Viitorul la FCSB
Marius Baciu (51 de ani) a reușit să o califice pe FCSB în preliminariile Conference League, după ce le-a învins pe FC Botoșani, scor 4-3, și Dinamo, scor 2-1. Deși FCSB a avut un sezon rușinos, Marius Baciu a realizat obiectivul impus de Gigi Becali: calificarea în cupele europene. La finalul partidei, Marius Baciu a fost întrebat despre viitor și a explicat că încă nu și-a creat un nume de antrenor pentru a fi sigur de ceea ce urmează. De asemenea, tehnicianul a explicat că nu își dorește să fie strigat 'Mister' de către jucători, ci vrea să aibă o relație diferită cu jucătorii. 'Cum să mă ajute astea două victorii? Eu sunt aici. Băieții au înțeles ce înseamnă să ai spirit de învingător. Eu nu sunt Mister. Mister sunt alții, domnul Dinu, domnul Mircea Lucescu, Dumnezeu să-l ierte. Eu sunt Marius și așa le-am zis băieților să-mi spună', a declarat Marius Baciu.
În momentul în care Marius Baciu a fost numit antrenor, au existat mai multe voci care au transmis că tehnicianul va sta doar până în vară, iar atunci va reveni Elias Charalambous, ținta inițială a lui Gigi Becali după plecarea lui Mirel Rădoi. Totuși, latifundiarul din Pipera a explicat în momentul în care l-a numit pe Baciu antrenor că va rămâne cel puțin un sezon și nu îl va demite indiferent de ce se întâmplă. Conform declarațiilor lui Gigi Becali, 'Eu am 24 de calificări în cupele europene. Ce să ia campionatul? Nu-i mai las nici să respire.'
Anterior, în România, Marius Baciu a mai antrenat echipele Voința Sibiu, Alba Iulia, Șimleu Silvanie, ACSMU Poli Iași, Flacăra Făget, SC Bacău, Academia Clinceni, Concordia Chiajna și Juventus București. De asemenea, a fost secundul lui Marius Șumudică la FC Vaslui. Marius Baciu a fost unul dintre numele importante care au trecut prin vestiarul Stelei în anii ’90 și începutul anilor 2000. Fostul fundaș central a fost nu doar titular în defensiva roș-albaștrilor, ci și căpitan al echipei, într-o perioadă în care clubul domina fotbalul românesc.
Marius Baciu antrenase ultima dată la Al-Nahdah, echipă din Arabia Saudită, de la care a plecat pe 30 iunie 2023. 'Iau cinci jucători acum. Mai las eu echipa așa? Cinci jucători, da. Fundaș dreapta, fundaș stânga, mijlocaș central, atacant în dreapta, atacant în stânga și vârf de atac. Șase atunci. E posibil să fie ăla (n.r. Pirgic). Trebuie să vină un jucător. E posibil să fie ăla. Ăștia vor toți să facă ce face Becali. Nu zic, că dacă zic eu că fac ceva, hop, și ei. Nu Dinamo, ăștia, Rapid, Craiova, ei vor să 'becalizeze' și ei, dar e greu să 'becalizezi', trebuie să fii născut ca să 'becalizezi'. Rotaru zice că nu vrea să ajungă un mic Becali, nu? El nu poate să ajungă nici un mic Becali.
Ei după cine s-au luat? Ei vor să mă imite pe mine și toți paradesc banii. Normal că nu poate, că are 10 inși acolo și îi paradesc pe toți 10. Ce să facă ei? Au și ei un campionat luat acum, eu am 24 de calificări în cupele europene. Ce să ia campionatul? Nu-i mai las nici să respire. Niciodată n-am dat buget.
100% trebuie să dau 5 milioane, n-am ce face', a spus Gigi Becali, la Fotbal Club, de la Digi Sport.