Dorian Popa, condamnat la 8 luni cu suspendare

Publicat: · Actualizat: · Timp de citire: 6 minute

Pe scurt

Dorian Popa a fost condamnat definitiv la opt luni de închisoare cu suspendare și supraveghere de doi ani pentru conducere sub influența substanțelor psihoactive. Instanța a impus și obligația de a presta muncă neremunerată în folosul comunității și a subliniat importanța respectării măsurilor de supraveghere, avertizând asupra posibilei revocări a suspendării în cazul unor noi infracțiuni.

EN

Brief

Dorian Popa has been definitively sentenced to eight months in prison with a two-year supervised suspension for driving under the influence of psychoactive substances. The court also imposed community service requirements and emphasized the importance of adhering to supervision measures, warning of potential revocation of the suspension in case of further offenses.

Dorian Popa, condamnat la 8 luni cu suspendare
Sursa foto: stiripesurse.ro

Decizie a Curții de Apel București

Vloggerul și influencerul Dorian Popa a primit joi, 26 februarie 2026, o hotărâre definitivă după ce instanța a analizat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu. Judecătorii l-au condamnat la opt luni de închisoare pentru conducere sub influența unor substanțe psihoactive și au dispus suspendarea executării pedepsei pe un termen de supraveghere de doi ani. "În baza art. 336 alin. 2 Cod penal cu aplic. art. 5 Cod penal și cu aplic. art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul Popa Dorian-Laurențiu la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența unor substanțe psihoactive", se arată în minuta instanței.

Pe durata termenului de supraveghere, Dorian Popa trebuie să respecte mai multe obligații stabilite de instanță: să se prezinte la Serviciul de Probațiune Ilfov, să accepte vizitele consilierului de probațiune, să anunțe orice schimbare a locuinței sau a locului de muncă și să furnizeze informații care permit verificarea mijloacelor sale de existență. De asemenea, el va participa la un program de reintegrare socială și va presta 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității: la Primăria Domnești sau la Școala Gimnazială „Gheorghe Corneliu”.

„Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 Cod penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul în care va mai comite infracțiuni, nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligațiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere”, se mai arată în minută. Faptele care au dus la condamnarea lui Dorian Popa s-au petrecut pe 27 octombrie 2023, în Domnești, județul Ilfov. Polițiștii rutieri l-au oprit în trafic în timp ce conducea un automobil de lux, fiind îmbrăcat doar în lenjerie intimă și aflându-se sub influența drogurilor.

Raportul toxicologic întocmit de Institutul Național de Medicină Legală a indicat prezența canabisului în organism. Într-o primă reacție, Popa a recunoscut că a consumat și a afirmat: „Nu am circumstanțe atenuante și îmi pare nespus de rău că am dat un exemplu negativ tinerilor care mă urmăresc”.

În data de 27 octombrie 2023, orele 21.15, în localitatea Domnești, județul Ilfov, unde locuiește, influencerul a fost oprit de polițiștii rutieri în timp ce acesta conducea un Lamborghini Huracan, fiind îmbrăcat doar în lenjerie intimă sumară (halat) și se afla sub influența drogurilor. Raportul toxicologic realizat la Institutul Național de Medicină Legală a confirmat prezența canabisului în corpul lui Dorian Popa. Atunci, Popa a reacționat și a recunoscut consumul: „Nu am circumstanțe atenuante și îmi pare nespus de rău că am dat un exemplu negativ tinerilor care mă urmăresc”.

La dosar, în apărare, Dorian Popa a depus mai multe documente din care reiese că s-a implicat în acțiuni caritabile și a primit și caracterizări din partea unor fundații sau asociații care se ocupă inclusiv de protecția animalelor sau de la Codin Maticiuc. În instanță, Dorian Popa a recunoscut consumul de canabis și a spus că a fost o greșeală pe care și-o asumă, dar că nu-și amintește cum a intrat în posesia țigării respective, apoi a mai adăugat la altă audiere în timpul procesului că consumase cannabis cu 48 de ore înainte de a fi oprit în trafic.

În apel, Parchetul a susținut că pedeapsa dată la fond este prea blândă, precum și modalitatea de executare dată cu suspendare sub supraveghere timp de doi ani, și a cerut o pedeapsă mai mare de un an. Printre altele, procurorul a subliniat “exemplul pe care Dorian Popa l-ar putea da atâtor milioane de urmăritori pe care acesta îi are pe rețelele de socializare, foarte mulți dintre aceștia fiind tineri cu vârste cuprinse între 14-25 ani”.

La fond, instanța a stabilit pentru Dorian Popa pedeapsa de 8 luni închisoare și “apreciind că aplicarea imediată a pedepsei nu este necesară, stabilirea acesteia fiind suficientă….și constatând că sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de lege (pedeapsa stabilită este închisoarea de cel mult doi ani, respectiv 8 luni închisoare, inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii, iar acesta și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității), în baza art.83 alin.1. C pen. a amânat aplicarea pedepsei de 8 luni închisoare stabilită prin prezenta pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit în condițiile art.84 alin.1 C.pen.”

Curtea de Apel București a apreciat apelul declarat de Ministerul Public ca fiind fondat și că prima instanță a apreciat corect răspunderea penală a lui Dorian Popa. Din motivarea deciziei de azi, instanța a reținut că “circumstanțele personale ale inculpatului, conduita procesuală sinceră și elementele care sunt favorabile acestuia au fost avute în vedere și de către instanța de apel, prin menținerea cuantumului pedepsei închisorii la minimul prevăzut de lege și suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei astfel aplicate. (…) În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, instanța de apel apreciază că inculpatul Popa Dorian Laurențiu prezintă aptitudinea de a se îndrepta chiar fără executarea pedepsei, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a se dispue suspendarea sub supraveghere a executării. Instanța apreciază că aplicarea pedepsei este suficientă și chiar fără executarea acesteia condamnatul nu va mai comite alte infracțiuni, fiind însă necesară supravegherea acestuia pe o perioadă determinată”.

Durata supravegherii rămâne cea de doi ani, dată de fond, cu obligația acestuia de a respecta măsurile de supraveghere impuse, printre care și frecventarea unui program de reintegrare socială și va presta o muncă neremunerată în cadrul Primăriei Domnești sau la Școala Gimnazială Gheorghe Corneliu din comuna Domnești pe o perioadă de 60 de zile. „Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.

96 Cod penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul în care va mai comite infracțiuni, nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligațiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere”, a mai subliniat instanța CAB în decizia luată.