Gastronomie și tradiție locală
Maria Hoadrea, cunoscută drept „Bunica Maria”, îi întâmpină cu bucurie pe drumeții care poposesc în coliba sa din Râul Sadului, la Stână din Secături, în Munții Cindrel. „Le fac tocană cu cartofi, afumătură și cârnați de casă. Mai fac supă cu tăiței, tot de casă, balmoș, iar la desert gogoși simple, cu dulceață sau brânză. Pun pe masă și sticle cu rachiu și vișinată, să se omenească bine”, povestește Maria Hoadrea, care va împlini luna viitoare 75 de ani. Aceasta subliniază că turiștii, în special femeile care vin din orașe, îi admiră stilul de viață simplu și lipsit de stres: „Vin multe doamne de la birou și-mi spun că-s norocoasă, că aici nu am stres. Păi eu nu-mi bat capul cu calcule, dragele mele! Noi, țăranii, ne îmbolnăvim doar de răceală, n-avem altele.”
Maria Hoadrea își petrece opt luni pe an la stâna din Secături, unde îngrijește animalele alături de soțul ei, care este cu nouă ani mai în vârstă. „Avem vaci, oi, cai și măgari, plus o grădină de zarzavat. Îi de lucru cât îi ziua de lungă. Da’-s iute, zici că-s curentul de la priză. Minteni mă aprind, că așa am fost de mică”, povestește cu mândrie femeia.
În tinerețe, Maria își câștigă traiul din vânzarea produselor lactate. În perioada comunistă, aceasta a dus brânză în diverse orașe, povestind: „Am dus brânză la București, Brăila, Pitești, Vâlcea, cu desaga. Am plecat cu mașină de ocazie de aici, din sat, cu cinci lei în buzunar. Vindeam câte un kilogram de brânză, făceam bani să merg mai departe. N-a fost ușor, aveam cinci copii de crescut.” Acum, Maria își vinde produsele în piețele din orașele apropiate și se bucură de recunoașterea comunității.
„Bunica Maria” a devenit o figură cunoscută în rândul turiștilor, mai ales de când zona a fost împânzită cu poteci pentru drumeții. „Înainte vreme nu vedeai oameni cu săptămânile. Nici lupi, nici urși. Stam doar cu Dumnezeu, acolo, în munte.” Este o liniște profundă în această parte de lume, unde Maria continuă să-și trăiască viața în armonie cu natura.
Maria Hoadrea are cinci copii, zece nepoți și șase strănepoți, iar legătura cu familia este extrem de importantă pentru ea. „Când vine nepoțelul meu, îi zic: «Pătrule, lasă-mă jos, măi copile!» Așa îmi strigă din poartă «mamă mare», apoi mă cuprinde de mă saltă”, spune Maria, radiind de bucurie. Ea își descrie copiii ca fiind „flori” și se roagă pentru siguranța lor: „Toți au mașini, umblă de colo-colo. Doamne, ține-i!”
În Râul Sadului, „să nu mă descoperi” este sinonim cu „să nu mă provoci”, iar Maria își dă seama de impactul său pozitiv asupra comunității. „Îmi spun vecinele că o să fac suta, că-s de neam care trăiește mult. Le-o fi ciudă”, glumește ea, amintind de tatăl său, Ilie Răduț, ultimul veteran de război din Râul Sadului, care a trăit până la 99 de ani.
Maria a făcut școala în sat și nu a cunoscut altă viață decât cea alături de animale. „Și cele patru fete și băiatul nostru au crescut ca noi, tot cu animalele. Și zestrea le-a fost câteva zeci de oi.” Acum, după o zi lungă de muncă, Maria se îndreaptă spre colibă, ajutată de măgărușul său, Bobiță, cu care coboară în sat pentru a aduce cele necesare. „La deal mă sui pe măgar, nu mai pot urca pe jos atâta drum.”
Când este întrebată dacă i-a fost vreodată greu, Maria răspunde senin: „Niciodată nu mi-a fost, că nu am știut alt trai. De unde să știu eu când îmi este ușor?” Aceasta își aduce aminte de momentele petrecute în sat, unde își petrece timpul lucrând la șosete din lână, întrebată de trecători dacă nu îi îngheață degetele. „Păi ce, lor le îngheață când stau cu telefonul în mână și degetele pe ecran?”
Maria Hoadrea a avut ocazia să călătorească în Orientul Mijlociu, povestind despre experiența sa: „Am fost în Israel, Palestina, Egipt și Iordania, pe unde au umblat sfinții și Iisus. Mi-am zis: «Mărie, îi fain la Râu Sadului, dar mai trebuie să vezi și lumea asta mare!»” Aceste amintiri o îmbogățesc, dar dragostea pentru viața de la colibă rămâne puternică.
La coliba din Râu Sadului, Bobiță a terminat porția de porumb, iar Maria se pregătește să se întoarcă în munte cu produsele sale. Brânza din Țara Colibelor nu este doar o delicatesă, ci și o poveste despre efortul și tradițiile oamenilor din zonă.
Aceasta este povestea Mariei Hoadrea, parte din seria „Oameni și Locuri de Poveste”, inițiativă a Consiliului Județean Sibiu.