Coordonare după ruptura cu PSD
Liderul USR, Dominic Fritz, a avut o intervenție joi seara, la Digi24, la scurt timp după mesajul comun transmis de USR și PNL privind o coordonare comună după ruptura cu PSD. Acesta a afirmat că acordul dintre cele două formațiuni constituie o încercare de consolidare a unei majorități reformiste și are la bază colaborarea din ultimele luni de guvernare. „Nu l-am semnat repede, am fost împreună la guvernare de aproape 11 luni și am guvernat bine împreună, tocmai de aceea noi nu am inițiat nicio moțiune de cenzură”, a declarat Fritz la Digi24.
Dominic Fritz acuză PSD că a încercat „să frâneze reformele” și a explicat că scopul înțelegerii dintre PNL și USR este consolidarea influenței celor două formațiuni. „Adevărul este că PSD a încercat să frâneze reformele și ce vrem să facem cu acest acord este ca cele două partide – PNL are 14%, USR are 12% – împreună să aibă o forță mult mai mare decât dacă fiecare singur s-ar lupta și s-ar uita doar la propriul interes. Acum interesul comun, nu doar al celor două partide, ci interesul comun al tuturor românilor care își doresc ca în sfârșit în această țară să se schimbe ceva, ca în sfârșit să terminăm cu această putere nevăzută în toate instituțiile de stat, fix asta este direcția pe care trebuie să o luăm acum”, a completat Fritz.
Fiind întrebat care este următorul pas politic al PNL și USR, Dominic Fritz a declarat că nu există „un scenariu secret” și că actuala criză politică nu a fost provocată de aceste două formațiuni. „Nu noi am declanșat această criză, nu există un scenariu secret pe care acum nu vi-l spunem, ci ne asigurăm ca guvernarea să meargă mai departe în timp ce PSD să vină în sfârșit cu soluția lor. (…) Toată ideea PSD-ului că «haideți că am glumit cu o moțiunea asta, haideți înapoi, acum vrem să guvernăm, să fie pace și prietenie și să fie atenție stabilitate», asta nu mai merge. Nu mai putem să sacrificăm speranțele românilor că se va schimba ceva pe altarul stabilității”, a conchis Fritz.
Joi seara, Dominic Fritz și Ilie Bolojan au anunțat, într-un mesaj comun, că PNL și USR vor coopera în perioada următoare în Parlament, în relația cu Guvernul interimar și la consultările de la Palatul Cotroceni, acuzând PSD de „acțiuni distructive împotriva bunei guvernări” și de o colaborare cu AUR. „În urma unei discuții deschise, am convenit să ne coordonăm pașii următori în fața acestei crize provocate artificial, în Parlament, în Guvernul interimar și la consultările de la Palatul Cotroceni”, se arată în mesajul comun publicat pe Facebook.
USR și PNL sunt pregătite să discute o soluție de guvernare dacă PSD nu reușește să formeze o majoritate după căderea Guvernului Bolojan, a spus liderul USR, Dominic Fritz. Conform acestuia, cele două partide nu mai iau în calcul o guvernare alături de PSD și că „nu mai pot sacrifica speranțele românilor pe altarul stabilității”. Întrebat la Digi24 dacă USR și PNL vor propune o soluție de guvernare în cazul în care PSD nu își poate pune în aplicare planul politic, Dominic Fritz a afirmat că responsabilitatea aparține momentan social-democraților.
Liderul USR a spus că partidul său și PNL continuă să asigure funcționarea Executivului până la formarea unui nou Guvern. „În primul rând, PNL și USR astăzi sunt în ministere, la Guvern, muncesc, se asigură că această țară rămâne condusă de cineva, nu au dezertat cum au făcut-o cei de la PSD, și asta vor face până în ziua în care vom avea un nou Guvern. Dacă PSD nu reușește nicicum să ducă la capăt planul lor, pe care nu știu de când l-au avut, atunci cu siguranță vom fi responsabili și cu siguranță atunci împreună vom decide care este următorul pas pentru România”, a declarat Dominic Fritz.
Acesta a adăugat că, în prezent, PSD trebuie să explice ce intenționează să facă „cu această nouă majoritate împreună cu AUR în Parlament”. Dominic Fritz a explicat că acordul de cooperare dintre USR și PNL urmărește consolidarea unei poziții comune în Parlament și în negocierile politice. „Am guvernat bine împreună (…). Acum interesul comun, nu doar al celor două partide, ci interesul comun al tuturor românilor, care își doresc ca în sfârșit în această țară să se schimbe ceva, ca în sfârșit să terminăm cu această putere nevăzută în toate instituțiile de stat, fix asta este direcția pe care trebuie să o luăm acum”, a declarat liderul USR.
Fritz a afirmat că această colaborare oferă celor două partide „o forță mult mai mare decât dacă fiecare singur s-ar lupta și s-ar uita doar la propriul interes”. Președintele USR a reiterat că partidul său și PNL nu mai susțin ideea unei noi formule de guvernare alături de PSD. „Soluția pe care o tot spun (cei din PSD, n.r.), haideți înapoi la guvernare!», nu mai merge. Aici și PNL, și USR suntem extrem de clari (…). Nu mai putem să sacrificăm speranțele românilor că se va schimba ceva pe altarul stabilității”, a declarat Dominic Fritz.
Dominic Fritz a fost primul lider din fosta coaliție de guvernare care a participat la consultările informale convocate de președintele Nicușor Dan după adoptarea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Bolojan. Liderul USR a afirmat că i-a transmis președintelui că nu consideră posibilă o nouă guvernare împreună cu PSD. La consultările de la Cotroceni au participat și liderul UDMR, Kelemen Hunor, precum și fostul premier Ilie Bolojan. Guvernul Bolojan a fost demis marți prin moțiunea de cenzură inițiată de PSD și AUR, la aproximativ două săptămâni după ce social-democrații au decis retragerea sprijinului politic pentru premierul liberal. După ședința conducerii USR organizată după votul din Parlament, Dominic Fritz a anunțat că partidul îl susține în continuare pe Ilie Bolojan și că mandatul cu care merge la consultările de la Cotroceni este acela „că nu ne vom putea întoarce la masa negocierilor cu PSD.
Și doi: îi vom spune că ne vom coordona foarte strâns cu PNL pentru a evalua opțiunile de viitor.