Amintiri din finala CCE
Astăzi se împlinesc 40 de ani de la seara istorică de la Sevilla, când Steaua București a câștigat Cupa Campionilor Europeni în fața echipei FC Barcelona, în urma loviturilor de departajare. Această victorie a reprezentat cea mai mare performanță din istoria fotbalului românesc, iar Anghel Iordănescu, atât jucător, cât și antrenor secund în acea perioadă, a oferit un interviu pentru Gazeta Sporturilor, unde a rememorat momente cheie din acea campanie de succes. "Este aproape incredibil. O mare performanță obținută de o echipă românească, doar cu jucători interni. Contribuția cea mai mare îi aparține, bineînțeles, regretatului Emeric Ienei, Dumnezeu să-l odihnească!", a declarat Iordănescu, 76 de ani.
Anghel Iordănescu își amintește cu emoție de parcursul echipei în competiție, dar și de momentele de cumpănă care au precedat finala din 1986. "La începutul acelui parcurs european din 1985-1986 nu ne așteptam să ajungem până la trofeu. Dar e clar că ne doream cu toții să facem performanță", a adăugat el. Steaua a ajuns în finală după o serie de meciuri intense, iar Iordănescu a jucat un rol crucial în acea echipă, intrând pe teren în minutul 75, înlocuindu-l pe Lucian Bălan. Această decizie a antrenorului a fost una surprinzătoare, având în vedere că Iordănescu nu mai jucase fotbal de doi ani.
În timpul interviului, Iordănescu a povestit și despre emoțiile resimțite înainte de loviturile de departajare. "Vreți să fiu sincer? Nu doar că-mi era teamă, dar îmi tremurau picioarele!" a spus el, referindu-se la stresul acumulat în acele momente cruciale. "Imediat după fluierul final, domnul Jenei a început să facă lista cu executanții, a pomenit și numele meu, dar i-am spus că nu puteam trage înaintea tuturor celorlalți colegi. Motivul? Nu mai aveam acea siguranță etalată înainte, când executam penalty-uri la Steaua. În plus, în mintea mea funcționa scenariul că-mi va fi greu să dau ochii a doua zi cu jucătorii dacă voi rata și echipa va pierde. Mi-ar fi fost dificil să le suport privirea, gândindu-mă că puteam fi cauza unui eșec."
Echipa condusă de Emeric Ienei a avut parte de un parcurs impresionant, iar Iordănescu a subliniat contribuția esențială a Ministerului Apărării Naționale în asigurarea condițiilor necesare pentru performanță. "Să nu uităm, evident, rolul Ministerului Apărării Naționale, care a asigurat toate condițiile de performanță pe care și le doreau un antrenor și o echipă precum Steaua la vremea respectivă."
Un alt moment remarcabil menționat de Iordănescu a fost relația cu Valentin Ceaușescu, care a fost un susținător constant al echipei. "A avut un rol extrem de important, dar nu în sensul care crede lumea. A fost în permanență omul care a crezut că această echipă poate face o performanță istorică. Dacă vreți, a fost un alt antrenor secund, care pregătea echipa din punct de vedere mental."
În final, Iordănescu a evocat bucuria momentului de după câștigarea trofeului, când echipa s-a întors acasă cu trofeul pe scările avionului, fiind întâmpinați de o mulțime de suporteri. "Sosirea de la București, cu trofeul pe scara avionului și un număr imens de suporteri veniți să ne aștepte la aeroport. A fost ceva de nedescris. O mare de oameni și o satisfacție fără margini la nivelul întregii țări."
Această victorie nu a fost doar un triumf sportiv, ci și un moment de unitate și mândrie națională pentru România. Steaua București rămâne în continuare un simbol al excelenței în fotbalul românesc și o sursă de inspirație pentru generațiile viitoare.
Iordănescu, prin amintirile sale, ne reamintește de puterea sportului de a aduce oamenii împreună și de a crea momente istorice memorabile.