Război în Orientul Mijlociu: Amenințări de la Trump

Publicat: · Actualizat: · Timp de citire: 3 minute

Pe scurt

Conflictul din Orientul Mijlociu se intensifică, preşedintele Trump ameninţând Iranul cu atacuri asupra centralelor electrice dacă Strâmtoarea Ormuz nu este redeschisă. Comandantul militar israelian a avertizat asupra razei de acţiune a rachetelor iraniene, inclusiv asupra capitalelor europene. În acest context, Iranul îşi menţine poziţia provocatoare, iar escaladarea conflictului continuă.

EN

Brief

The conflict in the Middle East escalates as President Trump threatens Iran with strikes on power plants if the Strait of Hormuz is not reopened. An Israeli military commander warned about the range of Iranian missiles, including European capitals. Iran maintains its defiant stance as the situation continues to evolve.

Război în Orientul Mijlociu: Amenințări de la Trump
Sursa foto: dcnews.ro

Conflictul din Orientul Mijlociu

Război orientul reprezintă subiectul principal al acestui articol. Preşedintele american Donald Trump a ameninţat sâmbătă că SUA vor lovi centralele electrice iraniene dacă Iranul nu redeschide în 48 de ore Strâmtoarea Ormuz, transmite dpa. "Dacă Iranul nu DESCHIDE COMPLET, FĂRĂ AMENINŢĂRI, Strâmtoarea Hormuz, în 48 DE ORE exact din acest moment, Statele Unite ale Americii vor lovi şi şterge de pe faţa pământului diferitele lor CENTRALE ELECTRICE, ÎNCEPÂND CU CEA MAI MARE", a scris el în reţeaua sa Truth Social (majusculele îi aparţin - n. red.).

Forţele armate iraniene au replicat că dacă sunt lovite instalaţii de carburanţi şi energetice din Iran, vor ataca infrastructura energetică legată de SUA în întreaga regiune. Traficul prin Strâmtoarea Ormuz este complet blocat de iranieni, în urma ofensivei americano-israeliene lansate în 28 februarie. Pe ruta respectivă se transportau înainte de conflictul extins între timp în Orientul Mijlociu circa 20% din petrolul şi gazele naturale lichefiate din lume.

Atacul iranian asupra bazei americano-britanice de pe insula Diego Garcia demonstrează că şi capitale europene precum Berlinul se află în raza de acţiune a tirurilor Teheranului, a declarat sâmbătă şeful Statului Major General israelian, Eyal Zamir, citat de dpa. "Iranul a lansat o rachetă balistică intercontinentală în două trepte, cu o rază de acţiune de 4.000 de kilometri, către o ţintă americană de pe insula Diego Garcia", a precizat Eyal Zamir.

"Astfel de rachete nu sunt destinate să lovească Israelul", a avertizat Zamir. "Raza lor de acţiune ajunge până în capitalele europene - Berlin, Paris şi Roma se află toate în raza de ameninţare directă". După trei săptămâni de război, regimul iranian a fost slăbit, a susţinut generalul Zamir, afirmând că Israelul se află "la jumătatea drumului" în operaţiunile sale.

El a avertizat că ofensiva israeliană împotriva Iranului va continua şi pe durata Paştelui evreiesc, sărbătoare care începe în seara zilei de 1 aprilie şi durează o săptămână. Sărbătoarea tradiţională evreiască marchează exodul israeliţilor din Egipt şi eliberarea lor din sclavie. La trei săptămâni de la izbucnirea războiului, Iranul a menţinut sâmbătă o atitudine de sfidare, comentează dpa.

Potrivit postului public de televiziune IRIB, serviciul de informaţii al Gardienilor Revoluţiei islamice a declarat că a analizat "punctele vulnerabile ale inamicului" şi că pregăteşte un nou val de atacuri "folosind strategii noi şi sisteme mai avansate". Gardienii Revoluţiei şi-au reînnoit ameninţările cu represalii în cazul unor noi atacuri asupra infrastructurii ţării.

Ali Akbar Velayati, consilier în materie de politică externă al liderului suprem, a fost citat de agenţia de presă iraniană Isna spunând că SUA şi Israelul "vorbesc atât de mult despre victorie, de parcă ar încerca să se convingă pe ele însele".

El a adăugat că lumea va fi diferită după încheierea războiului - "multipolară, cu Iranul ca axă principală a polului islamic", conform dpa.