Între acuze și investiții
Managerul general al Romarm, Răzvan Pîrcălăbescu, a lansat joi seară, 30 aprilie 2026, acuzații fără precedent la adresa ministrului Apărării, Radu Miruță. Acesta susține că ministrul a sabotat deliberat investițiile în apărare și a cerut tragerea sa la răspundere pentru „subminarea economiei naționale”. Conflictul a izbucnit în contextul controverselor privind proiectul noii arme de asalt de la Cugir și al programului european de înzestrare SAFE, în valoare de miliarde de euro.
Răzvan Pîrcălăbescu, care ocupă și funcția de președinte al Organizației Patronale Industria de Apărare, a spus la Antena 3 CNN că Radu Miruță ar fi blocat fondurile necesare industriei încă din perioada în care acesta a condus Ministerul Economiei. „Miruță ar trebui judecat pentru înaltă trădare și subminarea economiei naționale. De asemenea, și-a bătut joc de apărare atât în perioada în care a fost ministrul Economiei, cât și la Apărare. Când a fost ministru la Economie, a privat apărarea de toți banii pentru investiții, iar acum a încercat sabotarea lor. Eu cred că asta ar trebui făcut pentru a nu se mai ajunge la astfel de situații”, a declarat managerul Romarm.
Scânteia scandalului a fost reprezentată de proiectul armei de asalt ce urmează să fie produsă la Fabrica de Arme Cugir. Ministrul Radu Miruță este acuzat că și-ar fi însușit meritele proiectului, deși s-ar fi opus implementării acestuia în ședințele de Guvern și Coaliție. În replică, ministrul Miruță a subliniat importanța strategică a fabricilor locale, menționând că planul prevede ca 50% din producție să fie realizată în România. „Această armă este în discuție pentru a se face la Cugir, la fabrica de arme, iar muniția asociată acestui contract să se producă la Sadu, pentru că acolo sunt caracteristicile specifice. Acest proiect este sub autoritatea MAI care trebuie să vină în această Comisie”, a punctat ministrul Apărării.
Dincolo de disputele politice, miza uriașă o reprezintă programul european SAFE (Security Action for Europe). România are alocate circa 16,6 miliarde de euro până în 2030, iar prima etapă a proiectelor, în valoare de 8,33 miliarde de euro, se află deja în Parlament pentru aprobat. Documentele arată că programul include 15 programe de înzestrare, de la elicoptere la sisteme antiaeriene. O parte consistentă din contracte, peste 5,6 miliarde de euro, ar urma să meargă către gigantul german Rheinmetall, însă ministrul Radu Miruță dă asigurări că revitalizarea industriei naționale rămâne o prioritate. „Miza nu este doar achiziția de echipamente, ci și revitalizarea industriei naționale.
Planul prevede ca aproximativ 50% din producție să fie realizată local, în puncte strategice precum Mangalia, Mediaș, Brașov, Cugir și Sadu”, a subliniat Radu Miruță.