În Finlanda, amenzile se calculează în funcție de avere
Un milionar finlandez a fost amendat cu 120.000 de euro pentru depășirea limitei de viteză cu 29 km/h, conform unei reportaje publicate de Le Figaro. Incidentul a avut loc în Mariehamn, în Insulele autonome Åland, pe 27 martie 2026, când Anders Wiklöf, un om de afaceri de 79 de ani, a fost prins conducând cu 59 km/h într-o zonă unde limita de viteză era de 30 km/h. "Dacă am făcut o greșeală, am făcut-o, o accept și nu mai este nimic de spus", a declarat Wiklöf presei locale. Această amendă este o parte dintr-un sistem de sancțiuni în Finlanda care își propune să ajusteze penalizările în funcție de venitul contravenientului, un principiu care a generat controverse.
Conform publicației finlandeze Nya Åland, Wiklöf nu este la prima abatere. În 2013, a fost amendat cu 64.000 de euro, iar în 2018 cu 95.000 de euro pentru încălcări similare. În total, se estimează că acesta a plătit aproape 400.000 de euro în ultimii zece ani pentru depășiri ale vitezei legale. Această practică în care amenzile sunt proporționale cu venitul a fost implementată pentru a asigura că sancțiunile sunt echitabile, indiferent de statutul financiar al contravenientului.
În Finlanda, viteza excesivă este considerată o infracțiune gravă. În 2022, un alt caz remarcabil a fost cel al lui Anssi Vanjoki, fost vicepreședinte al Nokia Mobile Solutions, care a fost amendat cu peste 100.000 de euro pentru că a condus o motocicletă cu 75 km/h într-o zonă cu limită de 50 km/h. Aceste amenzi mari sunt menite să descurajeze comportamentele riscante pe drumurile publice.
Sistemul finlandez de sancțiuni este unic și a fost comparat cu cel din Elveția, unde cea mai mare amendă din lume a fost înregistrată în 2010. Un șofer suedez a fost obligat să plătească aproape 800.000 de euro pentru că a condus cu 290 km/h între Berna și Lausanne. Aceasta ilustrează cum diferite țări abordează problema viteză excesivă, având în vedere venitul șoferilor.
Criticii sistemului finlandez susțin că metoda de calcul al amenzilor poate fi percepută ca fiind inechitabilă, favorizând în mod implicit șoferii cu venituri mai mari care pot plăti sancțiuni fără a simți o povară semnificativă. De asemenea, există voci care consideră că astfel de amenzi exorbitante nu au un impact real asupra comportamentului șoferilor, ci mai degrabă contribuie la o percepție negativă asupra autorităților.
În concluzie, cazul lui Anders Wiklöf ridică întrebări importante despre echitatea sistemului de amenzile din Finlanda și eficacitatea acestuia în reducerea accidentelor rutiere. Cu toate că amenzile mari pot descuraja unele abateri, este esențial ca autoritățile să continue să reevalueze impactul acestor sancțiuni și să caute soluții care să contribuie la siguranța rutieră fără a dezavantaja anumite categorii sociale.
Următorii pași ar trebui să includă un dialog mai amplu între autorități și cetățeni pentru a înțelege mai bine perspectivele diferitelor grupuri sociale în ceea ce privește sancțiunile rutiere.