Refuzul bazelor SUA în Europa
Secretarul de stat american Marco Rubio a lansat un avertisment dur la adresa unor aliați din NATO, afirmând că refuzul de a permite Statelor Unite să folosească baze militare din Europa pentru operațiuni externe afectează capacitatea de reacție a alianței și „trebuie analizat”. Declarațiile au fost făcute în contextul întrebărilor privind relația administrației Trump cu NATO și posibilitatea reducerii prezenței militare americane în Europa. Rubio a fost întrebat inclusiv despre întâlnirea sa cu premierul italian Giorgia Meloni, pe fondul amenințărilor președintelui Donald Trump de a retrage trupe americane de pe continent, relatează The Guardian.
Șeful diplomației americane a precizat că o eventuală decizie privind retragerea trupelor aparține exclusiv președintelui SUA, dar a insistat asupra importanței strategice a bazelor americane din Europa. „Am spus public și am repetat în mod constant că am fost un susținător ferm al NATO pe tot parcursul carierei mele în Senat și chiar și acum, iar unul dintre avantajele apartenenței la NATO este că ne permite să avem forțe desfășurate în Europa și baze care ne oferă capacitatea logistică de a proiecta putere în cazul unor situații de urgență”, a declarat Rubio.
Oficialul american a făcut apoi referire la un episod recent în care unele state europene au refuzat accesul SUA la facilități militare de pe teritoriul lor. „Am avut o astfel de situație, iar unele țări din Europa, Spania, de exemplu, ne-au refuzat utilizarea acelor baze pentru o situație foarte importantă, iar în anumite privințe refuzul de a folosi acele baze a împiedicat misiunea, nu grav, dar a avut un cost și, de fapt, a creat chiar și unele pericole inutile”, a spus Rubio.
În cea mai tranșantă parte a declarației sale, secretarul de stat american a pus sub semnul întrebării eficiența actualului aranjament strategic din cadrul NATO dacă anumite state membre limitează accesul militar american. „Dacă unul dintre principalele motive pentru care SUA se află în NATO este posibilitatea de a avea forțe desfășurate în Europa pe care să le putem proiecta în alte situații de criză, iar acum acest lucru nu mai este posibil, cel puțin când vine vorba de unii membri NATO, atunci aceasta este o problemă și trebuie analizată”, a afirmat Rubio.
El a insistat însă că, în acest moment, nu există un anunț oficial privind o retragere suplimentară a trupelor americane din Europa. Rubio a subliniat că reducerea parțială a contingentului american din Germania reprezintă „mai puțin de 14% din prezența noastră totală de trupe de acolo” și face parte dintr-un plan „prestabilit” destinat redistribuirii unei părți din povara militară în interiorul NATO.
Președintele american, Donald Trump, nu a decis deocamdată cum să reacționeze față de refuzul anumitor aliați de a permite forțelor armate americane să le utilizeze bazele, a declarat vineri, 8 mai 2026, secretarul de stat Marco Rubio, într-o conferință de presă la Roma, potrivit AFP. „Dacă unul din principalele motive pentru care Statele Unite fac parte din NATO este posibilitatea de a desfășura forțe în Europa pe care să le putem proiecta spre alte situații de urgență, iar acest lucru nu mai este valabil, cel puțin în ceea ce îi privește pe anumiți membri ai NATO, aceasta reprezintă o problemă și trebuie examinată”, le-a declarat Rubio jurnaliștilor.
El a adăugat că președintele Trump „nu a luat încă astfel de decizii”. Potrivit ANSA, în conferința de presă desfășurată după întâlnirile cu prim-ministrul italian Giorgia Meloni și cu ministrul de externe Antonio Tajani, Marco Rubio a spus că nu a discutat despre o retragere de trupe americane din Italia. Secretarul de stat Rubio a mai afirmat că este un „susținător puternic al NATO, dar că unele state europene, cum este cazul Spaniei, ne-au refuzat utilizarea acelor baze pentru o urgență foarte serioasă”, ceea ce „a creat unele pericole nenecesare” pentru Statele Unite, implicate în ofensiva împotriva Iranului.
Săptămâna trecută, șefa guvernului de la Roma a declarat că nu este de acord cu amenințările președintelui Trump de a retrage trupe din state NATO precum Italia, Germania și Spania.