Negocieri pentru portofolii
Odată cu desemnarea noului premier, va începe și împărțirea portofoliilor din viitorul Guvern. Potrivit informațiilor Digi24.ro, președintele Nicușor Dan ia în calcul să trimită mai mulți consilieri de la Cotroceni în Executiv, inclusiv la Educație și Dezvoltare. În același timp, doi miniștri din Cabinetul Bolojan ar putea să-și păstreze funcțiile. Negocierile sunt, însă, în desfășurare, iar lucrurile se pot schimba.
Potrivit informațiilor Digi24.ro, președintele Nicușor Dan ia în calcul să trimită în noul Guvern cel puțin doi consilieri de la Cotroceni. Este vorba despre Valentin Sorin Costreie, care să preia ministerul Educației, și despre Bogdan Florin Cristea, care ar putea fi propus la Ministerul Dezvoltării. Costreie este, din 17 noiembrie 2025, consilier prezidențial pentru educație și cercetare. A ocupat poziția de consilier de stat pentru educație și cercetare în Guvernul României pentru trei premieri, și fost secretar de stat în Ministerul Educației și Cercetării, potrivit descrierii de pe site-ul Administrației Prezidențiale.
Bogdan Florin Cristea este consilier de stat în cadrul Departamentului Administrație, Politici Publice și Societate Civilă de la Cotroceni. În ultimii ani, acesta a condus servicii și direcții din domeniul urbanismului și al achizițiilor din cadrul Primăriei Municipiului București (PMB). Alte nume vehiculate sunt: Portofoliul de la Finanțe este, de asemenea, negociat intens, fiind unul dintre cele mai importante ministere. Luat în calcul a fost inclusiv actualul ministru, liberalul Alexandru Nazare, care să își continue mandatul. Totuși, liberalii ar fi nemulțumiți de o astfel de mișcare, având în vedere că au transmis în repetate rânduri că nu sunt de acord cu un Guvern tehnocrat, și amenință să îl dea afară din partid, au declarat surse pentru Digi24.ro.
Un alt nume vehiculat este Bogdan Drăgoi, fost ministru de Finanțe în Guvernul Ungureanu (2012) și fost consilier prezidențial al lui Traian Băsescu. Și actualul ministru al Fondurilor Europene, Dragoș Pîslaru, a fost luat în calcul pentru un portofoliu în viitorul Guvern, fie la MIPE, fie la Ministerul Muncii, pe care îl conduce interimar și în prezent. Nicușor Dan este așteptat să desemneze noul premier astăzi, de la ora 18:00. Favorit în acest moment este Eugen Tomac.
Imediat după nominalizare, la Palatul Cotroceni, Tomac a ținut un discurs despre felul în care va încerca să formeze un nou Guvern. „Este o onoare și o responsabilitate această desemnare. Înțeleg din plin contextul dificil prin care trecem, cunosc așteptările românilor și sunt conștient de provocările pe care trebuie să le depășim împreună. Viziunea mea este clară, România se află într-un moment care cere înainte de orice responsabilitate. Doar așa putem oferi României direcția clară de care avem nevoie.
Responsabilitatea este temelia pe care se construiește totul. Doar așa investițiile vor continua să vină în țara noastră, reformele vor aduce rezultate, iar instituțiile statului vor recâștiga încrederea cetățenilor pentru care lucrează. În acest spirit, îmi asum cu bună-credință această misiune de a propune țării o echipă profesionistă, care să muncească pentru cetățeni. Îmi doresc, așadar, să găsesc deschidere și un dialog sincer din partea tuturor forțelor politice democratice și pro-occidentale din Parlament, pentru a investi un Guvern care va avea o singură agendă, binele comun al cetățenilor României.
Înțeleg mizele politice, sunt legitime și firești într-un stat democratic, dar știu că România are nevoie acum de proiecte naționale duse până la capăt și obiective clare. De aceea, voi prezenta Parlamentului României o echipă de specialiști, un guvern tehnic, nu unul politic. Vom menține, domnule președinte, direcția trasată de dvs, de apartenență la familia europeană, de consolidare a parteneriatului cu SUA, a relației noastre transatlantice, relevanța noastră în NATO fiind o prioritate.
Foarte importantă este competitivitatea economică. PNRR, aderarea la OCDE sunt obiective care au deja o rezonanță publică, dar trebuie să fim serioși și credibili ca stat. Garantarea securității rămâne o obligație fundamentală a statului. Nicio prosperitate nu este posibilă în absența ei. Avem un război la graniță și vedem impactul.
Vă asigur, domnule președinte, că echipa pe care o voi forma și pentru care voi cere votul Parlamentului va acționa cu maximă responsabilitate față de bugetul public și va respecta absolut toate angajamentele asumate de România în relația cu partenerii noștri internaționali.