Cea mai bătrână caracatiță s-a dovedit a fi altceva
O nouă cercetare a reușit să clarifice un mister vechi de 300 de milioane de ani, legat de o fosilă care a fost considerată, până recent, cea mai veche caracatiță din lume. Studiul, condus de Thomas Clements, lector în zoologie a nevertebratelor la Universitatea din Reading, a fost publicat pe 9 aprilie 2026, și a adus la lumină faptul că fosila, cunoscută sub numele de Pohlsepia mazonensis, este de fapt un nautiloid foarte descompus, și nu o caracatiță. „Am folosit practic o gamă largă de noi tehnici analitice pentru a descoperi caracteristici anatomice ascunse în interiorul rocii”, a declarat Clements pentru CNN.
Fosila a fost descoperită la situl Mazon Creek, situat la sud de Chicago, Illinois, și a stârnit controverse în rândul paleontologilor, care au fost nedumeriți de vârsta sa. Clements a explicat că acest specimen este cu mult mai vechi decât următoarea caracatiță cunoscută, care datează de aproximativ 90 de milioane de ani. „Animalul se descompunea timp de săptămâni înainte de a fi îngropat, dând fosilei sale un aspect asemănător unei caracatițe”, a spus el, sugerând că acest lucru a dus la concluzii eronate în rândul cercetătorilor anteriori.
Criticii au ridicat întrebări cu privire la identificarea anterioară a fosilei, observând că anumite caracteristici, cum ar fi lungimea și forma brațelor sale, nu corespundeau cu cele așteptate pentru o caracatiță. De aceea, Clements a decis să reexamineze fosila cu ajutorul unor tehnici moderne care nu erau disponibile în momentul publicării primei analize în anul 2000. „Am folosit o gamă vastă de tehnici noi”, a explicat el, incluzând microscopie electronică de scanare și analize geochimice.
Cu toate acestea, identificarea precisă a fosilei s-a dovedit a fi o provocare. „Nu ajungeam nicăieri”, a recunoscut Clements, exprimându-și frustrarea în procesul de cercetare. Totuși, lucrurile s-au schimbat drastic când un coleg l-a invitat să folosească imagistica sincrotronică pentru a scana fosila. Această tehnică, descrisă de Universitatea din Reading, utilizează fascicule de lumină mai strălucitoare decât soarele și este capabilă să genereze cele mai puternice raze X din lume.
Această metodă avansată a dezvăluit caracteristici anatomice ascunse sub suprafața rocii, care nu erau vizibile cu ochiul liber. Echipa de cercetare a descoperit o radulă, o structură de hrănire cu rânduri de dinți, având cel puțin 11 dinți pe rând, comparativ cu caracatițele care au de obicei doar șapte sau nouă. „Acești dinți minusculi pe care i-am găsit ne-au permis să identificăm că nu era o caracatiță”, a adăugat Clements.
Cercetarea subliniază importanța noilor tehnologii în avansarea cunoștințelor științifice. „Nu numai că devin din ce în ce mai ușor de găsit, dar devin și mai accesibile ca preț, iar acest lucru revoluționează investigațiile paleontologice”, a afirmat Clements. De asemenea, el a menționat utilizarea sincotronilor pentru a descoperi proteine și biomolecule antice și tehnicile inginerești dezvoltate inițial pentru a testa materialele de construcție.
„Mulți oameni consideră paleontologia o știință foarte complexă”, a conchis Clements.
„Dar, de fapt, suntem o știință incredibil de inovatoare.” Acest studiu deschide noi perspective în domeniul paleontologiei, demonstrând cum tehnologiile moderne pot transforma înțelegerea noastră asupra istoriei vieții pe Pământ.