Controversa împrumuturilor eronate
Peste 20.000 de studenți din Marea Britanie, înscriși la cursuri de weekend organizate în sistem de franciză, au fost informați că trebuie să achite sumele pe care le-au obținut din împrumuturi și burse, de mii sau zeci de mii de lire sterline, pentru că le-ar fi obținut eronat, potrivit mai multor relatări din presa britanică. Printre cei afectați se află și români, după cum au comentat ei pentru media engleză. Secretarul de stat pentru Educație din guvernul de la Londra, Bridget Phillipson, echivalent al ministrului Educației de la noi, afirmă într-o declarație transmisă Edupedu.ro că „nu este vina studenților” și că aceștia trebuie sprijiniți de universități în situația de față.
Acum, cetățeni români beneficiari ai sistemului de împrumuturi studențești se fac din nou auziți în presa britanică, în contextul anunțului că ar putea fi obligați să dea înapoi banii primiți. Situația vine pe fondul unor controverse mai vechi legate de posibile fraude în sistemul de finanțare a studenților din Regatul Unit.
Declarația autorităților: „Nu studenții sunt de vină” Secretarul de stat pentru Educație din Marea Britanie, Bridget Phillipson, a transmis că responsabilitatea nu le aparține studenților și a cerut universităților să îi sprijine, afirmând: „M-am exprimat în mod clar, de multă vreme, în ceea ce privește angajamentul nostru de a combate aranjamentele universitare de francizare care nu oferă rezultate pentru studenții lor și care abuzează de sistem. Voi prioritiza întotdeauna protejarea studenților și protejarea banilor contribuabililor. Nu studenții sunt de vină. Prea multe organizații și-au dezamăgit studenții prin incompetență sau prin abuzarea sistemului.”
Universitățile promit sprijin pentru studenți Organizația Universities UK a transmis că instituțiile de învățământ caută soluții pentru a-i ajuta pe cei afectați: „Recunoaștem cât de dificil este această situație pentru studenții afectați și dorim să-i asigurăm pe acești studenți că universitățile iau în considerare diferitele forme de sprijin pe care le au la dispoziție.”
Români printre studenții afectați Mai mulți români au relatat în presa britanică că se confruntă cu situații dificile. Un cuplu de studenți estimează că ar putea fi obligat să returneze peste 30.000 de lire sterline, sumă care le-ar putea afecta continuarea studiilor. O altă studentă româncă a explicat că a ales cursuri de weekend pentru a-și putea gestiona viața de familie: „Aș fi putut să aleg să studiez la multe alte universități britanice. Dar am ales această instituție în franciză anume pentru că oferea opțiuni de studiu în weekend, concepute pentru studenți maturi.”
Cum s-a ajuns în această situație Potrivit presei britanice, aproximativ 22.000 de studenți ar fi primit în mod eronat sprijin financiar deoarece instituțiile la care erau înscriși i-au informat greșit că sunt eligibili. Cursurile vizate sunt organizate în sistem de franciză, de obicei în weekend, iar regulile Departamentului pentru Educație nu permit acordarea unor astfel de împrumuturi pentru aceste forme de studiu.
Suspiciuni de fraudă în sistemul de împrumuturi Cazul apare pe fondul unor investigații recente care indică posibile fraude de amploare în sistemul britanic de împrumuturi universitare. Mii de studenți sunt suspectați că au cerut în mod fraudulos sute de milioane de lire sterline de la sistemul de împrumuturi universitare din Marea Britanie. Oficialii britanici vorbesc de o „recrutare organizată”, în special de cetățeni români.
Reforme anunțate de autorități Autoritățile britanice pregătesc reforme pentru a limita abuzurile din sistemul de finanțare a studenților și pentru a reglementa mai strict cursurile în franciză.
În perioada următoare sunt așteptate noi măsuri și o listă oficială a furnizorilor autorizați, în încercarea de a preveni astfel de situații în viitor.