Controversa pozelor false
Președintele Nicușor Dan a admis marți, 7 aprilie 2026, că două dintre persoanele care au lucrat în echipa lui de campanie sunt implicate în ancheta DIICOT legată de controversa pozelor de la o presupusă întâlnire între Florian Coldea, Nicușor Dan și Victor Ponta, publicate anul trecut de Elena Lasconi, în plină campanie electorală. "În campania electorală am lucrat cu mai multe echipe subcontractate de alte firme. E o certitudine că în ancheta DIICOT două din aceste persoane au fost în filmarea și fotografia de care vorbim. Mai departe, e treaba procurorilor și mi-aș dori, e foarte bine că au ajuns până aici, dar ar trebui să ajungem la întrebarea esențială: cine i-a plătit", a declarat președintele Nicușor Dan, în cadrul unor declarații de presă susținute în Timișoara.
Președintele a mai menționat că nu a fost audiat la DIICOT în acest dosar. Reamintim că este vorba de pozele pe care Elena Lasconi, atunci candidată USR la prezidențiale, le-a publicat pe 1 mai 2025 (în plină campanie electorală pentru alegerile prezidențiale) și în care, susținea ea, apăreau Nicușor Dan, Victor Ponta și Florian Coldea (fost adjunct SRI). Potrivit informațiilor obținute de Digi24, procurorii au constatat că ar fi fost vorba de o înscenare, organizată de mai multe persoane, inclusiv două persoane care au lucrat în echipa de campanie a lui Nicușor Dan.
Victor Ponta și Nicușor Dan au făcut imediat plângere penală la DIICOT, iar cele trei persoane despre care Elena Lasconi susținea că apăreau în poze au subliniat că este vorba de „un fals”. În prezent, patru persoane au fost puse sub acuzare pentru divulgare de informații false, potrivit surselor judiciare citate de Digi24. La finalul săptămânii trecute, Victor Ponta anunța că a fost chemat la audieri la DIICOT, în calitate de parte vătămată, și i-au fost comunicate aceleași informații. "Era o minciună, numai doamna Lasconi putea să creadă prostia asta (...) Au patru suspecți. Patru, trei tineri și un tip mai în vârstă, nu știu încă exact care este rolul lor (...) Ei au lucrat pentru candidați, dar pentru cine? Pentru Lasconi sigur nu au lucrat, pentru mine sigur nu, pentru că m-a afectat destul de mult (...) Nu e vorba doar de poze falsificate, e mult mai mult decât atât", a transmis Victor Ponta, pe Facebook.
În dosar a fost audiată și Elena Lasconi, în calitate de martor. "Îi las să își facă treaba și le pun la dispoziție tot ce vor (...) Nu am câștigat nimic din toată treaba asta", a declarat Elena Lasconi pentru Cotidianul. Până în prezent, DIICOT nu a comunicat oficial informații referitoare la acest dosar. Surse judiciare au explicat pentru Digi24 că procurorii verifică dacă respectivele fotografii au fost modificate digital și dacă planul a fost pus la cale de un alt candidat.
Un telefon misterios de la un „fan”, un email cu fotografii compromițătoare și o postare pe Facebook cu o întrebare neutră și pertinentă. Așa începe povestea fotografiilor publicate de Elena Lasconi, care promiteau să zguduie campania electorală din 2025, dar, în schimb, au ajuns să fie analizate de procurorii DIICOT. Fosta candidată USR la prezidențiale, Elena Lasconi, a fost chemată vineri la DIICOT pentru audieri în dosarul privind fotografiile trucate pe care le-a publicat în campania electorală, fotografii care urmăreau să acrediteze ideea că Nicușor Dan s-a întâlnit cu Victor Ponta și Florian Coldea. Lasconi recunoaște că nu i s-a părut bizar, pentru că la partid se vorbea că Nicușor Dan ar fi „omul lui Coldea”.
„Nu mi s-a părut nimic bizar pentru că la vremea aceea şi în spaţiul public se spunea, dar şi la partid (adversarii politici din prezent, respectiv Ionuț Moșteanu, Cristian Seidler – fostul meu șef de campanie) spuneau că Nicușor Dan este »omul lui Coldea», eu înţelegând că Nicușor Dan este creaţia politică a generalului Florian Coldea.” Fosta candidată USR la prezidențiale afirmă că în acea perioadă nu mai avea sprijin politic și nici echipă completă de campanie, fiind nevoită să gestioneze singură toată activitatea electorală.
Emailul a venit, într-adevăr, pe una dintre cele cinci adrese ale sale. Culmea, Lasconi precizează că avea aceeași parolă la toate conturile. „Precizez că bărbatul care m-a sunat nu mi-a cerut o adresă de email pe care să îmi trimită fotografiile și vreau să arăt că aveam aproximativ 5 adrese de email. Nu am discutat cu nimeni despre acest apel telefonic, pentru că nu puteam să am încredere în nimeni și era o perioadă foarte agitată (…) Nu ştiu dacă emailul a fost trimis în aceeaşi zi în care l-am descoperit sau anterior. Acest email conţinea câteva fotografii cu Coldea, Nicuşor Dan şi Ponta. Nu îmi amintesc dacă emailul conţinea vreun mesaj. Fotografiile au apărut direct, nu erau arhivate.
Toate fotografiile pe care le-am primit pe adresa de email, ulterior fetele de la comunicare le-au publicat pe adresa mea de Facebook. Comunicarea s-a făcut de către personalul de la departamentul condus de Ioana Răduca. Prin intermediul avocatului voi depune la dosar şi numele celorlaite persoane care se ocupau de comunicare”, a menționat ea. După primirea fotografiilor, Lasconi spune că a discutat cu Ioana Răduca şi cu Liviu Popescu cărora le-a spus despre primirea emailului.
„După discuţiile pe care le-am avut cu Ioana Răduca şi Liviu Popescu am convenit împreună să facem publice aceste fotografii însoţite de o întrebare cât mai neutră şi pertinentă în ideea de a clarifica dacă aceste fotografii sunt reale sau nu. În ziua în care am avut discuţia cu cei doi, fotografiile respective au fost publicate prin departamentul de comunicare condus de Ioana Răduca, textul final fiind făcut probabil de Ioana Răduca sau de alte persoane din departamentul de comunicare”, afirmă Lasconi.
Primărița din Câmpulung Muscel subliniază că tot personalul de la departamentul de comunicare avea acces la o parte din conturile ei de email şi la conturile de social media. După încheierea alegerilor, Lasconi spune că a descoperit că o parte semnificativă din emailurile sale – aproximativ 10.000 de emailuri – dispăruseră. Mai mult, ar fi aflat că una dintre adresele sale de email a fost accesată de pe un dispozitiv localizat în Sectorul 5 al Capitalei. „Arăt faptul că după terminarea alegerilor am constatat că din numărul de aproximativ 30.000 de emailuri necitite am găsit doar 20.000, fără să cunosc ce emailuri au dispărut. În acea zi am schimbat parolele la adresele de email şi la toate conturile de pe reţelele sociale. În urma unei discuţii pe care am purtat-o cu o persoană care se pricepe la computere am înţeles că una dintre adresele mele de email a fost accesată de un dispozitiv localizat în sectorul 5 şi am făcut o captură de ecran pe care o să o depun la dosar. M-am sfătuit cu soţul meu care este avocat şi m-am hotărât să nu depun nicio plângere cu privire la acest aspect. Am făcut o căutare în emailuri după criteriile «Coldea» şi «Nicuşor» şi nu am mai găsit emailul pe care l-am primit cu fotografiile care au fost publicate”, mai spune Lasconi.
În fața procurorilor DIICOT, Lasconi a mărturisit că a fost indusă în eroare și că întreaga situație a avut consecințe politice „dramatice” pentru ea, avantajându-l pe Nicușor Dan. „Consecinţele din punct de vedere politic pentru mine au fost cele mai dramatice şi au avantajat în mod evident pe actualul Preşedinte al României, Nicuşor Dan”, subliniază fosta candidată USR la prezidenţiale. Scandalul a izbucnit pe 1 mai 2025, când Elena Lasconi a publicat o serie de imagini pe Facebook cu Nicușor Dan, Victor Ponta și Florian Coldea, cu doar trei zile înainte de primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2025.
Lasconi a susținut, la acea vreme, imaginile au fost surprinse în timpul unei presupuse întâlniri secrete din decembrie 2024 între cei trei.