, persoana cercetată (arestată preventiv într-o cauză privind săvârşirea infracţiunilor de agresiune sexuală şi viol săvârşit asupra unui minor) ar fi procurat, deţinut şi pus la dispoziţia mai multor persoane, pentru consum, diferite cantităţi de drog de mare risc, sub formă de substanţe cristaline”, a declarat un ofițer din cadrul DIICOT.
De asemenea, în urma percheziţiei efectuate la locuinţa acesteia, situată în municipiul Târgu Mureş, a fost găsită şi o cantitate de drog de mare risc, 3 CMC, precum şi alte mijloace de probă. Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Mureș a admis solicitarea formulată de procurorii DIICOT și a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile.
„Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism-Serviciul Teritorial Târgu Mureş în dosarul penal nr. 73/65/P/2026 (...) dispune arestarea preventivă a inculpatului P.C.D., cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000”, a menționat instanța în motivarea soluției pronunțate vineri.
Prin avocatul său, Pomohaci a solicitat înlocuirea măsurii cu arest la domiciliu, control judiciar sau control judiciar pe cauțiune. Hotărârea Tribunalului Mureș poate fi contestată în termen de 48 de ore. Dosarul de trafic de droguri reprezintă al doilea caz în care Cristian Pomohaci este arestat preventiv în ultimele zile.
Anterior, pe numele său a fost emis un mandat de arestare într-un dosar care vizează acuzații de viol asupra unui minor și agresiune sexuală. Potrivit anchetatorilor, victimele ar fi fost băieți cu vârste sub 16 ani la momentul faptelor, iar presupusele acte ar fi fost comise începând din anul 2022. Procurorii susțin că acestora le-ar fi fost oferite sume de bani și alte beneficii materiale.
În cadrul perchezițiilor efectuate la locuința lui Cristian Pomohaci, anchetatorii au descoperit și aproximativ 2 milioane de euro în opt valute diferite, sumă care a fost ridicată pentru continuarea cercetărilor.