Jannik Sinner, nemulțumit de programul turneului de la Madrid

Publicat: · Actualizat: · Timp de citire: 3 minute

Pe scurt

Jannik Sinner a criticat programul turneului de la Madrid după ce a jucat devreme în sferturile de finală. Liderul mondial a subliniat că ar fi necesare ajustări în organizare, având în vedere orele târzii de începere a meciurilor. Sinner continuă să impresioneze cu o serie de victorii, vizând un nou record în competițiile Masters.

EN

Brief

Jannik Sinner expressed dissatisfaction with the tournament schedule in Madrid, highlighting the need for adjustments after playing early in the quarter-finals. The world number one continues to impress with a string of victories, aiming for a new record in Masters competitions.

Jannik Sinner, nemulțumit de programul turneului de la Madrid
Sursa foto: gsp.ro

Critici la adresa organizatorilor

După calificarea în sferturile de finală ale turneului de la Madrid, Jannik Sinner (24 de ani, 1 ATP) a dezvăluit de ce a jucat așa de devreme pe Stadionul Manolo Santana din capitala Spaniei și a criticat programările făcute de organizatori. Jannik Sinner l-a întâlnit marți, 28 aprilie 2026, pe britanicul Cameron Norrie (30 de ani, 23 ATP) și s-a impus cu 6-2, 7-5, calificându-se în sferturile de finală ale turneului de la Madrid. Mai departe, liderul mondial va juca fie împotriva cehului Vit Kopriva (28 de ani, 66 ATP), fie contra spaniolului Rafael Jodar (19 ani, 42 ATP).

După meci, Sinner a explicat că organizatorii au vrut să îi acorde mai mult timp lui Rafael Jodar, care a jucat foarte târziu duminică, meciul cu Joao Fonseca terminându-se după miezul nopții. „E destul de neobișnuit pentru mine. Nu știu ultima oară când am jucat la 11. Dar pentru mine nu contează ora. Încerc să dau ce am mai bun. Pentru mine a fost o întrebare dacă eu sau Jodar vom juca la 16. Dar cred că e corect ca el să joace la 16, fiindcă a terminat foarte, foarte târziu (n.r. meciul cu Fonseca)”, a declarat Sinner, citat de The Guardian.

„Dar în același timp, am impresia că trebuie să facem niște ajustări la programul zilei. Două meciuri la 8 seara sunt prea târziu. Chiar dacă ai o zi între ele. E foarte, foarte târziu. Termini la 1:30 noaptea și trebuie să mănânci, să mergi la tratament, așa că e târziu. Însă încercăm să ne adaptăm trupul, mintea, iar din partea mea a fost o performanță bună astăzi”, a adăugat jucătorul de 24 de ani.

Sinner a afirmat că suprafața din Madrid e foarte diferită de celelalte suprafețe și că e greu să îți dai seama de nivelul tău. „Uneori ai impresia că nu joci așa de bine, însă din exterior pare că o faci, iar alteori e fix invers. Dar sunt fericit că sunt din nou în sferturile de finală. E un turneu la care nu am jucat de multe ori, așa că înseamnă mult pentru mine și sunt fericit că m-am impus în două seturi”, a concluzionat elevul lui Darren Cahill.

Sinner, care a înregistrat o serie impresionantă de victorii, urmărește să obțină al cincilea titlu consecutiv la nivel Masters, un obiectiv care nu a fost realizat până acum în istoria tenisului.

El a câștigat recent turnee la Paris, Indian Wells, Miami și Monte-Carlo, ceea ce îl plasează în fața unei oportunități unice.