Mutări surprinzătoare la PSD
Tensiunile de la vârful politicii românești provoacă primele mutări spectaculoase în teritoriu. Deputatul Petre Emanoil Neagu, fost președinte al Consiliului Județean Buzău și figură de bază a social-democraților, a oficializat trecerea la PNL, participând chiar la ședința Biroului Politic Național alături de Ilie Bolojan. Mutarea a declanșat un val de critici vehemente din partea fostului său partid.
Prezența lui Neagu la București, însoțit de liderul liberal Adrian Mocanu, nu a fost o simplă vizită. Deputatul a confirmat oficial că a informat Camera Deputaților despre decizia de a activa în grupul PNL, urmând să semneze adeziunea în zilele următoare. Aceasta este o revenire pentru Neagu, care a mai fost membru PNL până în 2008, scrie Observator News.
„E un cadou foarte frumos făcut din partea domnului Neagu de ziua mea, astăzi. Mă așteptam la acest lucru pentru că a fost discutat cam de două luni de zile că va pleca. (...) În aceste momente se văd și caracterele oamenilor politici. Mă așteptam ca la vârsta și la înțelepciunea lui să se gândească la interesul cetățenilor, nu la interesul personal. Dar iată că m-am înșelat”, a declarat președintele PSD Buzău, Romeo Lungu.
Conducerea PSD Buzău nu l-a menajat deloc pe fostul coleg, susținând că Neagu a beneficiat de tot sprijinul partidului fără a aduce rezultate pe măsură pentru județ. Romeo Lungu a sugerat că plecarea este motivată strict de interese individuale, ignorând votul primit de la cetățeni pe listele social-democrate.
„Partidul Social-Democrat i-a oferit totul domnului Neagu. (...) A avut toate funcțiile oferite pe tavă de către PSD și n-a făcut mari lucruri pentru județul Buzău. Se pare că interesul personal este mult mai important decât interesul cetățenilor”, a tunat liderul social-democrat.
Liderul PSD Buzău a pus sub semnul întrebării relevanța politică a acestei mutări la o vârstă înaintată, numind-o ironic un „cadou” de ziua sa de naștere. Tensiunile dintre cei doi au fost vizibile recent chiar și în public, la un meci de handbal, unde au refuzat să stea unul lângă celălalt.
„O rebranduire la 67 de ani nu are decât scopul de a avea un interes personal. Totuși, când ești ales pe listele unui partid politic trebuie să respecți votul cetățenilor și să duci mandatul până la capăt”, a concluzionat Romeo Lungu.
Trecerea lui Petre Emanoil Neagu în tabăra lui Ilie Bolojan ar putea declanșa un efect de domino în organizațiile locale, într-un moment în care PNL are nevoie disperată de fiecare parlamentar pentru a susține guvernul minoritar.