Cooperare în domeniul apărării
România este un „promotor ferm” al Parteneriatului strategic cu Statele Unite ale Americii şi al consolidării relaţiei transatlantice, a transmis ministrul Apărării Naţionale, Radu Miruţă, vineri, la întâlnirea pe care a avut-o cu noul ambasador al SUA la Bucureşti, Darryl Nirenberg. Agenda discuţiilor dintre cei doi oficiali a vizat cooperarea în domeniul apărării, securităţii regionale şi consolidării Flancului Estic al NATO, evoluţiile recente din mediul de securitate regional şi internaţional, cu accent pe situaţia din regiunea Mării Negre, tensiunile din Orientul Mijlociu şi implicaţiile acestora pentru stabilitatea globală, sprijinul acordat Ucrainei în contextul războiului de agresiune declanşat de Federaţia Rusă, se arată într-un comunicat MApN, transmis vineri.
Ministrul a subliniat că „România este un promotor ferm al Parteneriatului Strategic cu Statele Unite ale Americii și al consolidării relației transatlantice”, și a evidențiat că, deși se află într-un context fiscal dificil, țara noastră își respectă angajamentul luat în cadrul NATO, de a crește gradual alocările bugetare pentru apărare.
El a arătat că prezenţa militară americană în ţara noastră, alături de investiţiile SUA în domenii strategice şi tehnologice, contribuie la consolidarea securităţii naţionale şi la întărirea poziţiei României în cadrul NATO şi al comunităţii euroatlantice.
Cei doi oficiali au analizat perspectivele de aprofundare a cooperării bilaterale în domeniul apărării, inclusiv dezvoltarea infrastructurii militare, extinderea programelor de instruire şi desfăşurarea de exerciţii militare comune, menite să contribuie la creşterea interoperabilităţii între forţele armate ale celor două state.
La finalul întrevederii, ministrul Miruţă şi ambasadorul Nirenberg au reafirmat angajamentul comun pentru dezvoltarea Parteneriatului strategic dintre România şi SUA şi pentru continuarea cooperării strânse în domeniul securităţii şi apărării, în beneficiul stabilităţii şi securităţii în regiune.
Ministrul Apărării Naționale, Radu Miruță, l-a primit vineri, la sediul ministerului, pe noul ambasador al SUA în România, Darryl Nirenberg. „România și Statele Unite au construit, în timp, un parteneriat solid, demonstrat prin fapte și prin proiecte concrete, nu doar prin declarații”, a scris acesta, într-o postare pe Facebook.
Ministrul l-a primit vineri, la sediul ministerului, pe noul ambasador al SUA în România, E.S. Darryl Nirenberg, pe care l-a felicitat pentru preluarea mandatului și căruia i-a urat succes în îndeplinirea responsabilităților, subliniind importanța relației dintre România și SUA.
„Am avut astăzi o discuție foarte deschisă cu E.S. Darryl Nirenberg, noul ambasador al Statelor Unite ale Americii în România, căruia i-am urat succes la început de mandat”, a declarat acesta.
Potrivit MApN, discuțiile au vizat cooperarea în domeniul apărării, securitatea regională și consolidarea Flancului Estic al NATO, precum și evoluțiile recente din mediul de securitate regional și internațional, cu accent pe situația din regiunea Mării Negre.
De asemenea, pe agendă s-au aflat tensiunile din Orientul Mijlociu și implicațiile acestora pentru stabilitatea globală, dar și sprijinul acordat Ucrainei în contextul războiului de agresiune declanșat de Federația Rusă.
„România rămâne un susținător ferm al Parteneriatului Strategic cu Statele Unite și al relației transatlantice. Chiar și într-un context fiscal dificil, ne respectăm angajamentele asumate în cadrul NATO și continuăm să investim în securitatea și apărarea noastră. România a arătat ca este un partener de încredere, serios. Prezența militară americană în România, alături de investițiile SUA în domenii strategice și tehnologice, contribuie direct la consolidarea securității naționale și la întărirea poziției țării noastre în cadrul NATO și al comunității euro-atlantice”, a afirmat Miruță.
Pe parcursul întâlnirii, cei doi oficiali au analizat perspectivele de aprofundare a cooperării bilaterale în domeniul apărării, inclusiv dezvoltarea infrastructurii militare, extinderea programelor de instruire și organizarea de exerciții militare comune, care contribuie la creșterea interoperabilității între forțele armate ale celor două state.
La finalul întâlnirii, ministrul Miruță și ambasadorul Nirenberg au reafirmat angajamentul pentru dezvoltarea Parteneriatului Strategic dintre România și SUA și pentru continuarea cooperării în domeniul securității și apărării, în beneficiul stabilității regionale.