România nu a adoptat măsuri reale în fața creșterii prețurilor

Publicat: · Actualizat: · Timp de citire: 4 minute

Pe scurt

România nu a implementat măsuri eficiente pentru a combate creșterea prețurilor la carburanți, conform lui Dumitru Chisăliță, președintele AEI. Deși s-au propus diverse soluții, expertul susține că acestea sunt insuficiente și lipsite de detalii operaționale. Guvernul analizează în continuare măsuri, dar criticile persistă asupra eficienței acestora.

EN

Brief

Romania has not implemented effective measures to combat rising fuel prices, according to Dumitru Chisăliță, head of AEI. Although various solutions have been proposed, the expert claims they are insufficient and lack operational details. The government is still analyzing potential measures, but criticisms regarding their effectiveness persist.

România nu a adoptat măsuri reale în fața creșterii prețurilor
Sursa foto: evz.ro

Argumentele lui Dumitru Chisăliță

România nu a adoptat până în prezent măsuri reale pentru a contracara creșterea prețurilor la carburanți, deși are cel mai mare preț la motorină și al doilea cel mai mare preț la benzină raportate la puterea de cumpărare, a declarat președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliță. Chisăliță a arătat că singura intervenție concretă rămâne compensarea de 20 de bani/litru acordată transportatorilor, în condițiile în care motorina s-a scumpit cu 1,62 lei/litru de la începutul anului. El a făcut aceste precizări după apariția, vineri, a unui document guvernamental privind posibile măsuri pentru atenuarea efectelor conflictului din Orientul Mijlociu asupra pieței petroliere. Președintele AEI a susținut că documentul nu conține elementele necesare unui plan operațional. „Este doar o succesiune de idei, fără scenarii de lucru, fără măsuri concrete, fără responsabili desemnați, fără surse de finanțare și fără evaluări de impact”, a spus acesta, pentru Agerpres. El a adăugat că declararea unei situații de criză poate fi justificată doar în cazul unor probleme de aprovizionare, aspect infirmat recent de autorități. Documentul menționează existența unor stocuri de urgență care ar acoperi 45 de zile de consum în România și încă 45 de zile în exterior. Chisăliță a solicitat clarificarea amplasării acestor stocuri și a condițiilor de acces la ele. Potrivit INS, în 2025, 26% din motorina importată provenea din Orientul Mijlociu, iar blocarea Strâmtorii Ormuz ar împiedica intrarea acestor cantități în țară. În ceea ce privește ideea redeschiderii Rafinăriei Petrotel, Chisăliță a ridicat semne de întrebare, având în vedere interdicția de a procesa țiței rusesc și deficitul global de țiței. Documentul propune un preț maximal de 8,86 lei/litru pentru motorină și 8,41 lei/litru pentru benzină, pentru o lună. Chisăliță a apreciat că măsura nu poate funcționa în condițiile actuale. El a explicat că motorina ar putea ajunge la 10 lei/litru în două săptămâni, ca efect al intrării în țară a unor cantități achiziționate la prețuri mai mari, ceea ce ar obliga comercianții să vândă în pierdere. Președintele AEI a atras atenția că plafonarea marjei comerciale ar afecta disproporționat operatorii mici, în timp ce marile lanțuri ar putea compensa prin alte verigi ale activității. Chisăliță a observat că prevederea privind exporturile realizate „cu acordul ministerului” este vagă și poate fi ocolită, întrucât termenul „export” se aplică doar livrărilor către state non-UE. Planul include și propuneri fiscale, precum reduceri de accize sau ajutoare de stat, formulate la scurt timp după aprobarea bugetului. Chisăliță a considerat că acest lucru indică lipsa unei intenții reale de aplicare. Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a transmis liderilor coaliției un set de măsuri de urgență care includ declararea unei situații de criză, plafonarea prețurilor, subvenții la pompă, sprijin fiscal pentru transportatori și agricultură, derogări privind bioetanolul și repornirea temporară a rafinăriei Petrotel-Lukoil.

Prețurile la benzină și motorină cresc continuu de la începutul războiului în Orientul Mijlociu. Guvernul de la București a anunțat că nu va subvenționa prețurile la carburanți, dar că analizează mai multe măsuri pe care le-ar putea lua dacă prețurile ajung la cote insuportabile. Potrivit analizelor de specialitate, se poate ajunge la 10 lei/litru la motorină până la finalul lunii martie și chiar 11,5 lei/litru până la sfârșitul lunii mai, dacă strâmtoarea Ormuz rămâne blocată. Ce măsuri crezi că ar trebui să ia Guvernul, dacă prețurile carburanților cresc în continuare?

Răspunde la sondajul G4Media: