Mesaje de revoltă transmise
Israelul spart reprezintă subiectul principal al acestui articol. Într-o mișcare fără precedent care îmbină ofensiva militară cu războiul digital, o populară aplicație religioasă din Iran a devenit instrumentul prin care forțele israeliene au transmis mesaje de revoltă direct în buzunarele a milioane de cetățeni și militari iranieni, arată o investigație Wall Street Journal.
Sâmbătă dimineața, liniștea utilizatorilor aplicației BadeSaba Calendar — un instrument esențial pentru musulmanii care doresc să monitorizeze orele de rugăciune — a fost întreruptă de o serie de notificări neobișnuite. În loc de îndemnuri spirituale, telefoanele au afișat mesaje în limba persană care îndemnau personalul militar să dezerteze și să se alăture unei lupte pentru „eliberarea țării”.
Atacul cibernetic a vizat o platformă cu un impact masiv: doar pe Google Play, aplicația înregistrează peste 5 milioane de descărcări, fiind extrem de utilizată inclusiv în rândul membrilor forțelor de securitate din Iran. Capturile de ecran apărute pe rețelele sociale confirmă tonul imperativ al mesajelor, unul dintre ele proclamând simplu: „Ajutorul a sosit”.
Acest hack nu a fost un incident izolat, ci pare să facă parte dintr-un val masiv de operațiuni cibernetice care au coincis cu atacurile aeriene lansate sâmbătă de Israel și SUA. Obiectivul a fost subminarea autorității regimului de la Teheran și crearea de panică în rândul aparatului represiv.
Pe lângă aplicația de rugăciune, serviciile israeliene au vizat și canalele oficiale de comunicare ale statului, precum Agenția de presă IRNA, al cărei site oficial a fost compromis, afișând articole despre atacurile de sâmbătă care puneau regimul într-o lumină nefavorabilă. Tot sâmbătă, pe prima pagină a unor site-uri guvernamentale din Iran au apărut texte precum „Moment terifiant pentru forțele de securitate ale regimului Ayatollahilor; IRGC și Basij au suferit o lovitură paralizantă”.
Una din cele mai populare aplicații de rugăciuni din Iran, care însuma peste cinci milioane de descărcări pe Android și iPhone a fost spartă. Accesul a fost folosit pentru a trimite mesaje prin care personalul militar din Iran era încurajat să dezerteze și să se alăture luptei împotriva regimului de la Teheran.
Mesajele au sosit în succesiune rapidă pe o perioadă de 30 de minute, începând cu fraza „Ajutorul a sosit” la ora 9:52 dimineața, ora Teheranului, la scurt timp după prima serie de explozii. Nicio parte nu și-a asumat responsabilitatea pentru atacurile cibernetice, transmite Wired.
În următoarele, cadrelor militare care se alăturau luptei împotriva regimului li se promitea amnistie: „Forțele represive ale regimului vor plăti pentru acțiunile lor crude și nemiloase împotriva poporului nevinovat. Oricine se alătură apărării și protejării națiunii iraniene va primi amnistia și iertarea”.
Analiștii în domeniul securității cibernetice au confirmat că utilizatorii BadeSaba au primit notificări în jurul momentului atacurilor, dar nu au reușit să identifice sursa atacului cibernetic. Aceștia sunt însă de părere că o operațiune cibernetică de această natură ar fi fost aproape sigur planificată în avans.
Aplicația BadeSaba Calendar este folosită pentru a vedea și primi notificări cu privire la orele pentru rugăciuni, pe baza celor mai folosite calendare.