Ajutorul de stat contestat
Comisia Europeană a deschis o investigaţie aprofundată pentru a evalua dacă sprijinul public pe care România intenţionează să îl acorde pentru retehnologizarea şi prelungirea duratei de viaţă a Unităţii 1 a Centralei Nucleare de la Cernavodă este conform cu normele UE privind ajutoarele de stat, potrivit unui comunicat al Executivului comunitar.
În ianuarie 2026, România a notificat la Bruxelles intenţia sa de a sprijini retehnologizarea reactorului Unităţii 1 a Centralei Nucleare de la Cernavodă, cu menţinerea aceleiaşi capacităţi de producţie a energiei electrice, respectiv 706 megawaţi, astfel încât acesta să poată funcţiona pentru încă 30 ani. Reactorul Unității 1 a fost pus în funcțiune în 1996, iar în prezent asigură aproximativ 10 % din necesarul de energie electrică al României.
Întrucât în 2027 reactorul ar urma să ajungă la sfârșitul duratei sale de viață estimate, prelungirea vieții acestuia cu un nou ciclu de exploatare de 30 ani este esențială pentru asigurarea disponibilității pe termen lung a energiei electrice cu emisii scăzute de dioxid de carbon. Obiectivul proiectului este de a spori securitatea aprovizionării cu energie electrică a României și de a contribui la obiectivele de decarbonizare ale Uniunii. Beneficiarul sprijinului este Compania Națională Nuclearelectrica S.A. (SNN), proprietarul și operatorul Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă, care este deținută majoritar de statul român, și totodată, singurul operator de energie nucleară din țară. Valoarea nominală estimată a proiectului este de 3,2 miliarde EUR.
România intenționează să sprijine retehnologizarea unității nucleare prin patru măsuri: un grant în valoare de 600 milioane EUR; garanții de stat pentru împrumuturile contractate pentru finanțarea investiției; un contract bidirecțional pentru diferență (CfD) cu o durată de 30 ani, menit să asigure venituri stabile centralei; un mecanism de protecție în cazul unor modificări reglementare în timpul construcției și exploatării.
În această etapă, pe baza evaluării sale preliminare, Comisia consideră că proiectul este necesar și că ajutorul facilitează dezvoltarea unei activități economice. Cu toate acestea, Comisia are îndoieli cu privire la conformitatea deplină a măsurii cu normele UE privind ajutoarele de stat. Din acest motiv, Comisia a decis să deschidă o investigație aprofundată pentru a stabili: adecvarea și proporționalitatea pachetului de ajutor, impactul măsurii asupra concurenței de pe piață și conformitatea cu alte dispoziții ale legislației UE.
În prezent, Comisia își va continua investigația pentru a stabili dacă preocupările sale inițiale sunt sau nu confirmate.
Deschiderea unei investigații aprofundate oferă României și părților terțe interesate posibilitatea de a prezenta observații, fără a aduce însă atingere rezultatului investigației, mai scrie în comunicatul CE.