Reacții la acuzațiile recente
Sebastian Ghiță, aflat la Belgrad, a publicat pe contul său de Facebook, unde nu a mai postat din anul 2019, o reacție după dezvăluirile jurnaliștilor armeni. „Resping toate aceste afirmații false despre legăturile mele cu Putin și Kremlinul făcute de agenții Soroșiști. Minciunile și invențiile forțate de presa Soroșistă sunt inutile”, a scris Sebastian Ghiță.
Mesajul său este structurat sub forma unor puncte numerotate, în care omul de afaceri abordează teme ce variază de la acuzații personale până la viitorul tehnologic al marilor puteri. Ghiță subliniază că România are „un Președinte Român din Munții Făgăraș” și afirmă că, în cazul unirii cu Basarabia, președinte va fi Nicușor Dan. De asemenea, el sugerează că Maia Sandu nu va deveni Președinte al României.
Reacția vine după ce platforma armeană FIP.am a publicat o investigație bazată pe documente scurse care descriu operațiuni rusești de influență în Europa, inclusiv în Republica Moldova și România. Ghiță susține că informațiile sunt „afirmații false”, pe care le atribuie agenților „sorosiști”. Potrivit FIP.am, numele lui Ghiță apare într-un scenariu care viza compromiterea președintei Republicii Moldova, Maia Sandu.
În mesajul său, Ghiță face referire la o presupusă colaborare cu Social Design Agency, o structură rusă asociată cu operațiuni de influență. Informațiile sugerează că Ghiță ar fi fost folosit pentru a susține că administrația de la Chișinău ar fi încercat să blocheze știri negative despre Maia Sandu, contra unei sume de 150.000 de euro. Totuși, sursele din Moldova subliniază că Sebastian Ghiță nu a confirmat public o astfel de declarație.
Sebastian Ghiță continuă să abordeze scena politică din România, afirmând că Nicușor Dan nu va fi suspendat așa cum, în opinia sa, își doresc „agenții sorosiști”. De asemenea, el a invocat numele fostei șefe DNA, Laura Codruța Kovesi, afirmând că, dacă aceasta va dori să candideze la Președinția României, va candida și el.
Ghiță lansează acuzații la adresa fostului prim-adjunct al SRI Florian Coldea, a consilierei prezidențiale Ioana Dogioiu și a celor pe care îi descrie drept „cei din spatele lui Bolojan”. Omul de afaceri afirmă că aceștia ar trebui să accepte că Nicușor Dan nu este „sorosist” și că nu-l pot controla.
În mesajul său, Ghiță a criticat și ONG-urile, susținând că în România există „125.000 de ONG-uri” care „trăiesc din bani publici” și cere ca acestea să justifice orice implicare în politică.
Pe final, Ghiță își încheie mesajul printr-o poziționare explicit pro-americană, afirmând că Statele Unite și Administrația Trump sunt cele care pot „ține piept Rusiei la Marea Neagră”. El subliniază că România trebuie să colaboreze cu marile companii din SUA în domeniul inteligenței artificiale, afirmând că viitoarea competiție globală va fi dominată de „Armata AI a SUA” și „Armata AI a Chinei”.
Social Design Agency a fost vizată anterior de sancțiuni occidentale pentru presupuse campanii de influență coordonate de Kremlin, iar Marea Britanie a impus sancțiuni împotriva agenților ruse acuzate de operațiuni de dezinformare menite să slăbească sprijinul pentru Ucraina.