Vânzare spectaculoasă la Christie’s
„Danaidă”, una dintre lucrările marelui sculptor Constantin Brâncuși, realizată în 1913, a fost vândută într-o licitație la New York pentru suma record de peste 107 milioane dolari. Potrivit mai multor dealeri, dar și relatărilor din presa americană, este vorba despre cea mai mare sumă plătită vreodată pentru o sculptură semnată de Brâncuși. „Danaidă” a fost una dintre piesele de rezistență dintr-o colecție privată impresionantă deținută de un magnat media american, care mai deținea alte 15 capodopere. Vorbim despre miliardarul Samuel Irving Newhouse, care a cumpărat „Danaida”, o lucrare din bronz cu patină brună și foiță de aur, în 2002, plătind 18,2 milioane de dolari. La acea vreme, a fost un record pentru o lucrare semnată de Constantin Brâncuși. Newhouse a fost al doilea dintre cei doi proprietari pe care i-a avut „Danaidă”. El a cumpărat-o de la soții Eugene și Agnes Meyer, care aveau să devină unii dintre cei mai importanți patroni ai sculptorului român, precum și prieteni apropiați ai acestuia pe tot parcursul vieții, după cum arată Christie’s. În campania de promovare a licitației, Christie’s a realizat un videoclip inspirat de Lee Miller, în care actrița Nicole Kidman se plimbă în jurul sculpturii, la sediul casei, din Rockefeller Center, New York. De remarcat faptul că specialiștii casei Christie’s au vândut cele mai scumpe șapte lucrări semnate de Constantin Brâncuși, în frunte cu La jeune fille sophistiquée (Portrait de Nancy Cunard). În licitația de la New York au mai fost vândute și opere semnate de Picasso și Matisse.
Licitațiile au atins cote înalte, luni, la casa Christie’s din New York, fiind stabilite noi recorduri pentru pictorii americani Jackson Pollock și Mark Rothko, pentru sculptorul francez de origine română Constantin Brâncuși și pentru pictorul catalan Joan Miró, transmite marți AFP, relatează Agerpres. Actrița americană Nicole Kidman a promovat licitația într-un clip, filmându-se cu opera artistului român. Tabloul ‘Number 7A, 1948’ de Jackson Pollock, cu picăturile sale, curgerea vopselei și curbele negre accentuate de tușe de roșu, pe o pânză brută de peste trei metri lățime, a fost vândut cu suma de 181,2 milioane de dolari, inclusiv comisioane. Potrivit publicației de specialitate ARTnews, aceasta este a patra cea mai scumpă operă vândută vreodată la licitație. Recordul anterior stabilit la o licitație pentru o operă a acestui reprezentant al expresionismului abstract era de 61,2 milioane de dolari (2021). Alte opere ale sale au fost vândute prin tranzacții private, ajungând până la 200 de milioane de dolari. ‘Cu această operă, Pollock se eliberează în sfârșit de constrângerile picturii tradiționale de șevalet și produce unul dintre primele tablouri cu adevărat abstracte din istoria artei’, potrivit casei de licitații Christie’s. ‘Danaida’, un cap din bronz sculptat în 1913 de Constantin Brâncuși, a atins 107,6 milioane de dolari, mult peste recordul său de 71,2 milioane de dolari stabilit în 2018. Pictura ‘No. 15 (Two Greens and Red Stripe)’ (1964) de Mark Rothko a fost adjudecată pentru 98,4 milioane de dolari, iar tabloul ‘Portrait de Madame K.’ de Joan Miró a fost vândut cu 53,5 milioane de dolari. Recordurile anterioare ale artistului american și ale celui catalan fuseseră stabilite în 2012. În noiembrie fuseseră deja stabilite mai multe recorduri importante la Sotheby’s din New York. Tabloul ‘Bildnis Elisabeth Lederer’ al austriacului Gustav Klimt, vândut cu 236,4 milioane de dolari, a devenit a doua cea mai scumpă operă de artă adjudecată vreodată la licitație.
Cel mai scump tablou realizat de o femeie, ‘El sueno (La cama)’, un autoportret din 1940 al artistei mexicane Frida Kahlo, a fost adjudecat în schimbul sumei de 54,7 milioane de dolari.