Sănătatea mintală a copiilor
Discuțiile dintre cele două au vizat modul în care instituțiile, specialiștii și societatea civilă pot construi răspunsuri mai eficiente pentru copiii afectați de boală, traumă, izolare, adicții, pierdere sau război, se arată într-un comunicat al Administrației Prezidențiale. "Ne-am întâlnit cu prima doamnă a României, Mirabela Grădinaru, în luna martie, pe câmpurile summitului 'Shaping the Future Together', organizat de Melania Trump, la Washington. Astăzi mă bucur să îmi întâlnesc deja colega din România la București, în timpul vizitei președintelui Ucrainei în România", a transmis Olena Zelenska pe pagina sa de Facebook.
În cadrul întâlnirii, Mirabela Grădinaru a prezentat inițiativa 'România în Lumină', dezvoltată la nivelul Administrației Prezidențiale, ca spațiu de dialog între instituții, experți și organizații ale societății civile pentru identificarea unor soluții dedicate copiilor, tinerilor, femeilor și categoriilor vulnerabile. Administrația Prezidențială a subliniat că cele două Prime Doamne au evidențiat preocuparea comună pentru sănătatea pediatrică și mintală a copiilor și adolescenților, pentru prevenție și dezvoltarea unor forme integrate de sprijin.
În programul vizitei a fost inclusă și expoziția 'Culorile minții', realizată în cadrul proiectului 'Madrigal pentru Spitale', parteneriat strategic al Corului Național de Cameră 'Madrigal - Marin Constantin' și ASSMB. Expoziția reunește lucrări de pictură, desen și grafică realizate de copii și adolescenți aflați în grija Clinicii de Psihiatrie Pediatrică a Spitalului Clinic de Psihiatrie 'Prof. Dr. Alexandru Obregia'. Potrivit comunicatului, lucrările evidențiază rolul culturii și artei în exprimarea emoțiilor și în sprijinirea proceselor de vindecare, desenul și pictura devenind pentru mulți copii o formă sigură de exprimare a trăirilor greu de formulat în cuvinte.
Vizita a reprezentat și un moment de reflecție asupra nevoii de a reduce stigmatizarea asociată tulburărilor de sănătate mintală și de a construi spații mai sigure și mai empatice pentru copii și adolescenți. La vizitarea expoziției, Mirabela Grădinaru a fost însoțită de Diana Punga, consilier de stat pentru relația cu societatea civilă, iar Olena Zelenska de Viktoriia Romanova, șefa Cabinetului și directoarea Fundației Olena Zelenska. Ghid al vizitei a fost istoricul de artă și curatorul expoziției, Silvana Dulamă-Popa, în timp ce dr. Florina Rad, medic primar psihiatru pentru copii și adolescenți și șefa Clinicii de Psihiatrie Pediatrică a Spitalului 'Obregia', a prezentat contextul activității desfășurate cu copiii și adolescenții ale căror lucrări sunt expuse.
Potrivit Administrației Prezidențiale, Clinica de Psihiatrie Pediatrică de la 'Obregia' evaluează anual aproximativ 5.000 de copii și adolescenți și oferă intervenții complexe, de la evaluare și terapie individuală până la consiliere familială și grupuri de sprijin pentru părinți. Într-un mesaj transmis la București, Olena Zelenska a mulțumit României și românilor pentru sprijinul acordat Ucrainei încă din primele zile ale războiului, inclusiv pentru ajutorul umanitar și susținerea oferită educației și culturii ucrainene.
Administrația Prezidențială a transmis că întâlnirea dintre Mirabela Grădinaru și Olena Zelenska 'a reconfirmat apropierea dintre România și Ucraina în jurul unor teme profund umane: protecția copiilor, sprijinirea familiilor vulnerabile, sănătatea mintală și nevoia de a construi, dincolo de crize, spații de siguranță, demnitate și speranță.'