Provocări strategice pentru SUA
O serie de experți arată, conform CNN, că Iranul este pe punctul de a lansa mult mai multe rachete cu rază lungă de acțiune asupra Israelului și a altor țări din Orientul Mijlociu, după ce și-a dezgropat rapid arsenalele îngropate – un efort care evidențiază limitele strategiei de bombardament a SUA. Timp de săptămâni, atacurile Statelor Unite și ale Israelului au restricționat accesul Iranului la bazele sale subterane de rachete, distrugând drumurile și îngropând intrările în tuneluri. Însă imaginile din satelit analizate de CNN arată cum Iranul a folosit echipamente simple, precum buldozere și camioane cu basculantă, pentru a contracara aceste campanii costisitoare – sugerând că capacitățile Iranului în materie de rachete nu pot fi distruse doar prin țintirea intrărilor în tuneluri, au afirmat experții.
Deși Iranul și SUA au ajuns la un acord preliminar privind redeschiderea Strâmtorii Ormuz, mai sunt necesare luni întregi de muncă pentru a pune la punct detaliile. Dacă ostilitățile vor reîncepe, Iranul este în măsură să "continue lansarea de rachete atâta timp cât dispune de lansatoare și echipaje, chiar dacă producția a fost oprită", a declarat Sam Lair, cercetător asociat la Centrul „James Martin” care analizează capacitățile Iranului în materie de rachete. „Nimic nu împiedică lansatoarele să fie echipate cu stocul amplu de rachete pe care iranienii îl mai dețin.”
Pe parcursul luptelor, Iranul s-a străduit să dezgroape intrările în tuneluri cu mare risc, în condițiile în care SUA și Israelul loveau adesea echipamentele folosite pentru săpături. Aceste eforturi au permis Teheranului să continue lansarea de rachete pe toată durata războiului, deși la un ritm mult mai redus. De la încetarea focului, de acum mai bine de șapte săptămâni, eforturile iraniene de a dezgropa bazele s-au intensificat semnificativ. CNN a constatat că Iranul a deblocat până acum 50 din cele 69 de intrări în tuneluri lovite de SUA și Israel la 18 instalații subterane de rachete.
Iranul a reparat și alte părți ale bazelor, inclusiv drumurile pe care SUA și Israelul le-au bombardat pentru a împiedica utilizarea lor de către lansatoarele de rachete. Imaginile din satelit arată că aproape toate aceste cratere au fost acum umplute, iar în două locații au fost chiar repavate. „Armata americană excelează în obținerea de succese tactice, iar neutralizarea și suprimarea forței de rachete iraniene constituie un exemplu elocvent în acest sens”, a declarat Lair. „Cu toate acestea, dacă acest lucru nu este însoțit de un set de obiective strategice de război rezonabile și de o teorie a victoriei realizabilă, poate ajunge să fie un eșec strategic.”
Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Sean Parnell, nu a răspuns la întrebările specifice privind concluziile CNN, repetând o declarație anterioară conform căreia „armata americană este cea mai puternică din lume și dispune de tot ceea ce este necesar pentru a acționa la momentul și în locul ales de președinte”. Președintele Donald Trump a indicat în repetate rânduri arsenalul de rachete al Iranului ca motiv al războiului, distrugerea acestuia fiind unul dintre obiectivele cheie. Într-o postare din martie pe Truth Social, Trump a enumerat „degradarea completă a capacității rachetelor iraniene, a lansatoarelor și a tuturor celorlalte elemente legate de acestea” ca unul dintre cele cinci „obiective” ale războiului.
Rețeaua de baze subterane de rachete a Iranului, a cărei construcție a început în urmă cu peste 20 de ani, oferă o protecție considerabilă rachetelor și lansatoarelor sale. Adâncimea instalațiilor, dintre care unele se află la sute de metri sub pământ, limitează opțiunile de care dispun forțele armate americane și israeliene pentru a ataca aceste baze. În concluzie, provocările strategice pe care le întâmpină SUA în încercările de a neutraliza arsenalul iranian subliniază complexitatea situației din Orientul Mijlociu și necesitatea unei strategii mai cuprinzătoare în abordarea amenințărilor emergente.
În continuare, este esențial ca Statele Unite și aliații lor să dezvolte o abordare care să combine măsuri tactice eficiente cu o viziune pe termen lung pentru stabilitate în regiune.
Aceasta va implica nu doar acțiuni militare, ci și diplomație și colaborare internațională.