Iulia Albu, mesaj tranșant despre mizeria din parc

Publicat: · Actualizat: · Timp de citire: 3 minute

Pe scurt

Iulia Albu a semnalat mizeria din Parcul Izvorul Rece, cerând intervenția Primăriei Sector 2. Primarul Rareș Hopincă a anunțat măsuri de curățenie, dublând frecvența spălării bulevardelor. Vedeta a apreciat rapiditatea reacției autorităților.

EN

Brief

Iulia Albu highlighted the cleanliness issues in Izvorul Rece Park, prompting a response from Sector 2 Mayor Rareș Hopincă, who announced increased cleaning efforts. Albu expressed her appreciation for the prompt action taken by the authorities.

Iulia Albu, mesaj tranșant despre mizeria din parc
Sursa foto: click.ro

Probleme de curățenie în Sectorul 2

Iulia Albu a atras atenția asupra mizeriei de pe trotuarele din Parcul Izvorul Rece și a resturilor lăsate în urma persoanelor care hrănesc animalele. Criticul de modă a cerut public Primăriei Sectorului 2 să intervină și să rezolve situația, iar reacția edilului nu a întârziat să apară. Cunoscută pentru stilul direct, Iulia Albu a semnalat problema legată de curățenia din Parcul Izvorul Rece și a atras atenția autorităților responsabile, printr-un mesaj postat pe rețelele de socializare. "Primăria Sector 2, am și eu o solicitare. Uitați ce se întâmplă în acest parc, Parcul Izvorul Rece: e haos. Pe lângă faptul că cineva hrănește în fiecare zi aceste păsări – care, de altfel, mie îmi sunt tare dragi… dar nu se poate face așa ceva! Este absolut scârbos. Plus de asta, nimeni nu spală niciodată aceste trotuare", a scris vedeta la postarea pe care a făcut-o pe pagina sa personală de Instagram, la secțiunea InstaStory. Mesajul Iuliei Albu a ajuns și în atenția lui Rareș Hopincă, care a revenit cu un răspuns. Edilul Sectorului 2 a recunoscut existența problemei și a transmis că va lua măsuri în acest sens. Acesta a decis să dubleze frecvența intervențiilor de curățenie pe bulevarde și a promis o igienizare mai atentă a zonei. "Am decis ca, din această săptămână, să dublăm frecvențele de spălare a bulevardelor. Până în prezent, spălam în fiecare joi câte un bulevard- trotuar, carosabil și mai ales la bordură. Începând din această săptămână, am luat decizia să dublăm numărul de frecvențe. Vom spăla în fiecare miercuri și în fiecare sâmbătă. Am ascultat sesizările dumneavoastră, am făcut o analiză proprie și, într-adevăr, avem nevoie să spălăm mai des bulevardele, mai ales la bordură, pentru că acolo se adună foarte mult praf și se generează implicit foarte multă poluare", a transmis edilul. Mulțumită de promptitudinea răspunsului oferit de Rareș Hopincă, vedeta a ținut să îi mulțumească pentru seriozitate și profesionalism. "Foarte frumos! Uite domnule, asta înseamnă să se mobilizeze toată lumea și să se facă o chestie bună. Mulțumim mult domnule primar, mulțumim primăria Sector 2. Ia uite ce parc frumos avem acum la Izvorul Rece, splendid!", a mai adăugat ea în online.