Problemele bugetării educației
De aproape două decenii, România discută aceeași țintă: 6% din PIB pentru Educație. Este un prag care apare în lege și programe de guvernare, dar care nu a fost niciodată atins în mod real. În acest context, o declarație a Oanei Gheorghiu – „Bugetul educației este mic pentru că nimeni nu luptă pentru el” – readuce în prim-plan o întrebare esențială: problema este lipsa banilor sau modul în care sistemul reușește (sau nu) să îi transforme în educație de calitate? În cadrul unei dezbateri organizate de studenții de la Universitatea Politehnica Timișoara, Oana Gheorghiu, vicepremier interimar, a fost întrebată și despre bugetul alocat Educației. *„Eu cred că bugetul educației este mic pentru că nu există proiecte reale în educație și că nimeni nu luptă pentru acest buget. Cu scuzele de rigoare, dar n-am văzut să se ridice din zona de educație un leadership format din 10 oameni din universități, din mediul ăsta de licee și de școală generală, care să vină să pună pe masa Guvernului: ăsta e proiectul, asta trebuie să facem, ne dați bani! Societatea ar lupta pentru ei. Dar nu, nu există”, a răspuns Oana Gheorghiu.* În opinia sa, bugetele sunt construite în funcție de „istoric”, iar educația pierde teren în lipsa unei strategii asumate colectiv: *„Așa că poate la nivelul ăsta de universități se creează acest grup de lucru care la anul se va lupta cu orice guvern va fi și nu va pleca de acolo până nu… Eu vă îndemn să faceți asta, trebuie. Investiția în educație este singura care asigură viitorul acestei țări”.*
Produsul Intern Brut (PIB) este un indicator macroeconomic care reflectă valoarea totală a bunurilor și serviciilor produse într-o țară într-un an. În cazul României, ideea de a aloca 6% din PIB pentru educație a fost prezentată de-a lungul timpului ca un prag minim pentru modernizarea sistemului. Conform unui raport al Ministerului Educației din 2025, bugetul alocat Educației a fost de doar 3,8% din PIB, cu mult sub ținta promisă. Aceasta reflectă o tendință îngrijorătoare, având în vedere că, în 2024, procentul alocat a fost de 4,1% din PIB, conform datelor INS.
În ultimii ani, România a fost criticată la nivel european pentru investițiile scăzute în educație. De exemplu, conform Eurostat, media în Uniunea Europeană a fost de 4,9% din PIB pentru educație în 2024. Această diferență subliniază nu doar o problemă internă, ci și o provocare în contextul competiției internaționale. Profesorul Radu Păun de la Universitatea București consideră că „lipsa de fonduri este o problemă gravă, dar la fel de importantă este managementul acestor fonduri și transparența în utilizarea lor”.
Un alt aspect important este distribuția inegală a resurselor educaționale. În zonele rurale, școlile se confruntă cu lipsuri severe, iar profesorii sunt plătiți cu mult sub media națională. De exemplu, în județul Botoșani, rata de abandon școlar a ajuns la 25% în 2025, ceea ce evidențiază impactul direct al subfinanțării. Conform datelor Ministerului Educației, în orașele mari, precum București, Timișoara sau Cluj-Napoca, bugetele sunt mai mari, dar inegalitățile persistă.
Criticii sistemului educațional românesc subliniază și lipsa de viziune pe termen lung. Potrivit unei analize din 2025 realizată de Fundația Soros România, majoritatea proiectelor educaționale rămân nereformate, iar inițiativele de modernizare sunt sporadice și insuficiente. „Pentru a atinge ținta de 6% din PIB, este nevoie de o strategie coerentă, care să implice nu doar Ministerul Educației, ci și alte instituții guvernamentale”, a declarat economistul Andreea Ionescu, expert în politici publice la Academia Română.
De asemenea, se ridică întrebarea despre implicarea societății civile în reformarea sistemului educațional. Oana Gheorghiu a subliniat că „societatea ar trebui să se implice mai mult în procesul decizional și să ceară reforme reale”. Această opinie este susținută și de organizații non-guvernamentale care au început să organizeze campanii de sensibilizare pentru a atrage atenția asupra deficitului de finanțare a educației.
În concluzie, România se află într-un impas în ceea ce privește finanțarea educației. Deși obiectivul de 6% din PIB este bine definit, implementarea acestuia se lovește de obstacole structurale și de lipsa unei viziuni clare. O reformă reală în educație va necesita nu doar fonduri, ci și un angajament ferm din partea tuturor actorilor implicați. Următorii pași trebuie să includă crearea unui grup de lucru interinstituțional care să elaboreze o strategie națională pentru educație, precum și implicarea activă a societății civile în procesul de advocacy pentru educație.
Investiția în educație este esențială pentru viitorul României, iar fără un angajament real, progresele vor rămâne doar promisiuni.