Probleme logistice întâmpinate
TAROM a anunțat într-un comunicat că zborurile speciale programate pentru repatrierea a peste 300 de cetățeni români din zona de conflict din Orientul Mijlociu au fost amânate pentru seara zilei de 2 martie 2026. Inițial, aeronavele urmau să aterizeze în România luni dimineață. Potrivit companiei aeriene, întârzierile au fost generate de probleme logistice apărute pe traseul terestru către Egipt. Grupurile de români au întâmpinat blocaje la trecerea frontierei dintre Israel și Egipt, iar deplasarea către aeroportul din Cairo s-a desfășurat mai lent decât era estimat. "Transportul terestru și formalitățile de frontieră au condus la întârzieri mari ale grupurilor de pasageri care călătoresc spre aeroportul din Cairo", a declarat TAROM. În aceste condiții, ora estimată de sosire a românilor la aeroport ar fi fost în jurul orei 06:00, "în cel mai optimist scenariu". Reprezentanții companiei au atras atenția că decalajele ar fi pus presiune suplimentară pe echipajele de zbor. Procesarea unui număr atât de mare de pasageri – inclusiv formalitățile de check-in și manipularea bagajelor – ar fi depășit intervalul minim necesar pentru o decolare în condiții normale. "Riscul de depășire a timpului de serviciu al echipajelor (out-of-duty), cu potențial de blocare a operațiunii curente, dar și a aeronavelor în Egipt este inevitabil", precizează compania. O astfel de situație ar fi afectat nu doar misiunea de repatriere, ci și alte curse regulate operate de TAROM, prin indisponibilizarea temporară a avioanelor și a personalului navigant. Pentru a evita graba și eventuale complicații generate de presiunea timpului – inclusiv erori, blocaje suplimentare sau tensiuni în rândul pasagerilor – conducerea companiei a decis reprogramarea curselor pentru seara de 2 martie. Hotărârea a fost luată în coordonare cu autoritățile române și egiptene, cu sprijinul Consulatului României la Cairo și al organizatorilor grupurilor de pasageri. Operatorul aerian a anunțat că zborurile vor fi efectuate imediat ce toți pasagerii pot ajunge la aeroport și când condițiile operaționale permit desfășurarea în deplină siguranță a misiunii. "Compania va efectua zborurile imediat ce pasagerii pot ajunge la aeroport, toate condițiile operaționale fiind aliniate pentru desfășurarea în siguranță a zborurilor", au transmis reprezentanții TAROM. Peste 300 de români așteaptă astfel repatrierea, într-un context tensionat în regiune, autoritățile încercând să gestioneze situația fără a compromite siguranța operațiunilor aeriene.
Într-o altă declarație, Victor Negrescu, europarlamentar, a cerut clarificări privind repatrierea europenilor din Orientul Mijlociu. "Situația din Orientul Mijlociu s-a deteriorat vizibil. Închiderea spațiului aerian, escaladarea militară și amenințările explicite la adresa stabilității regionale ridică semne serioase de întrebare privind siguranța cetățenilor europeni aflați în zonă, inclusiv a românilor și mai ales a copiilor", a transmis Negrescu pe Facebook. El a adresat o "întrebare oficială" Înaltului Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe și politica de securitate, solicitând măsuri concrete luate la nivelul UE. Potrivit europarlamentarului, solicitările vizează „mecanismele concrete activate pentru repatrierea cetățenilor UE, inclusiv prin Serviciul European de Acțiune Externă și Mecanismul de Protecție Civilă al UE”. De asemenea, Negrescu cere evaluări de risc privind impactul conflictului asupra securității interne a Uniunii, inclusiv riscuri teroriste sau presiuni la frontierele externe.
"În astfel de momente, responsabilitatea noastră și a instituțiilor europene este dublă: protejarea cetățenilor noștri și securitatea statelor membre UE", a concluzionat vicepreședintele PE.