Avertisment privind atacuri de represalii
Rusia a îndemnat miercuri ambasadele străine să asigure „evacuarea la timp” a personalului şi a cetăţenilor lor din Kiev înaintea unor „lovituri de represalii” inevitabile în cazul în care Ucraina ar perturba sărbătoarea Zilei Victoriei pe 9 mai. Într-o notă adresată corpului diplomatic, Ministerul rus de Externe a avertizat cu privire la „caracterul inevitabil al unor lovituri de represalii” împotriva capitalei ucrainene, în cazul în care Ucraina ar perturba evenimentele organizate cu ocazia zilei de 9 mai la Moscova, şi a solicitat ţărilor străine să „garanteze evacuarea la timp a personalului misiunilor diplomatice, precum şi a cetăţenilor, din oraşul Kiev”, notează AFP preluată de Agerpres.
Între timp, armata rusă și-a continuat atacurile împotriva Ucrainei, semn al „unei respingeri clare” a armistițiului propus de această țară, a acuzat președintele Volodimir Zelenski, la o zi după ce aproape 30 de civili au fost uciși în atacuri aeriene rusești, relatează Le Figaro. Într-o notă către corpul diplomatic, Ministerul rus de Externe a avertizat asupra unor atacuri de represalii împotriva capitalei ucrainene, „inclusiv împotriva centrelor de putere”, dacă Ucraina ar perturba sărbătorile de 9 mai de la Moscova. Ministerul rus de Externe nu a specificat natura amenințării la adresa comemorărilor, iar Ucraina nu a răspuns imediat la notă.
Rusia a declarat un armistițiu unilateral. Rusia sărbătorește Ziua Victoriei în cel de-al Doilea Război Mondial în fiecare an cu o mare paradă în Piața Roșie din capitala Rusiei. La începutul acestei săptămâni, a declarat un armistițiu unilateral cu Ucraina pentru 8 și 9 mai. Cu toate acestea, Moscova nu a răspuns declarației Kievului de încetare temporară a ostilităților începând de miercuri la miezul nopții, o contrapropunere făcută după armistițiul anunțat de Rusia. „Este evident pentru orice persoană rezonabilă că un război la scară largă și crimele zilnice sunt un moment foarte nepotrivit pentru «celebrări» publice”, a comentat Volodimir Zelenski, adăugând că Ucraina va răspunde acțiunilor militare rusești cu reciprocitate. „Alegerea Rusiei este un refuz clar al unui armistițiu și al salvării de vieți omenești”, a denunțat el pe rețelele de socializare. El a declarat că „până la ora 10:00” de miercuri, forțele ruse încălcaseră armistițiul de 1.820 de ori.
Potrivit ministrului ucrainean de externe, Andriy Sybiga, „108 drone și trei rachete” au fost lansate, în special dimineața, asupra orașelor Harkov și Zaporijia, respectiv în nord-estul și sudul Ucrainei. În regiunea Sumy (nord), o femeie a murit într-un atac cu drone rusești asupra unui vehicul civil, în timp ce un alt atac asupra unei grădinițe s-a soldat cu doi morți, au reclamat autoritățile locale.
Mesajul a fost transmis miercuri printr-o notă oficială a Ministerului rus de Externe adresată corpului diplomatic. În document, Rusia avertizează că ar putea lovi Kievul, inclusiv „centre de decizie”, dacă paradele și evenimentele dedicate Zilei Victoriei vor fi afectate. Potrivit notei diplomatice, ambasadele și organizațiile internaționale trebuie să trateze avertismentul cu „cea mai mare responsabilitate” și să ia măsuri pentru „evacuarea la timp” a personalului și cetățenilor lor. Moscova nu a explicat exact ce amenințare vede la adresa paradei de 9 Mai și nici ce fel de acțiuni ale Ucrainei ar putea declanșa represaliile anunțate.
Potrivit Reuters, Rusia consideră „inevitabile” atacuri asupra Kievului dacă Ucraina încearcă să perturbe evenimentele organizate la Moscova. Printre țintele menționate de autoritățile ruse se află și „centrele de decizie” ale Ucrainei. Până în acest moment, autoritățile ucrainene nu au avut o reacție oficială la nota transmisă ambasadelor. Ziua Victoriei, celebrată anual pe 9 Mai, este unul dintre cele mai importante evenimente politice și militare din Rusia. În fiecare an, Kremlinul organizează o mare paradă militară în Piața Roșie, la Moscova, pentru a marca victoria Uniunii Sovietice în al Doilea Război Mondial.
În acest an, autoritățile ruse au introdus măsuri speciale de securitate la Moscova înaintea paradei, inclusiv restricții care au afectat aeroporturile și comunicațiile mobile, din cauza temerilor privind posibile atacuri ucrainene. Mai mult, se pare că ceremonia va dura doar 40 de minute, iar coloanele militare vor defila exclusiv la pas, fără a fi însoțite de tehnică militară. La începutul săptămânii, Moscova a anunțat unilateral un armistițiu pentru zilele de 8 și 9 mai. Kievul a răspuns cu propria propunere de încetare a focului, care urma să intre în vigoare încă de miercuri, însă Rusia nu a confirmat oficial că acceptă această variantă. Totuși, luptele au continuat. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat Rusia că și-a continuat atacurile asupra Ucrainei și că refuză, în realitate, orice armistițiu. „Există un refuz evident al Rusiei de a opri războiul”, a declarat liderul ucrainean, după ce aproape 30 de persoane au fost ucise în bombardamente rusești. De asemenea, președintele ucrainean a ordonat „misiuni specifice” în contextul paradei de 9 mai de la Moscova, dar nu a dat detalii despre misiunile luate în calcul. „Prioritățile noastre corespunzătoare vor fi stabilite”, a afirmat el.
În ultimele zile, oficialii ruși au vorbit tot mai des despre riscul unor atacuri în timpul paradei de 9 Mai.
Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a anunțat recent că o dronă ucraineană a lovit o clădire din capitala Rusiei, fără victime, incident care a amplificat măsurile de securitate din oraș.