Probleme cu predarea amplasamentelor
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunțat miercuri că Primăria Municipiului București (PMB) riscă să piardă peste 220 de milioane de lei destinați modernizării rețelei de termoficare. Ciucu a spus că situația apare din cauza refuzului administrației conduse de primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, de a preda terenurile necesare intervențiilor tehnice. Suma totală care ar putea fi pierdută ajunge la 220.161.760 de lei, fără TVA. Fondurile ar trebui să asigure lucrări importante la sistemul de termoficare din Sectorul 4. Conform lui Ciprian Ciucu, „toate” demersurile legale și administrative întreprinse de către PMB în ultimii trei ani pentru rezolvarea acestei situații „au eșuat”.
Amplasamentele vizează aproximativ 30 de străzi. Din cele 12 amplasamente necesare, doar patru au fost puse la dispoziție până acum, afirmă Ciucu. Edilul a explicat situația într-un mesaj pe Facebook, unde a și menționat că problema persistă încă din perioada mandatului fostului primar general, actual președinte, Nicușor Dan. „Prima dată i s-a cerut predarea amplasamentelor încă din anul 2023 de către fostul primar general, domnul Nicușor Dan. De atunci, pe parcursul anilor 2024, 2025 și 2026, PMB s-a adresat Primăriei Sectorului 4, inclusiv prin firme de avocatură și prin executori judecătorești, fără niciun rezultat. Motivul invocat este că se strică ceva amenajări peisagistice și că sectorul nu mai arată bine și D. Băluță poate suferi electoral. Absurd!”, a scris Ciucu.
Primarul Capitalei avertizează că pierderea finanțării ar afecta în mare măsură locuitorii Sectorului 4, care ar putea rămâne fără soluții pentru problemele legate de încălzire și apă caldă. „Dacă vor fi pierduți acești bani, PMB se va îndrepta împotriva Primăriei Sectorului 4 și a primarului Băluță pentru recuperarea prejudiciului. Nu ne încălzește cu nimic că PS4 va fi în litigiu cu PMB și că vom recupera banii din bugetul acestei primării, sunt tot bani publici”, a mai scris Ciucu.
Ciucu a precizat că, în perioada în care a condus administrația Sectorului 6, a pus „imediat” la dispoziția PMB amplasamentul pentru lucrările de termoficare, iar intervențiile au fost deja finalizate. „Pe fond, ne aflăm în același registru, cel cu Luptele de la Unirii, în care fostul primar general, domnul Nicușor Dan, a avut un conflict de viziune și de proiecte publice cu același Daniel Băluță. Acest lucru trebuie să înceteze! Bucureștiul are nevoie de o lege clară, astfel încât proiectele Primăriei Capitalei să nu mai poată fi blocate de către acei primari de sector care pun interesele lor electorale înaintea intereselor publice, pe termen lung, ale oamenilor”, a transmis el.
Potrivit primarului, este necesară o reglementare care să permită realizarea proiectelor majore ale Capitalei fără blocaje administrative între instituții. În acest context, Ciprian Ciucu a subliniat că lucrările ar trebui finalizate până în decembrie 2027 pentru a nu pierde finanțarea. De asemenea, declarațiile lui Ciucu vin la o zi după ce Băluță a acuzat că primarul general blochează un proiect al PSD și PUSL privind facturi reduse pentru bucureștenii care nu primesc apă caldă și căldură la parametrii din contract. În replică, primarul general a spus că proiectul de hotărâre este „praf în ochi”, inaplicabil și că nu aduce nimic nou.
G4Media a relatat în decembrie 2024 că Primăria Capitalei nu reușește să deschidă șantiere pentru înlocuirea conductelor de apă caldă și căldură pe o magistrală importantă din sudul municipiului deoarece Primăria Sectorului 4 a invocat lipsa unor avize. Conform publicației citate, lucrările de reabilitare vizau mai multe străzi, precum Șoseaua Berceni, Bulevardul Metalurgiei, Șos. Giurgiului, Bd. Constantin Brâncoveanu și Bd. Tineretului. Administrația condusă de Daniel Băluță motiva atunci că nu vrea să predea amplasamentele pentru viitoarele șantiere din cauza unor documente lipsă, dar și contractele de refacere a sistemului rutier/spațiului verde afectat de lucrări cu societățile care au în garanție lucrările de modernizare a străzilor pe care urmează a se interveni.
Administrația de sector acuza că lucrările Primăriei Municipiului București de regulă întârzie „exagerat de mult, termenele de finalizare fiind total depășite, spre disconfortul cetățenilor”. Finalizarea lucrărilor la conductele de termoficare, pe o lungime de 7,8 km, la un obiectiv (ce cuprinde mai multe străzi) pe această magistrală, Progresu–Berceni, au fost anunțate de Primăria Generală a Capitalei în iunie 2025. Atunci, primarul interimar, liberalul Stelian Bujduveanu, anunța că în oraș mai sunt deschise șantiere.
Proiectul, finanțat din bani europeni, prevede repararea a peste 210 km de conductă în total.