Atac contra Iranului
Biroul Federal de Investigaţii (FBI) a ridicat sâmbătă nivelul de alertă teroristă în Statele Unite, ca urmare a lansării atacului comun americano-israelian împotriva Iranului, au informat surse din cadrul agenţiei pentru posturile CNN şi Fox News. Secretarul pentru Securitate Internă, Kristi Noem, a explicat pe X că se află în „coordonare directă” cu agenţiile de informaţii şi forţele de ordine pentru a „monitoriza îndeaproape şi a dejuca orice ameninţare potenţială împotriva patriei”, citează Agerpres.
Serviciul Secret, responsabil cu protecţia preşedintelui american şi a altor lideri politici, a anunţat de asemenea o „suplimentare a securităţii” în locaţiile aflate sub paza sa. Departamentele de poliţie locale din întreaga ţară, inclusiv cel din New York, au activat protocoale de precauţie şi au întărit prezenţa patrulelor la lăcaşurile de cult şi sediile diplomatice.
Statele Unite şi Israelul au lansat sâmbătă un atac la scară largă împotriva Iranului, care a răspuns prin lansarea de rachete spre teritoriul israelian şi împotriva bazelor militare americane din regiune. Preşedintele american Donald Trump, al cărui guvern negocia un pact nuclear cu Teheranul, a anunţat operaţiunea sâmbătă în zori, de la reşedinţa sa privată din Mar-a-Lago, Florida, afirmând că obiectivul său final este răsturnarea regimului iranian.
Președintele Nicușor Dan a afirmat duminică, cu privire la războiul din Orientul Mijlociu, că „România este în deplină siguranță și nu se află sub niciun fel de amenințare directă”. Mesajul vine la o zi după ce SUA și Israelul au lansat un atac comun asupra Iranului. „România este în deplină siguranță și nu se află sub niciun fel de amenințare directă. Chiar dacă actualul context regional de securitate din Orientul Mijlociu s-a degradat semnificativ, țara noastră este în afara oricărui pericol. Instituțiile statului român responsabile de politică externă și securitate monitorizează evoluția situației și iau toate măsurile care se impun în astfel de circumstanțe”, a scris președintele pe X.
Nicușor Dan subliniază că siguranța românilor care se află în zona de conflict este cea mai importantă, cărora le transmite să asculte indicațiile transmise de MAE. „Prioritară în prezent este siguranța cetățenilor români din zonele de conflict. Cetățenilor români și turiștilor aflați în zonă le transmit să rămână calmi, să urmeze instrucțiunile și mesajele transmise de către Ministerul de Externe și de autoritățile locale din statele în care se află. La MAE funcționează o celulă de criză care are ca obiectiv identificarea celor mai sigure și rapide variante pentru repatrierea celor care au rămas blocați ca urmare a închiderii spațiului aerian din regiunea Orientului Mijlociu.
România va continua să acționeze cu responsabilitate, în coordonare cu partenerii noștri, pentru stabilitate și securitate. Respectarea drepturilor și protejarea civililor rămân priorități fundamentale”, afirmă șeful statului. Mesajul președintelui Nicușor Dan vine la o zi după atacul comun al Statelor Unite și Israelului asupra Iranului. Războiul total din Orientul Mijlociu a intrat duminică în cea de-a doua zi, după ce sâmbătă liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a fost ucis într-o operațiune militară comună a Statelor Unite și a Israelului. La rândul său, Teheranul a ripostat cu atacuri asupra bazelor americane din regiune și a lansat valuri de rachete asupra Israelului.
Între timp, manifestații de susținere a Iranului au loc în mai multe țări din regiune.