Bolojan a discutat telefonic cu președintele EAU

Publicat: · Actualizat: · Timp de citire: 3 minute

Pe scurt

Premierul Ilie Bolojan a purtat vineri, 6 martie 2026, o discuție telefonică cu președintele Emiratelor Arabe Unite, Mohamed bin Zayed Al Nahyan, solicitând sprijin pentru repatrierea cetățenilor români. România a activat Mecanismul european de protecție civilă pentru organizarea a cinci zboruri de evacuare din Orientul Mijlociu.

EN

Brief

Romanian Prime Minister Ilie Bolojan discussed with UAE President Mohamed bin Zayed Al Nahyan on March 6, 2026, seeking support for the repatriation of Romanian citizens. Romania activated the European Civil Protection Mechanism for organizing five evacuation flights from the Middle East.

Bolojan a discutat telefonic cu președintele EAU
Sursa foto: adevarul.ro

Sprijin pentru repatrierea românilor

Premierul Ilie Bolojan a avut o discuție telefonică vineri, 6 martie 2026, cu președintele Emiratelor Arabe Unite (EAU), Mohamed bin Zayed Al Nahyan. „Convorbirea a avut loc în spiritul relației de prietenie și cooperare dintre România și Emiratele Arabe Unite. Prim-ministrul și-a exprimat deplina solidaritate cu poporul emirian în contextul actualelor evoluții de securitate din Orientul Mijlociu care au afectat și Emiratele Arabe Unite. Acesta a transmis un mesaj de susținere și a urat putere și reziliență pentru depășirea acestor momente dificile,” a transmis Guvernul României într-un comunicat.

Șeful executivului a mulțumit președintelui EAU și autorităților pentru sprijinul acordat cetățenilor români care locuiesc, muncesc sau se află ca turiști în Emiratele Arabe Unite. „Premierul Ilie Bolojan a solicitat sprijinul Emiratelor Arabe Unite pentru facilitarea culoarelor de zbor necesare operării companiilor aeriene românești, astfel încât cetățenii români să poată reveni în siguranță acasă. Cei doi lideri au convenit să continue cooperarea și coordonarea pentru identificarea celor mai bune soluții în sprijinul cetățenilor români aflați în regiune,” a adăugat instituția citată.

România a solicitat, prin Mecanismul european de protecție civilă, organizarea a cinci zboruri pentru evacuarea a circa 1.000 de cetățeni români din Orientul Mijlociu. Primul zbor, operat de HiSky, este programat pentru 6 martie 2026. Anunţul oficial a fost făcut joi, 5 martie, de purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, într-o conferință de presă la Palatul Victoria.

„Pe 4 martie, România a activat Mecanismul european de protecţie civilă (EUCPM) pentru organizarea unui zbor charter de evacuare pe ruta Muscat - Bucureşti. În paralel, a fost notificată în sistemul european de protecţie civilă solicitarea României pentru capacitatea, aproximativ 5 zboruri (1.000 de cetăţeni), prin Mecanismul RescEU pentru zboruri pe ruta Dubai/Muscat - Bucureşti/România. Zborul deja activat, care este operat de HiSky, este planificat pentru data de 6 martie, ora 5.00 locală,” a precizat Ioana Dogioiu.

Potrivit informațiilor neconfirmate oficial de MAE, aproximativ 750 de cetățeni români s-au întors deja în România din Emiratele Arabe Unite pe curse comerciale, iar alți circa 120 urmează să revină tot prin zboruri comerciale. Purtătorul de cuvânt al Guvernului a prezentat și o listă a solicitărilor de asistență: * Israel: 60 cereri, nu neapărat de repatriere, ci și pentru contact cu autoritățile române * Qatar: aproximativ 370 cereri * Emiratele Arabe Unite: aproximativ 3.000 * Arabia Saudită: aproximativ 100 * Liban: aproximativ 150 * Oman: aproximativ 100 * Kuweit: aproximativ 250, dintre care 100 vor reveni în perioada următoare * Iran: 8 cereri * Irak: 2 cereri * Iordania: aproximativ 150 cereri * Cetățeni afectați de perturbarea zborurilor și blocați în emisfera estică: aproximativ 800 cereri.

Situația este dinamică, iar autoritățile române continuă să coordoneze repatrierea și sprijinul pentru cetățenii aflați în dificultate în regiune.