Reacții după demiterea sa
Ilie Bolojan a părăsit marți, 5 mai 2026, Palatul Parlamentului înainte de anunțarea oficială a rezultatului moțiunii de cenzură și nu a făcut declarații în fața presei, întorcându-se la Guvern. După ședința decisivă de la PNL de aseară, acesta a transmis miercuri un mesaj amplu pe Facebook în care a descris mandatul său și efectele politice ale reformelor asumate în cele 10 luni de guvernare. „Dragi români, a fost o onoare pentru mine să fiu 10 luni în serviciul țării noastre, în funcția de prim-ministru. Am făcut tot ce mi-a stat în putință pentru a aduce ordine în finanțele României, a corecta nedreptăți și a promova reforme pentru modernizarea României”, a transmis Bolojan.
În același mesaj, premierul demis a insistat asupra ideii că mandatul său a fost unul de schimbare de abordare în actul de guvernare. „Cel mai important, am dovedit că este posibil un alt mod de a guverna”, a precizat acesta. Bolojan a vorbit și despre costurile sociale ale măsurilor adoptate, legându-le de procesul de ajustare fiscală. „Vă mulțumesc, dragi români, pentru că ați suportat neajunsurile pe care le presupune îndreptarea finanțelor țării. Ele nu au fost un scop în sine sau o alegere, ci un preț pentru reconstrucție și bunăstare în viitor”, a transmis acesta.
În același registru, a făcut referire la echipa guvernamentală și la modul de lucru din această perioadă, susținând ideea unei administrații mai disciplinate. „Împreună am dovedit că se poate guverna cu reguli, fără să risipești banii publici și fără aroganță”, a mai afirmat Bolojan. Premierul demis a pus demiterea Guvernului în legătură directă cu reformele promovate, sugerând că acestea au generat reacții politice inevitabile. „După 10 luni, s-a întâmplat inevitabilul. Când ataci privilegii și aprinzi lumina, reacțiile sunt pe măsură”, a spus el în mesajul public.
În același timp, a insistat că își va continua activitatea politică, indiferent de funcție. „Până în ultima zi în această funcție, voi lucra pentru interesele României și nu voi abandona principiile pe care le-am probat în toată cariera mea”, a transmis acesta, adăugând că sprijinul primit în ultima perioadă îl motivează să continue implicarea publică: „Tot sprijinul pe care l-am primit, mai ales în ultima lună, mă motivează să merg mai departe, să lupt în continuare pentru România și viitorul ei. Se încheie o etapă, începe alta; valorile pentru care lupt rămân aceleași și este esențial că vă simt alături. MULȚUMESC, ROMÂNIA!”.
Decizia Parlamentului a declanșat imediat reacții politice și discuții privind formarea unei noi majorități. Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat că rezultatul votului obligă partidele la o reașezare rapidă a echilibrului politic și a sugerat că responsabilitatea formării unei noi coaliții revine actualelor formațiuni parlamentare. „Eu cred că tot noi împreună trebuie să construim o majoritate. Votul la această moțiune este unul care face această moțiune să fie adoptată cu un număr record, 281. (...) Asta spune ceva, asta spune că tot ceea ce s-a spus de către cei care au votat a întrunit susținerea masivă a Parlamentului”, a declarat acesta.
Din interiorul PNL, prim-vicepreședintele Cătălin Predoiu a transmis un mesaj de prudență, evitând scenariile de ruptură rapidă. „Cred că, în acest moment, PNL nu trebuie să se grăbească. Nu merita această moțiune PNL, nu merita prim-ministrul Bolojan această moțiune. Este foarte multă emoție în partid. (...) PNL trebuie să aleagă între a se grăbi cu o decizie pripită și a fugi de responsabilitatea guvernării sau a cântări ce opțiuni are și să continue mai departe aceste responsabilități”, a spus acesta.
La rândul său, liderul USR, Dominic Fritz, a confirmat că miniștrii formațiunii își vor continua activitatea până la instalarea unui nou guvern, dar a exclus negocieri cu PSD pentru o nouă formulă executivă. „Vom rămâne alături de toți românii care își doresc să construim ceva în țara asta. Cu responsabilitate și curaj. La bine și la greu, indiferent de cât de multe piedici ne pun. Miniștrii USR își vor continua munca până în ziua în care va fi numit un nou guvern. Așa cum am decis și anunțat înainte, nu vom negocia un nou guvern cu PSD. Nu poți guverna cu un partener care blochează reformele cu o majoritate de rezervă cu AUR în buzunar.
Voi avea azi mai multe întâlniri cu colegii din conducerea USR pentru a lua o decizie despre cum apărăm România și valorile noastre, cel mai bine, în perioada următoare”, a transmis acesta.