Marie-Louise Eta, prima femeie antrenor în Bundesliga

Publicat: · Actualizat: · Timp de citire: 2 minute

Pe scurt

Marie-Louise Eta a fost numită antrenor principal al echipei Union Berlin, devenind astfel prima femeie în această funcție în Bundesliga. Ea are misiunea de a menține echipa în prima ligă, având un avans fragil față de echipele aflate pe locurile retrogradabile.

EN

Brief

Marie-Louise Eta has made history as the first female head coach of a men's team in Germany's Bundesliga. She takes over Union Berlin amid a crucial fight to avoid relegation.

Marie-Louise Eta, prima femeie antrenor în Bundesliga
Sursa foto: stirileprotv.ro

O premieră în fotbalul german

Germanca Marie-Louise Eta a devenit, la 34 de ani, prima femeie numită în funcţia de antrenor principal la o grupare din prima ligă masculină de fotbal a Germaniei, preluând conducerea tehnică a echipei Union Berlin până la finalul sezonului, după concedierea predecesorului său Steffan Baumgart, a anunţat duminică clubul din Bundesliga, citat de AFP.

Eta a pregătit anterior echipa feminină sub 19 ani a clubului berlinez, care anunţase în urmă cu o săptămână că ea va prelua echipa feminină de senioare a lui Union, aflată în prima divizie, începând din vară, scrie Agerpres.

De la finele lunii noiembrie 2023 şi până în vara lui 2024, Eta a făcut parte din staff-ul tehnic al lui Marco Grote şi Nenad Bjelica, devenind prima femeie antrenor secund din Bundesliga.

Pentru ultimele cinci etape ale sezonului, Marie-Louise Eta va avea ca misiune menţinerea lui Union Berlin în prima ligă.

Cu 32 de puncte acumulate, Union, singurul club din capitala germană aflat în prima divizie, are un avans de şapte puncte faţă de St Pauli, formaţia de pe locul 16, care implică participarea la barajul pentru menţinere/retrogradare la final de sezon, şi de 11 puncte faţă de VfL Wolfsburg, ocupanta primului loc retrogradabil (17).

"Menţinerea în Bundesliga nu este încă asigurată, având în vedere diferenţa de puncte faţă de jumătatea inferioară a clasamentului. Sunt încântată că clubul mi-a încredinţat această sarcină dificilă", a declarat Eta, citată în comunicatul lui Union Berlin.

Marie-Louise Eta va debuta în noua sa funcţie sâmbăta viitoare, când Union Berlin va primi vizita formaţiei VfL Wolfsburg, într-un meci crucial în lupta pentru evitarea retrogradării.