Căutări intense în Mureș
Cele două fetițe dispărute din Târnăveni, județul Mureș, au fost găsite în viață luni, 30 martie 2026, după o noapte întreagă de căutări intense, însă cazul ridică suspiciuni serioase. Micuțele au fost descoperite de un pădurar într-o zonă izolată, departe de locul din care dispăruseră, ceea ce întărește ipoteza că ar fi fost duse acolo de altcineva. Potrivit autorităților, un număr impresionant de forțe, precum polițiști, pompieri, jandarmi, salvamontiști și voluntari au intervenit pentru căutarea lor. S-au folosit inclusiv drone, câini de urmă și vehicule speciale pentru a le găsi.
Un pădurar le-a găsit pe cele două fetițe, de 4 și respectiv 5 ani, departe de casa lor. Autoritățile au intervenit imediat, iar Rebeca și Melisa au fost transportate la spital pentru investigații medicale, întrucât petrecuseră mult timp în frig. Mai mulți localnici au lansat ipoteza conform căreia fetițele au fost răpite, deoarece nu au fost lăsate indicii. „Toată comunitatea noastră este distrusă. Copilele nu aveau unde să dispară pentru că au fost căutate și cu drone și cu polițiști”, a spus un localnic.
Rudele fetițelor au povestit că le-au văzut în spatele casei înainte de dispariție. După ora 16:00 nu s-a mai știut nimic de soarta micuțelor până astăzi, când au fost găsite într-o zonă îndepărtată de locuință. „Bunicii și unchiul fetițelor au spus că le-au văzut în spatele casei, le-au trimis să meargă în casă că erau îmbrăcate sumar și de atunci au dispărut practic”, a declarat primarul din Târnăveni, subliniind mobilizarea impresionantă a forțelor de ordine și a voluntarilor.
Elena Burcioiu, o româncă de 21 de ani, a dispărut fără urmă în Italia. Ce s-a întâmplat pe 2 martie 2026: unde a fost găsit telefonul tinerei. UPDATE: După ce s-a implicat în operațiunile de căutare, pădurarul Aurel Frandeș a descoperit cele două fetițe la marginea pădurii, speriate și înghețate. „Fetițele plângeau, erau înghețate. Văzând mesajul Ro-Alert, mi-am dat seama că sunt cele căutate. Le-am îmbrăcat și am sunat la poliție”, a declarat pădurarul, angajat al Ocolului Silvic Luduș, Direcția Silvică Mureș, potrivit Adevarul.ro.
„A anunțat imediat autoritățile, însă, pentru că terenul era foarte dificil, iar echipele nu puteau interveni în zonă, el a fost nevoit să coboare, transportând pe una dintre fetițe în spate, iar pe cealaltă purtând-o în brațe. După o distanță de 3 kilometri, Aurel Frandeș s-a întâlnit cu autoritățile și le-a predat pe fetițe în siguranță”, a transmis Regia Națională a Pădurilor Romsilva.
Ministerul Afacerilor Interne a confirmat că cele două copile sunt în siguranță și a transmis un mesaj de mulțumire tuturor celor implicați în acțiunea de salvare. „Rebeca și Melisa sunt în siguranță! Două vieți salvate prin solidaritate, implicare și speranță. Vă mulțumim tuturor celor care nu ați rămas indiferenți”, a adăugat Ministerul Afacerilor Interne.
Operațiunea de căutare a fost una complexă, desfășurată pe mai multe fronturi, cu participarea a sute de persoane, drone cu termoviziune și câini special antrenați. Inițial, anchetatorii găsiseră doar obiectele personale ale fetelor, ceea ce a intensificat eforturile de localizare. După ore petrecute în aer liber, cele două fetițe au fost găsite flămânde și murdare, dar fără probleme medicale grave. Acestea au primit apă și pături din partea salvatorilor, urmând să fie reunite cu familiile lor.
Incidentul s-a petrecut într-un cartier de la marginea orașului, iar rudele spun că cele mici se aflau la doar câțiva metri de casă în momentul în care au fost văzute ultima dată, potrivit ProTv. Autoritățile au declanșat o amplă operațiune de căutare, polițiști, jandarmi, pompieri, salvamontiști și polițiști locali intervenind în zonă, fiind sprijiniți de aproximativ 200 de voluntari.
În total, aproape 500 de persoane au fost implicate în căutări, iar zona a fost verificată inclusiv cu ajutorul dronelor, câinilor de urmă, ATV-urilor și mașinilor de teren. De asemenea, sunt analizate peste 140 de camere de supraveghere. Căutările s-au desfășurat ore în șir, inclusiv pe timp de ploaie torențială, însă fără niciun rezultat până în acest moment. Localnicii sunt tot mai îngrijorați și nu exclud varianta unei răpiri, mulți spunând că este greu de explicat cum două copile pot dispărea fără urmă dintr-o zonă relativ restrânsă.
Familia este în stare de șoc, iar bunica uneia dintre fetițe susține că au fost căutate în toate locurile posibile din apropiere, inclusiv în păduri și gropi. Una dintre copile, în vârstă de 5 ani, are aproximativ 100-110 centimetri înălțime, ochi căprui și păr negru, creț. La momentul dispariției purta o rochie albă și roșie, o bluză albă cu puncte negre, dresuri albe și papuci roz. Cealaltă fetiță, de 4 ani, are între 80 și 100 de centimetri înălțime, ochi căprui și păr negru prins în codițe. Era îmbrăcată cu o bluză roșie cu imprimeu, colanți roz și papuci albaștri. Autoritățile fac apel la cetățeni să ofere orice informație care ar putea ajuta la găsirea celor două fetițe.
Oricine deține date relevante este rugat să apeleze de urgență numărul 112.