Accident rutier în Capitală, implicat Alexandru Rafila

Publicat: · Actualizat: · Timp de citire: 4 minute

Pe scurt

Alexandru Rafila a fost implicat într-un accident rutier în București, unde patru autoturisme au fost avariate, iar o persoană a fost transportată la spital. Accidentul s-a petrecut pe Bulevardul Aerogării, iar autoritățile au demarat o anchetă pentru a stabili circumstanțele incidentului.

EN

Brief

Alexandru Rafila was involved in a car accident in Bucharest, where four vehicles were damaged, and one person was taken to the hospital. The incident occurred on Aerogării Boulevard, and authorities have launched an investigation to determine the circumstances of the accident.

Accident rutier în Capitală, implicat Alexandru Rafila
Sursa foto: cancan.ro

O persoană transportată la spital

Alexandru Rafila a fost implicat miercuri seară într-un accident rutier produs în nordul Bucureștiului, într-o intersecție intens circulată din zona Bulevardului Aerogării. Au fost implicate patru autoturisme, iar o persoană a ajuns la spital pentru investigații medicale, în urma impactului în lanț. Potrivit informațiilor transmise de Brigada Rutieră, accidentul s-a produs în jurul orei 18:16, la intersecția dintre Bulevardul Aerogării și Bulevardul Ficusului. Din primele verificări efectuate de polițiști, mașina condusă de Alexandru Rafila a lovit din spate un autoturism care circula în aceeași direcție. În urma impactului, vehiculul lovit a fost proiectat în alte două mașini aflate în apropiere. „În data de 13 mai a.c., în jurul orei 18:16, Brigada Rutieră a fost sesizată prin intermediul SNUAU 112 cu privire la faptul că la intersecția dintre Bd. Aerogării şi Bd. Ficusului a avut loc un accident rutier în care au fost implicate patru autovehicule. Din primele cercetări, un bărbat în vârstă de 65 de ani a condus un autovehicul pe Bd. Aerogării dinspre DN1 către str. Nicolae Caramfil, iar când a ajuns în intersecția cu Bd. Ficusului a lovit în spate alt autovehicul condus de un bărbat în vârstă de 76 de ani, care se deplasa în aceeași direcție, iar din impact acesta din urmă a fost proiectat în alte două autovehicule”, a transmis Brigada Rutieră a României. Fostul ministru al Sănătății a explicat că accidentul a avut loc la scurt timp după pornirea de pe loc și că autoturismele circulau cu aproximativ 10 kilometri pe oră. El a precizat că este în afara oricărui pericol și că persoana din mașina lovită nu părea să prezinte răni vizibile în momentul incidentului. „A fost o tamponare, plecat de pe loc, deci la câţiva metri după staţionare şi am lovit maşina din faţă. Persoana care era acolo, aparent nu avea nimic, dar a solicitat să meargă la spital pentru evaluare. Eu sunt în regulă, (n.r. accidentul) a fost la o viteză de 10 la oră. Nu a fost în trafic sau ceva de genul, o tamponare doar”, a declarat medicul Alexandru Rafila pentru Observator. Un accident rutier grav a avut loc în această seară în Capitală, iar, potrivit surselor, ar fi fost provocat de către fostul ministru al Sănătății, Alexandru Rafila. Patru autovehicule au fost avariate iar o persoană a fost rănită grav în urma accidentului. Potrivit informațiilor de la adevarul.ro, accidentul ar fi fost provocat de către un șofer în vârstă de 65 de ani, iar potrivit surselor, ar fi vorba despre fostul ministru al Sănătății, Alexandru Rafila. Mașina în care s-ar fi aflat fostul ministru ar fi lovit în spate un alt autovehicul, la volanul căruia se afla un șofer de 76 de ani. Mașina se deplasa în aceeași direcție, iar în urma impactului, ar fi fost proiectată în alte două vehicule. O persoană a fost transportată la spital pentru a primi îngrijiri, iar după ce șoferii au fost testați cu aparatul Alcooltest, rezultatul indicat a fost 0. „În data de 13 mai a.c., în jurul orei 18:16, Brigada Rutieră a fost sesizată prin intermediul SNAU 112 cu privire la faptul că la intersecția dintre Bd. Aerogării şi Bd. Ficusului a avut loc un accident rutier în care au fost implicate patru autovehicule. Din primele cercetări, un bărbat în vârstă de 65 de ani a condus un autovehicul pe Bd. Aerogării dinspre DN1 către str. Nicolae Caramfil, iar când a ajuns în intersecția cu Bd. Ficusului a lovit în spate alt autovehicul condus de un bărbat în vârstă de 76 de ani, care se deplasa în aceeași direcție, iar din impact acesta din urmă a fost proiectat în alte două autovehicule”, a transmis Brigada Rutieră în această seară. A fost demarată o anchetă pentru a se afla cum s-a produs acest accident. „În urma accidentului rutier o persoană a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorii de autovehicule au fost testați cu aparatul Alcooltest, rezultatele indicate fiind 0. Cercetările continuă pentru determinarea cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier”, au mai comunicat autoritățile.