Tensiuni geopolitice afectează programul
Jucătorii naţionalei din Noua Zeelandă au declarat că ar fi dispuşi să evolueze împotriva Iranului în afara Statelor Unite, în primul meci de la Cupa Mondială din 2026, pe fondul incertitudinii care planează asupra acestei partide din cauza tensiunilor geopolitice. Potrivit Reuters, Iranul a fost una dintre primele naţiuni care s-au calificat la turneul final, însă participarea sa a fost pusă sub semnul întrebării de când a izbucnit, la sfârşitul lunii februarie, conflictul SUA şi Israel cu Republica Islamică.
Echipa Iranului are programate toate cele trei meciuri din faza grupelor pe teritoriul Statelor Unite, primul dintre acestea fiind cel din 15 iunie împotriva Noii Zeelande, la Los Angeles. Totuşi, Federaţia Iraniană de Fotbal a ameninţat că va boicota meciurile disputate pe teritoriul american, iar acest lucru a generat nelinişte în rândul echipelor participante. Noua Zeelandă se pregăteşte ca şi cum meciul de la Los Angeles ar avea loc, dar jucătorii au declarat miercuri că ar putea accepta o mutare în afara SUA, dacă este necesar.
Mijlocaşul Ryan Thomas, care joacă în Ţările de Jos, a afirmat că Iranul şi-a câştigat dreptul de a participa la Cupa Mondială şi că echipa All Whites va reuşi să facă faţă atenţiei suplimentare generate de acest meci. „Merită să fie acolo, pentru că s-au calificat”, a declarat el pentru Reuters. „Dacă trebuie să jucăm împotriva lor în Mexic sau Canada, atunci da, vom juca acolo. Pentru mine nu e chiar o problemă.”
Pe durata Cupei Mondiale, care se va desfăşura în perioada 11 iunie – 19 iulie, Noua Zeelandă îşi va stabili baza în oraşul San Diego, din sudul Californiei, situat la o scurtă distanţă cu maşina de graniţa cu Mexicul. În acest context, preşedinta Mexicului, Claudia Sheinbaum, a declarat săptămâna trecută că ţara sa ar fi dispusă să găzduiască meciurile Iranului din cadrul Cupei Mondiale, deşi decizia finală privind orice schimbare a locului de desfăşurare ar aparţine FIFA.
FIFA a refuzat să comenteze posibilitatea schimbării locurilor de desfăşurare a meciurilor Iranului, dar a declarat că este în contact cu federaţia iraniană de fotbal şi că aşteaptă cu nerăbdare ca echipele să concureze conform programului actual al meciurilor. Iranul va juca, de asemenea, împotriva Belgiei la Los Angeles şi a Egiptului la Seattle în faza grupelor.
Noua Zeelandă şi Iran fac parte din Grupa G de la Cupa Mondială, grupă în care au mai fost repartizate şi Belgia şi Egipt. Naţionala Iranului ar fi obligată să joace cele trei meciuri din grupă în Statele Unite ale Americii, două la Los Angeles şi unul la Seattle, însă, din cauza conflictului din Orientul Mijlociu, acest scenariu nu mai pare plauzibil.
Oficialii Federaţiei de la Teheran au făcut, deja, solicitare la FIFA pentru a juca cele trei meciuri în Mexic, iar în ultimele zile au venit mesaje de încurajare tocmai de la fotbaliştii din naţionala Noii Zeelande, una dintre adversarele Iranului de la turneul final. Conform news.ro, mijlocaşul Ryan Thomas a precizat că "cei din Iran merită să fie acolo, pentru că s-au calificat. Dacă trebuie să jucăm împotriva lor în Mexic sau Canada, atunci da, vom juca acolo. Pentru mine nu e chiar o problemă".
De asemenea, Kosta Barbarouses, atacantul lui Western Sydney Wanderers, a transmis că "nu cred că ne-ar afecta deloc pregătirea dacă am juca împotriva lor în Mexic sau Canada.
Oricum, avem deja un loc de cantonament înainte de primul nostru meci".