Așteptarea anunțului premierului
Agenda publică a președintelui Nicușor Dan a fost actualizată joi, 4 iunie 2026, la ora 10:00, însă evenimentul care ar fi trebuit să lămurească una dintre cele mai așteptate decizii politice ale momentului lipsește. În timp ce scena politică așteaptă desemnarea unui nou premier, agenda oficială nu conține niciun indiciu în acest sens, iar „elefantul din cameră” rămâne neatins: numele viitorului șef al Guvernului nu este anunțat.
În locul unui anunț politic cu impact major, programul prezidențial indică doar o deplasare externă programată pentru zilele următoare, ceea ce amplifică suspansul din jurul deciziei amânate. Potrivit agendei actualizate joi, singurul eveniment notat pentru zilele viitoare este: „05 iunie 2026, 12:15, Participare la Summitul Uniunea Europeană - Balcanii de Vest, Hotel Regent, Porto Montenegro - Tivat, Muntenegru, Ora României”. Pe agenda pentru astăzi, 4 iunie, ziua când este așteptat anunțul legat de premier, nu apare nimic. Cotroceniul actualizează agenda președintelui, de obicei, cu 24 de ore înainte, pentru evenimente cunoscute. În cazul nominalizării unui prim-ministru, eveniment cu oră incertă, actualizarea agendei are loc cu puțin timp înainte.
În paralel cu lipsa unui anunț oficial, surse politice citate de TVR Info susțin că discuțiile pentru formarea noului guvern ar fi ajuns deja la un acord de principiu. Potrivit acelorași informații, Eugen Tomac ar putea fi desemnat pentru funcția de prim-ministru. În interiorul formațiunii sale, acesta ar fi convocat ședința Consiliului Executiv Național și le-ar fi transmis membrilor că, în proporție de 99%, va fi desemnat premier.
Contextul politic este însă unul complicat. În ultimele zile, Nicușor Dan a avut consultări informale cu liderii PSD, USR și PNL, precum și întâlniri repetate cu Ilie Bolojan, în încercarea de a contura o formulă guvernamentală stabilă. Sursele politice indică faptul că negocierile ar fi fost finalizate încă de miercuri seară, însă anunțul oficial întârzie să apară.
În același timp, partidele parlamentare își mențin rezervele față de scenariul unui guvern tehnocrat. PNL și USR resping această variantă, UDMR recomandă refacerea vechii coaliții, iar PSD așteaptă decizia finală pentru a o analiza în forurile interne.
AUR, la rândul său, solicită alegeri anticipate și refuză susținerea unui guvern din care nu face parte.