Impactul reglementărilor europene
Transhumanța, o practică tradițională românească, a fost recent inclusă în Patrimoniul Cultural Imaterial al Umanității de către UNESCO, însă realitatea este că această practică se află în declin. Potrivit unui interviu acordat de Dragoș Lumpan, un fotograf și documentarist care a studiat transhumanța timp de peste 15 ani, reglementările Uniunii Europene au dus la o diminuare semnificativă a numărului de ciobani care mai practică această tradiție. "Transhumanța, ca proasta, a murit din cauza UE", afirmă Lumpan. Acesta a fost martor la ultima transhumanță înainte de impunerea măsurilor restrictive de către autorități.
Dragoș Lumpan subliniază modul în care ciobanii din România, dar și din alte țări europene, se confruntă cu dificultăți din cauza regulilor stricte impuse de UE. Conform reglementărilor, numărul câinilor de pază care pot însoți turmele este limitat, ceea ce ridică întrebări asupra eficienței protecției animalelor și a siguranței ciobanilor. "La munte: maximum 3 câini; la deal: maximum 2 câini; la câmpie: maximum 1 câine. Cum? Da! Pentru o turmă de o mie de oi", explică Lumpan, considerând că aceste reguli sunt absurde.
Un alt aspect discutat de Lumpan este povara Jugetului, care impune câinilor de pază să poarte un juget, limitându-le mobilitatea în fața prădătorilor. Aceste măsuri au fost percepute ca fiind create fără a înțelege realitățile vieții de cioban. "Cei de la UE s-au spălat pe mâini, dar aplicarea acestor reguli revine primăriilor", adaugă el.
Pe lângă reglementările europene, autoritățile locale din România au impus restricții suplimentare care afectează transhumanța. Tinerii care fug de stresul urban aleg să se mute la sat, dar unele primării au interzis tranzitarea anumitor pajiști sau au interzis sunetele specifice turmelor. "Urbanii sunt oripilați, ei nu s-au mutat la sat să vadă un asemenea spectacol", spune Lumpan, evidențiind conflictul dintre tradiție și modernitate.
De asemenea, limita impusă de UE asupra modalităților de producție a brânzei a afectat calitatea produselor tradiționale. "Cercetătorii din Palermo din Sicilia au constatat că brânza lor a pierdut din gust din cauza măsurilor Uniunii Europene de a-i obliga pe ciobani să prepare brânza în încăperi cu gresie și recipiente de inox", afirmă Lumpan, subliniind că o bacterie specifică, esențială pentru gustul brânzei, nu supraviețuiește în aceste condiții.
În ciuda acestor provocări, ciobanii continuă să se adapteze. Ghiță Ciobanul, un exemplu concret, a renunțat la transhumanță, mutându-se mai aproape de sat, având acum peste 1.000 de oi, dar fără a mai parcurge vechile trasee. Alți ciobani din Mărginimea Sibiului au abandonat turmele de oi pentru vaci sau păsări, alegând animale mai ușor de întreținut. "Bătrânii au rămas în satul Jina până acum câțiva ani. Acum nu mai au nici vaci, au găini", povestește Lumpan despre schimbările demografice și economice din zonă.
Dragoș Lumpan reiterează că transhumanța nu este doar o metodă de a obține produse, ci și un stil de viață, o legătură profundă între om și natură. "E inteligență. E școala vieții", concluzionează el, subliniind că viața de cioban implică mult mai mult decât simpla creștere a animalelor.
În concluzie, deși transhumanța a fost recunoscută de UNESCO, provocările impuse de reglementările europene și autoritățile locale pun în pericol această tradiție. Următorii pași ar trebui să includă o reevaluare a reglementărilor care afectează ciobanii și o colaborare mai strânsă între autorități și comunitățile locale pentru a asigura conservarea acestei moșteniri culturale.
Filmul „Ultima transhumanță” al lui Dragoș Lumpan va fi proiectat în mai multe orașe, inclusiv București și Cluj-Napoca, pentru a aduce în atenția publicului aceste probleme urgente legate de tradiția ciobănească și impactul modernizării asupra acesteia.