Recunoaștere pentru un antrenor talentat
Antrenorul român al lui PAOK, Răzvan Lucescu (57 de ani), l-a lăudat la scenă deschisă pe Cristi Chivu (45 de ani), care a reușit să cucerească eventul în acest sezon cu Inter. Lucescu a remarcat faptul că tehnicianul lui Inter are personalitate și pregătește meciurile diferit față de ceilalți antrenori din Serie A, cu excepția lui Antonio Conte (56 de ani). "Îl cunosc pe Chivu și știu valoarea umană pe care o are. Are personalitate, a avut șansa să lucreze cu antrenori de top și să învețe metode diferite. Ceea ce a reușit la Parma și la Inter arată că este un antrenor de mare talent și valoare. Să te duci acolo, să câștigi campionatul și Cupa, să te impui în fața unor personalități și să gestionezi momentele grele cu zâmbetul pe buze arată mult. A reușit să îi remotiveze după finala de Champions League pierdută și după felul în care au pierdut campionatul anul trecut. Înainte de Inter, a creat într-un timp scurt un grup compact la Parma. Acolo a demonstrat personalitate puternică de antrenor. Din punctul meu de vedere, are în față o carieră extraordinară", a declarat Răzvan Lucescu pentru primasport.ro.
Cristi Chivu se pregătește să își prelungească înțelegerea cu Inter. Noul contract va fi valabil până în vara lui 2028, cu posibilitate de prelungire pentru încă un sezon. Chivu va avea un salariu mărit la Inter, după ce a reușit eventul, urmând să încaseze 4 milioane de euro pe an.
Răzvan Lucescu (57 de ani) a analizat parcursul de excepție avut de Cristi Chivu (45 de ani) la Inter Milano în chiar primul său sezon pe banca echipei de pe „Giuseppe Meazza”. Sub comanda sa, gruparea a reușit să câștige eventul, Serie A – Coppa Italia. Antrenorul de la PAOK Salonic a transmis că se aștepta ca fostul căpitan al naționalei României să ajungă la un astfel de nivel. De asemenea, fostul selecționer al României a punctat aspectele care au contat în reușita lui Chivu din această stagiune, de la experiența de la Inter Primavera până la parcursul de la Parma, când a salvat echipa de la retrogradare.
„Să spun acum că mă așteptam, nu vreau să sune a ipocrizie. Însă îl cunosc foarte bine și știu ce valoare are, umană, profesională. A avut ocazia să lucreze cu antrenori de top și să învețe. Ceea ce a reușit la Inter, plus Parma, arată că este un antrenor de mare talent și valoare. Nu e vorba doar de Inter, e un succes extraordinar, să câștigi campionatul și cupa. Să reușești să gestionezi momentele grele cu zâmbetul pe buze, să îi motivezi după finala de Champions League de anul trecut și după cum au pierdut campionatul anul trecut. A creat un grup compact la Parma, a arătat și acolo personalitate. Are în față o carieră extraordinară. El câștigă și campionatul Primavera. Nu mai e nevoie de alte argumente”, a afirmat Răzvan Lucescu în direct la Prima Sport.
Fiul regretatului Mircea Lucescu a scos în evidență și faptul că antrenorul român a reușit să imprime echipei Inter Milano o identitate proprie de joc într-un timp scurt, lucru rar întâlnit în Serie A. "Campionatul italian e un campionat greu, cu tacticieni. Chivu e diferit. Echipele mari sunt cele care au identitate. Nu degeaba echipele italiene nu mai câștigă nimic.
Nu degeaba Italia e de trei ori out de la Mondial”, a concluzionat Lucescu.