Criza din fotbalul italian
Ziarul Gazzetta dello Sport a lansat în spațiul public o idee care face valuri în Italia: Pep Guardiola, pe banca naționalei din „Cizmă”. Ratarea Campionatului Mondial pentru a treia oară consecutiv s-a lăsat cu urmări serioase în fotbalul italian: mai multe nume importante, de la președintele Federației la selecționerul Gennaro Gattuso, și-au înaintat demisiile. Noul președinte al Federației Italiene de Fotbal va fi ales în data de 22 iunie. În așteptarea acelui moment, cotidianul Gazzetta dello Sport l-a îndemnat public pe viitorul șef al fotbalului italian să-l pună în capul listei de posibili selecționeri pe Pep Guardiola.
Guardiola mai are un an de contract la Manchester City, până în vara lui 2027, dar așteptările sunt ca șefii de pe Etihad să nu se opună unei eventuale plecări, în caz că aceasta va fi dorința antrenorului catalan. Jurnaliștii cotidianului roz se bazează pe afecțiunea pe care Guardiola o poartă fotbalului italian, având în vedere că a jucat doi ani acolo, la Brescia și AS Roma, și pe un răspuns pe care l-a oferit în 2018, întrebat dacă s-ar vedea să antreneze vreodată Squadra Azzurra: „De ce nu?”.
În acest context, Gazzetta sugerează ca primul apel al viitorului președinte al Federației să fie către Pep Guardiola. „În ultimii 8 ani, părerea lui despre Italia nu s-a schimbat: fotbalul nostru a rămas mereu în mintea și în inima tehnicianului catalan. Nu avem certitudini privind răspunsul, dar emoțional avem senzația că merită încercat: pe 22 iunie, noul președinte al federației ar trebui să pună în capul listei sale de priorități un apel către Guardiola, pentru a vedea dacă nu cumva are dorința de a prelua echipa națională.
Candidații pentru alegerile federale vor fi anunțați pe 13 mai, Guardiola ar putea juca finala FA Cup pe 16, iar Premier League își va coborî cortina pe 24. De atunci, orice zi este potrivită pentru a începe tatonările cu el. Nu există nicio îndoială că Pep va asculta cu plăcere, iar apoi nu ne rămâne decât să sperăm că analizele sale asupra ofertei vor umple de speranță fotbalul nostru”, se arată în materialul cu care Gazzetta a deschis astăzi ediția digitală.
La Manchester, Guardiola primește, brut, 24,8 milioane de euro pe an. Este o sumă de care Federația Italiană nu s-ar putea apropia. Cel mai mare salariu plătit unui selecționer al Italiei în istoria recentă este cel pe care l-a încasat Roberto Mancini după ce a făcut-o campioană europeană în 2021: 3 milioane de euro net. O posibilă soluție ar reprezenta-o sprijinul din partea sponsorilor. Este un mecanism la care s-a mai apelat în 2014, la instalarea lui Antonio Conte. Atunci, jumătate din salariul lui de 4,1 milioane de euro a fost acoperit de unul dintre sponsori, producătorul de articole sportive Puma, care este reprezentat și de Guardiola.
Italia se află într-o degringoladă totală după ce a ratat calificarea la Campionatul Mondial, iar presa din “cizmă” pare să aibă un favorit pentru postul de selecționer: Pep Guardiola. Deși scenariul pare la prima vedere improbabil, Gazzetta dello Sport a analizat într-un material amplu cum ar putea ajunge managerul catalan pe banca “Squadrei Azzurra”. Viitorul lui Pep Guardiola la Manchester City este în continuare incert, iar jurnaliștii din Italia profită de acest lucru pentru a lobby în așa fel încât antrenorul să vină la naționala Italiei. Catalanul mai are contract cu “cetățenii” până în 2027, însă s-au intensificat zvonurile potrivit cărora ar putea să plece de pe Etihad chiar la finalul acestui sezon.
În acest sens, cei de la Gazzetta dello Sport au realizat un material titrat astfel: “Guardiola, scenariu azzurro: Pep iubește Italia, naționala e un pariu care îl atrage”, în contextul crizei de la naționala care a ratat recent pentru a treia oară la rând calificarea la Cupa Mondială. Jurnalistul Filippo Maria Ricci, cel care semnează articolul în cauză, scrie în prima parte a materialului următoarele lucruri: “Fotbalul nostru a rămas în mintea și inima antrenorului catalan. Nu suntem siguri de răspus, dar emoțional, simțim că merită să încercăm“.
Presa se bazează pe faptul că Guardiola și-ar dori să facă un pas în spate din lumea antrenoratului, însă nu să își ia un an sabatic, ci să preia o echipă națională, unde ar avea mai puține partide de pregătit. În plus, italienii aduc în discuție și o declarație oferită de Leonardo Bonucci la premiile Laureus, când fostul fundaș a fost întrebat de viitorul naționalei: “Dacă e o dorință reală de a o lua de la capăt, aș începe cu Pep Guardiola, pentru că să aducă pe cineva ca el ar însemna o schimbare completă în comparație cu tot ce s-a întâmplat în trecut. Cred că e foarte greu, dar nu te costă nimic să visezi acum“.
În final, cei de la GdS notează inclusiv că banii nu ar reprezenta o problemă pentru Guardiola, deși ar încasa cu siguranță mai puțin decât face acum la Man. City: “Pep are Italia în inimă. Dacă Pep ar spune vreodată da Federației, banii nu ar fi un obstacol. Nu ar veni în Italia pentru bani, ci pentru pasiune, din dragoste. Vorbește limba noastră și ține la țara noastră.
Există ipoteze și multe necunoscute, dar un lucru este sigur, și anume dragostea lui pentru Italia“.