Lideri din 15 țări europene
A început Summitul Formatului București 9 (B9) și al Țărilor Nordice, găzduit de către președintele țării, Nicușor Dan, la Cotroceni. Șefii delegațiilor din 15 țări europene sunt întâmpinați de către președintele României. Liderii europeni vor participa, de la ora 11:00, la Sesiunea plenară a Summitului. În deschiderea sesiunii plenare, Nicușor Dan și președintele Poloniei, Karol Nawrocki, vor susține un discurs. La evenimentul din acest an vor fi marcate mai multe premiere notabile. Pentru prima dată la o asemenea întrunire participă și țările nordice, care au aderat recent la NATO. La București vor fi prezenți, printre alții, șeful Alianței, dar și președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.
Preşedintele Nicuşor Dan găzduiește astăzi, la Palatul Cotroceni, cel de-al 11-lea Summit al Formatului București 9 (B9), cu participarea statelor nordice, SUA și Ucrainei. Vor fi prezenţi secretarul general al NATO, Mark Rutte, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, dar şi alţi preşedinţi, premieri şi miniştri ai Apărării. România găzduiește Summitul B9 pentru a patra oară – după ediția inaugurală din 2015, cea în format hibrid din 2021 și cea din 2022 – consolidându-și astfel statutul de actor central în arhitectura de securitate a Flancului Estic.
Președintele Nicușor Dan va co-prezida lucrările alături de Președintele Poloniei, Karol Nawrocki, în calitate de stat co-fondator al formatului. La București vor fi prezente 16 delegații străine la nivel de șef de stat, de guvern sau reprezentanți guvernamentali: Formatul B9: Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia, Ungaria. Aliații nordici: Danemarca, Finlanda, Islanda, Norvegia, Suedia. Secretarul General NATO Mark Rutte.
Invitați speciali: Președintele Ucrainei, Volodîmîr Zelenski, și Thomas DiNanno, subsecretar de stat al SUA pentru controlul armamentelor și securitate internațională.