Investiții în titluri de stat
Românii pot investi începând din 11 mai 2026 într-o nouă ediție a programului TEZAUR, prin care Ministerul Finanțelor oferă titluri de stat cu maturități de 1, 3 și 5 ani și dobânzi anuale de până la 7,40%. Potrivit Ministerului Finanțelor, ediția din perioada 11 mai 2026 – 5 iunie 2026 include următoarele dobânzi: 6,30% pentru titlurile cu maturitate de 1 an, 6,90% pentru cele cu maturitate de 3 ani și 7,40% pentru cele cu maturitate de 5 ani. Veniturile obținute din aceste investiții sunt neimpozabile. Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu și sunt emise în formă dematerializată.
Titlurile de stat pot fi cumpărate prin mai multe canale. Astfel, între 11 mai 2026 – 3 iunie 2026, investitorii pot achiziționa titlurile prin platforma Ghișeul.ro; între 11 mai 2026 – 4 iunie 2026, online, numai de către persoanele fizice care sunt înregistrate în Spațiul Privat Virtual (SPV) pentru titluri lansate prin intermediul unităților Trezoreriei Statului. Operațiunile care pot fi realizate online includ deschiderea unui cont de subscriere pe numele investitorului, subscrierea titlurilor de stat TEZAUR și viramentul sumelor din contul de subscriere al investitorului către un cont bancar.
De asemenea, între 11 mai 2026 – 5 iunie 2026, titlurile pot fi cumpărate de la sediul unităților Trezoreriei Statului, iar între 11 mai 2026 – 4 iunie 2026 în mediul urban și 11 mai 2026 – 3 iunie 2026 în mediul rural, prin subunitățile poștale ale C.N. Poșta Română S.A. Potrivit Ministerului Finanțelor, dobânda este anuală și se plătește la datele de plată prevăzute în prospectul de emisiune. Titlurile de stat emise în cadrul Programului TEZAUR sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans.
Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Fondurile obținute de Ministerul Finanțelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice. Ministerul Finanțelor a publicat și un ghid pentru transferul sumelor din contul TEZAUR în conturile bancare personale.
Investitorii trebuie să descarce formularul de pe site-ul Ministerului Finanțelor, să îl completeze cu datele personale și IBAN-ul contului bancar, și să îl încarce ulterior în contul SPV. Este important de menționat că pentru transferuri se percepe un comision de 0,51 lei pentru sume de până la 50.000 de lei și de 6 lei pentru sume mai mari. Începând cu luna martie 2025, Ministerul Finanțelor a lansat prima ediție în care cetățenii români care au cont pe platforma Ghișeul.ro și dețin un card de debit au avut posibilitatea de a achiziționa online titluri de stat, la doar un click distanță.
Pentru a veni în sprijinul investitorilor cu o experiență complet digitalizată și eficientă, Ministerul Finanțelor a pregătit un ghid pentru transferul sumelor din contul de subscriere TEZAUR înapoi în contul bancar personal. Acest proces se realizează prin completarea documentului Ordin de plată multiplu electronic (OPME), respectând pașii specificați în ghidul disponibil online.
După încărcarea cu succes a documentului, transferul sumelor se va procesa în cel mai scurt timp posibil.