Bucureștiul nu mai poate funcționa așa

Publicat: · Actualizat: · Timp de citire: 3 minute

Pe scurt

Primarul general al Bucureștiului, Ciprian Ciucu, a anunțat controale zilnice pentru vehiculele de mare tonaj, având ca scop respectarea restricțiilor de tonaj și siguranța traficului. În ultimele trei săptămâni, autoritățile au aplicat amenzi de peste 545.000 de lei, vizând 850 de vehicule.

EN

Brief

Bucharest's mayor, Ciprian Ciucu, announced daily checks for heavy vehicles to ensure compliance with weight restrictions and traffic safety. In the past three weeks, authorities have issued fines totaling over 545,000 lei, targeting 850 vehicles.

Bucureștiul nu mai poate funcționa așa
Sursa foto: stirileprotv.ro

Controale zilnice în trafic

Luni dimineață, Primăria Municipiului București a publicat pe pagina oficială de Facebook o serie de declarații ale primarului general Ciprian Ciucu, privind traficul din Capitală. PMB a făcut câteva precizări și despre măsurile pe care autoritățile le iau pentru respectarea restricțiilor de tonaj. Ciprian Ciucu a declarat că Bucureștiul este sufocat de mașini și că transportatorii s-au obișnuit să tranziteze orașul fără a plăti autorizația necesară. „Unul din 6 vehicule, cu taxa plătită. Bucureștiul nu mai poate funcționa ca un sat fără câini”, a afirmat Ciprian Ciucu. „Este normal ca cine produce o uzură mai mare asupra infrastructurii orașului și cine poluează mai mult să contribuie mai mult. Un vehicul comercial circulă lejer între 7 și 9 ore pe zi. Cu alte cuvinte, folosește infrastructura orașului mult mai intens.”

Pentru verificarea plății taxelor, Primăria a dezvoltat un mecanism prin care poți să introduci numărul de înmatriculare într-o aplicație publică și vezi imediat dacă taxa a fost achitată. „Am testat mecanismul de verificare. În drumul spre PMB am întâlnit 6 vehicule cu masa mai mare de 5 tone. Le-am introdus numerele de înmatriculare și am avut un șoc. Doar unul dintre ele avea taxa achitată. O betonieră. Restul NU!”

Au fost făcute publice și sancțiunile care vor apărea dacă regulile nu vor fi respectate. „Bucureștiul nu mai poate funcționa așa, ca un sat fără câini, în care legea este facultativă, iar controalele cvasiinexistente. Regulile sunt aceleași pentru toți. Cine circulă cu vehicule grele în oraș plătește taxa. Cine nu o plătește va fi sancționat de către Poliția Locală. Mă voi asigura că sancțiunile sunt mai mari decât plata taxei.”

Poliția Locală a Municipiului București a început verificările zilnice, iar în cadrul intervențiilor sunt verificate betoniere, basculante și platforme de aprovizionare în zonele A și B, unde restricțiile de tonaj încep de la 5 tone. „Sunt impuse pentru a fi protejate respectivele sectoare de drum, dar și pentru siguranța traficului și prevenirea ambuteiajelor în trafic”, au transmis reprezentanții PMB.

În ultimele trei săptămâni, acțiunile au vizat 850 de vehicule de mare tonaj, iar amenzile aplicate au însumat 545.000 de lei.

Zonele verificate au inclus Șoseaua Pantelimon, Calea Floreasca cu Șoseaua Ștefan cel Mare, bulevardele Barbu Văcărescu, Mihai Bravu și Iancu de Hunedoara.