Operațiune de salvare dramatică
Un militar american a fost recuperat după aproape două zile petrecute ascuns în munți, pe teritoriul Iranului, în urma prăbușirii unui avion de luptă. Operațiunea de salvare a fost efectuată de trupe speciale, care au intervenit la sol pentru a-l recupera în siguranță.
Aeronava implicată, un F-15E Strike Eagle, avea la bord doi militari. Ambii s-au catapultat după ce avionul a fost lovit. Pilotul a fost salvat rapid, însă al doilea membru al echipajului a rămas izolat. Acesta s-a ascuns timp de aproape 48 de ore, având doar un pistol pentru apărare, până când a fost localizat cu ajutorul sistemelor de comunicații. Militarul era ofițer responsabil cu armamentul, cunoscut ca WSO (Weapon Systems Officer). În acest tip de avion, echipajul este format din două persoane: pilotul, care controlează aeronava, și WSO, care gestionează armele și sistemele de luptă. WSO-ul nu pilotează avionul, dar are un rol critic. El operează radarul, identifică țintele și controlează lansarea armamentului.
De asemenea, lucrează cu echipele de la sol pentru a se asigura că loviturile sunt precise și că fiecare armă este configurată corect. În timpul misiunilor, pilotul se ocupă de manevre, iar WSO-ul este concentrat pe ecrane și sisteme, gestionând partea tehnică a luptei. Recuperarea pilotului american dispărut în Iran a fost coordonată de una dintre cele mai bine pregătite unități de operațiuni speciale din lume, cunoscută sub numele de „PJs” (Pararescue Jumpers).
După ce Iranul a doborât vineri, 3 aprilie, un avion de vânătoare american F-15 deasupra spațiului său aerian, a fost declanșată o cursă contracronometru între părțile implicate pentru localizarea și recuperarea echipajului. Două elicoptere Black Hawk au reușit să evacueze un membru al echipajului, însă operațiunea s-a desfășurat sub focul deschis al unor localnici și al unor grupuri tribale, în timp ce aparatele se retrăgeau spre teritoriul irakian. În același timp, presa iraniană a intensificat retorica, anunțând o recompensă de aproximativ 60.000 de dolari pentru capturarea pilotului dispărut, în timp ce unitățile de elită americane implicate în operațiune încercau să-l localizeze cât mai rapid.
Pararescuemenii — a căror misiune principală este recuperarea personalului militar (Personnel Recovery) — sunt instruiți pentru un spectru larg de intervenții: de la salturi cu parașuta de la altitudini de până la 9.000 de metri, până la salvarea soldaților blocați în medii subterane sau acordarea de îngrijiri medicale sub foc inamic. Aceste unități sunt frecvent dislocate preventiv în apropierea zonelor de conflict, unde există riscul ca aeronavele să fie doborâte. Analistul de securitate Aaron MacLean, fost pușcaș marin, descrie aceste forțe drept „un grup excepțional de operatori speciali”.
Necesitatea unei forțe dedicate de salvare a devenit evidentă în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, iar unitatea de salvatori a fost înființată în 1946, având ca motto: „Aceste lucruri le facem, pentru ca alții să poată trăi”. Denumirea „PJ” provine din registrele de zbor timpurii, unde membrii erau notați astfel, ca o combinație între „parachutist” și „jumper”. Unitatea este formată din aproximativ 500 de operatori speciali care acționează în echipe autonome ori de câte ori este necesară recuperarea unui militar american sau aliat. Misiunile au loc adesea în spatele liniilor inamice, deși cooperarea cu alte structuri de forțe speciale este frecventă.
Pararescuemenii pot fi parașutați în zone ostile de la altitudini de până la 9.000 de metri, utilizând parașute de mari dimensiuni — de aproximativ 470 de metri pătrați — aproape dublul unei parașute standard, ceea ce le permite să transporte echipamente extinse. Pe lângă armament, vestă antiglonț și rucsacuri personale, aceștia transportă kituri de aproximativ 36 de kilograme, care includ echipamente medicale și de localizare necesare pentru identificarea, stabilizarea și evacuarea țintelor. În unele cazuri, sunt transportate și rezerve de sânge pentru transfuzii de urgență.
Înainte de fiecare salt, echipamentele sunt verificate de 11 ori, iar un control suplimentar este realizat de un coleg, pentru a elimina orice posibilă eroare. Un fost comandant de escadrilă a descris aceste misiuni ca fiind „extrem de periculoase și solicitante”, subliniind complexitatea lor operațională. Potrivit descrierilor oficiale ale Forțelor Aeriene ale SUA, salvatorii aerieni reprezintă unitatea destinată celor mai dificile și riscante misiuni de salvare, oriunde în lume, în orice condiții.
Principiul fundamental este unul clar: niciun militar nu trebuie lăsat în urmă. În acest sens, PJs au rolul de a recupera personalul izolat, rănit, capturat sau aflat în spatele liniilor inamice și de a contracara avantajele adversarului prin extragerea acestuia din zonele de risc. Pe măsură ce se apropie de zona obiectivului, echipele urmăresc trei etape operaționale: infiltrarea, securizarea perimetrului și controlul zonei de recuperare. Pentru aceasta, operatorii sunt instruiți în utilizarea armamentului avansat, tehnici de coborâre rapidă pe coardă și proceduri de salvare din apă. Deși prioritatea lor rămâne operațiunile militare, aceste unități au fost implicate și în misiuni NASA, recuperând astronauți după amerizări, precum și în intervenții în urma dezastrelor naturale din diverse regiuni ale lumii.
De la atentatele din 11 septembrie 2001, aceste forțe au executat peste 12.000 de misiuni de salvare în condiții de luptă, uneori neutralizând combatanți inamici în timpul intervențiilor. O echipă implicată într-o astfel de operațiune ar putea include cel puțin 24 de operatori de elită. Fostul pușcaș marin Jonathan Hackett a declarat pentru The Sun că astfel de echipe pornesc de la ultima locație cunoscută a persoanei dispărute și își construiesc căutarea în funcție de teren și de capacitatea de deplasare estimată.
La rândul său, fostul ofițer naval american Harlan Ullman, consilier senior la Atlantic Council, consideră că unitățile PJs reprezintă „de departe cea mai performantă capacitate de căutare și salvare din lume”.