Trump pregătește blocada porturilor iraniene

Publicat: · Actualizat: · Timp de citire: 7 minute

Pe scurt

Donald Trump a decis să impună o blocadă prelungită asupra porturilor iraniene, cu scopul de a asfixia economia țării și a forța capitularea nucleară. Această strategie, adoptată în ciuda riscurilor politice, vizează reducerea veniturilor regimului iranian și limitarea exporturilor de petrol. Rata inflației în Iran a atins niveluri alarmante, iar o mare parte a populației trăiește sub pragul sărăciei.

EN

Brief

Donald Trump has announced a prolonged blockade of Iranian ports to collapse the country's economy and force nuclear capitulation. This strategy, despite political risks, aims to restrict the Iranian regime's revenues and limit oil exports amid alarming inflation rates and widespread poverty.

Trump pregătește blocada porturilor iraniene
Sursa foto: ziare.com

Strategie de asfixiere economică

Președintele american Donald Trump vrea o „blocadă prelungită în Iran” pentru a duce economia țării din Orientul Mijlociu în „stare de prăbușire”, dezvăluie The Wall Street Journal (WSJ), miercuri, 29 aprilie 2026, citând oficiali americani. Liderul de la Casa Albă speră ca blocada să ducă la „capitulare nucleară” fără reluarea bombardamentelor sau retragerea din conflict.

Obiectivul acestei decizii - luată în sala de criză a Casei Albe în urma mai multor reuniuni - este asfixierea economiei iraniene prin luarea drept țintă a veniturilor regimului iranian și constrângerea acestuia la o „capitulare nucleară” prin continuarea paralizării tuturor exporturilor de petrol, scrie ziarul american de afaceri.

Concret, această asfixiere presupune o blocare a exporturilor expedierilor către și dinspre porturile iraniene. Oficiali declară WSJ că Donald Trump consideră că alte eventuale opțiuni - o reluare a bombardamentelor sau retragerea din conflict - sunt mai riscante decât menținerea blocadei.

Președintele american a luat această decizie în pofida consecințelor asupra scumpirii carburanților, care-i scade popularitatea în Statele Unite, potrivit WSJ, și care le întunecă republicanilor perspectiva în alegerile de la jumătate de mandat (midterms). În pofida acestor riscuri politice, Donald Trump este convins că strategia sa a asfixierii va împinge Iranul către o „stare de prăbușire”, așa cum a afirmat marți într-o postare pe rețeaua sa Truth social.

Regimul iranian a opus rezistență în cele două luni de război, însă o agravare a dificultăților economice îl obligă, pentru a supraviețui, să obțină o ridicare a sancțiunilor americane, comentează ziarul. Rata inflației atinge 70-112% la produsele alimentare, iar 40% din populație trăiește în prezent sub pragul sărăciei. În pofida faptului că nu există o penurie în magazine, mulți iranieni nu mai mânîncă în mod regulat carne.

Președintele american Donald Trump le-a cerut consilierilor săi să se pregătească pentru o blocadă extinsă asupra Iranului, au declarat oficiali americani citați de The Wall Street Journal. Măsura, care vizează economia regimului silamist de la Teheran, este o încercare de a impune capitularea nucleară Iranului.

În întâlnirile recente, Trump a optat pentru continuarea presiunii asupra economiei și exporturilor de petrol ale dictaturii de la Teheran, prin împiedicarea transportului maritim către și dinspre porturile sale. El consideră că celelalte opțiuni - reluarea bombardamentelor sau retragerea din conflict - comportă mai multe riscuri decât menținerea blocadei, au declarat oficialii.

De la încheierea campaniei majore de bombardamente printr-un armistițiu, pe 7 aprilie 2026, Trump a renunțat în mod repetat la escaladarea conflictului, deschizând ușa pentru diplomație, după ce anterior amenințase că va distruge complet acest regim. Dar vrea să mărească presiunea asupra regimului până când acesta va ceda în fața principalei sale cereri: dezmembrarea tuturor proiectelor nucleare ale Iranului.

Luni, Trump le-a spus consilierilor săi că oferta în trei etape a Iranului de a redeschide Strâmtoarea Ormuz și de a păstra discuțiile nucleare pentru faza finală dovedește că Teheranul nu negociază cu bună-credință. Deocamdată, Trump se simte confortabil cu o blocadă pe termen nelimitat, despre care a scris marți pe Truth Social că împinge Iranul spre o „stare de colaps”. Un oficial american de rang înalt a declarat că blocada zdrobește în mod demonstrabil economia Iranului - acesta se străduiește să-și depoziteze petrolul nevândut - și a declanșat noi contacte din partea regimului islamist de la Teheran către Washington.

Reluarea ostilităților ar slăbi și mai mult un Iran afectat, dar probabil ar regimul ayatollahilor ar reacționa prin provocarea a și mai multor pagube infrastructurii energetică a Golfului, sporind costurile războiului. Blocada, însă, reduce fondurile Republicii Islamice, dar angajează forțele americane pentru o desfășurare mai lungă în Orientul Mijlociu, însă fără a fi în război.

„Iranul calculează că capacitatea sa de a rezista și de a ocoli blocada depășește interesul SUA de a preveni o criză energetică mai amplă și o potențială recesiune globală”, a declarat Suzanne Maloney, expertă în Iran și vicepreședinte al programului de politică externă al Brookings Institution. „Un regim care și-a masacrat propriii cetățeni pentru a reduce la tăcere protestele în ianuarie este pe deplin pregătit să le impună acum dificultăți economice”, opinează Maloney.

Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Anna Kelly, a declarat că SUA și-au îndeplinit obiectivele militare ale Operațiunii Epic Fury și că „datorită blocadei reușite a porturilor iraniene, Statele Unite au o influență maximă asupra regimului” în timpul negocierilor pentru a împiedica Teheranul să dobândească o armă nucleară. „Președintele va accepta doar un acord care protejează securitatea națională a țării noastre”, a mai spus ea.

Trump primește sfaturi contradictorii cu privire la următoarele sale mișcări, unii îndeamnând la menținera presiunii asupra Teheranului, alții temându-se blocarea Strâmtorii Ormuz ar afecta doar economia, ceea ce ar afecta alegerilor intermediare din noiembrie. Oficialii spun că Trump nu este dispus în prezent să renunțe la cererea sa ca Iranul, cel puțin, să promită să suspende îmbogățirea nucleară timp de 20 de ani și să accepte restricții după acest moment.

„Nu sunt surprins că nu a acceptat acordul, deoarece acesta nu abordează deloc problema nucleară”, a declarat Eric Brewer, fost analist senior pentru Iran în comunitatea de informații a SUA. „De ce ai accepta acordul iranian în timp ce încă aștepți să vezi dacă poți cauza probleme economice grave Iranului prin acest pariu pe blocadă?”, a mai spus el.

Luni, Iranul le-a spus mediatorilor că va avea nevoie de câteva zile pentru a se consulta cu liderul suprem Mojtaba Khamenei înainte de a prezenta o propunere modificată care ar putea avansa discuțiile de pace cu SUA, au declarat persoane familiarizate cu situația. Mediatorii regionali, însă, rămân sceptici că oferta actualizată a Iranului ar cataliza un progres. Oficialii iranieni continuă să spună că Washingtonul trebuie să renunțe la ceea ce consideră a fi cereri maximaliste, menținând în același timp propria blocadă asupra Strâmtorii Ormuz.

„Ambele părți par să creadă că au calculat corect acest lucru și că timpul este de partea lor”, a declarat Nico Lange, directorul Institutului pentru Analiza Riscurilor și Securitate Internațională din Germania și fost șef de cabinet la Ministerul Apărării din Germania.

Pe măsură ce blocada se intensifică, Iranul ar putea încerca să forțeze Washingtonul să aleagă între escaladarea conflictului sau retragerea și încheierea unui acord. Teheranul ar putea încerca să reia atacurile asupra producției regionale de energie sau ar putea viza navele americane care impun blocada.

Însă Secretarul de Stat Marco Rubio a identificat o altă complicație, într-un interviu difuzat luni la Fox News: lupta internă pentru controlul din Iran, care complică orice efort diplomatic. „Cei de linie dură, cu o viziune apocaliptică asupra viitorului, dețin puterea supremă în acea țară”, a spus Rubio. „Unul dintre impedimente este că negociatorii noștri nu negociază doar cu iranienii.

Acei iranieni trebuie apoi să negocieze cu alți iranieni pentru a-și da seama la ce pot fi de acord, ce pot oferi, ce sunt dispuși să facă, chiar și cu cine sunt dispuși să se întâlnească”, a adăugat Marco Rubio.