Răspunsul va fi devastator
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a garantat vineri, 22 mai 2026, la Helsingborg, angajamentul tuturor aliaților, deși „unii l-au pus la îndoială”, și a asigurat că răspunsul la un atac asupra Alianței ar fi unul „devastator”. „Știu că unii au pus la îndoială această legătură și poate chiar au contestat determinarea acestei Alianțe de a rămâne unită în fața unui adversar, așa că permiteți-mi să fiu foarte clar: angajamentul aliaților față de articolul 5 este neclintit”, a declarat Mark Rutte într-o conferință de presă organizată la finalul reuniunii miniștrilor de externe ai NATO desfășurată joi și vineri în orașul suedez Helsingborg, potrivit EFE, preluată de Agerpres.
Secretarul general al NATO a evidențiat că, pentru a obține rezultate concrete, eforturile aliaților ar trebui să vizeze trei direcții principale: investiții sporite, producție industrială și continuarea sprijinului pentru Ucraina, potrivit informațiilor apărute pe site-ul Alianței. El a subliniat că, „pentru a asigura că NATO rămâne pregătită, trebuie să investim în apărarea noastră, să producem capacitățile de care avem nevoie și să ne continuăm sprijinul pentru Ucraina. Acestea sunt prioritățile noastre pentru viitorul Summit NATO de la Ankara și exact la aceasta au lucrat miniștrii de externe pentru a se pregăti”.
Totodată, a remarcat că, în 2025, investițiile în apărare din partea aliaților europeni și a Canadei au crescut cu 20% și a apreciat că această tendință va continua. În contextul în care este evident că industriile țărilor aliate nu sunt capabile să producă la nivelul necesităților, a informat că miniștrii de externe prezenți la reuniune au discutat despre „această nevoie urgentă de a crește producția industrială de apărare în întreaga Alianță”, subliniind imperativul de a „produce mai rapid și la o scară mai mare pe ambele părți ale Atlanticului”, ceea ce va crește „capacitatea noastră industrială de apărare”.
Mark Rutte a menționat continuarea sprijinului pentru Ucraina ca „o parte importantă a asigurării propriei noastre securități”, subiect abordat în cadrul discuțiilor de joi seară la care a luat parte și ministrul de externe ucrainean Andrii Sîbiga. În cadrul unui sprijin NATO pentru Ucraina „substanțial”, „previzibil” și „durabil”, bazat pe „cerințele critice ale Ucrainei”, Lista Prioritară a Cerințelor Ucrainei (PURL), a mai declarat Rutte, va continua ca mecanism important pentru furnizarea de sprijin urgent țării aflate în război cu Rusia.
În cadrul reuniunii de joi, aliații au primit vestea că Statele Unite vor trimite în cele din urmă 5.000 de militari în Polonia, după ce anulaseră o desfășurare prevăzută de 4.000 în aceeași țară, și după ce au decis să retragă 5.000 de soldați staționați în Germania. Întrebat dacă crede că țările europene vor fi capabile să își asigure protecția fără SUA, Rutte a clarificat că „nu ne pregătim pentru această (...) întrebare”.
În schimb, a clarificat că Washingtonul dorește „să continue să participe foarte activ în NATO”, în timp ce speră ca europenii să cheltuie împreună la fel ca el pentru apărare și să „își asume o responsabilitate mai mare în apărarea părții europene a NATO”. Secretarul general al NATO a subliniat că SUA vor continua să fie „prezente pe termen lung în ceea ce privește armamentul nuclear, dar și în cel convențional”, în Europa.
„Nu trebuie să uităm că apărarea teritoriului continental al Statelor Unite începe în Norvegia, și de ce începe în Norvegia? Pentru că acele uriașe submarine nucleare ale Rusiei, dacă reușesc să treacă prin Norvegia, se pot apropia prea mult de coasta Statelor Unite, ceea ce ar reprezenta o amenințare directă pentru Statele Unite”, a exemplificat el. Astfel, NATO „nu este aici doar pentru a apăra continentul european, ci și pentru a apăra teritoriul continental al Statelor Unite”. „Așadar, suntem împreună în asta”, a adăugat el.
În același sens, a recunoscut că întotdeauna i s-a părut „ciudat că o parte a lumii atât de bogată – Europa este o parte foarte bogată, poate cea mai bogată din lume – are nevoie de sprijinul altei părți a lumii pentru a se apăra de ruși în măsura în care o face acum, într-o situație în care depindem prea mult de un singur aliat, și anume Statele Unite”.
„Ceea ce vom vedea în anii următori va fi o schimbare spre o egalitate mai mare, în care europenii vor prelua o responsabilitate mai mare, cu Statele Unite ferm ancorate în relația transatlantică”, a concluzionat secretarul general al NATO.