Avertisment de la Varșovia
Armata poloniei, reprezintă subiectul principal al acestui articol. Șeful Statului Major al Forțelor armate poloneze a avertizat miercuri cu privire la „amenințarea existențială” pe care o reprezintă Rusia pentru Polonia, atrăgând atenția asupra întârzierii înregistrate în modernizarea armatei poloneze în acest context periculos, în pofida unor cheltuieli record în domeniul apărării, relatează agenția de știri AFP, citată de Agerpres.
Polonia, cea mai mare țară de pe flancul estic al NATO, învecinându-se cu Rusia, Belarus și Ucraina, este unul dintre membrii Alianței care depun cel mai important efort financiar în materie de apărare, alături de țările baltice. Varșovia urmează să aloce în acest an 4,8% din Produsul Intern Brut (PIB), la doar doi pași de obiectivul stabilit de Alianță de 5% din PIB până în 2035.
Cu toate acestea, „în pofida cheltuielilor record pentru apărare din ultimii trei ani, aceste măsuri nu au putut compensa cele aproape trei decenii de subfinanțare cronică a forțelor armate”, a afirmat generalul Wieslaw Kukula în cadrul unei reuniuni miercuri, la Varșovia, la care au participat înalți responsabili ai armatei, ministrul apărării și președintele țării. Generalul Kukula a constatat un „ritm de modernizare tehnică” mult mai scăzut decât se estima, având în vedere creșterea efectivelor armatei poloneze, care – potrivit lui – ar trebui să ajungă la 500.000 de soldați până în 2039, față de aproximativ 210.000 în prezent.
De asemenea, „unele unități pe care le înființăm nu-și ating capacitatea de luptă, nu din cauza lipsei de personal, ci din cauza echipamentului de bază insuficient”, a subliniat el. În acest timp, „Rusia rămâne o amenințare existențială pentru Polonia”, a declarat generalul Kukula. Polonia urmează să primească în curând 43,7 miliarde de euro în cadrul instrumentului financiar european Acțiunea de Securitate pentru Europa (SAFE), destinat să consolideze capacitățile europene de apărare, dintr-un pachet financiar total anunțat de 150 de miliarde.
Cu acești bani, Varșovia intenționează să stimuleze producția internă de armament. Potrivit guvernului, Polonia va accede la SAFE chiar dacă președintele Karol Nawrocki, susținut de opoziția de dreapta naționalistă, va respinge prin veto o lege care reglementează modalitățile interne de aplicare a acesteia. Partidul Lege și Justiție (PiS), principalul partid de opoziție de dreapta, susține că SAFE ar putea deveni un nou instrument de presiune asupra Varșoviei în mâinile Bruxelles-ului, grație unui mecanism prevăzut pentru controlul alocării fondurilor, care, în opinia PiS, de altfel împărtășită și de președintele Nawrocki, riscă să aducă atingere suveranității naționale poloneze.
Generalul Wieslaw Kukula a reclamat ritmul de „modernizare tehnică” a forțelor armate ale Poloniei, avertizând că Rusia „rămâne o amenințare existențială” pentru cea mai mare țară din flancul estic al NATO, potrivit AFP. Polonia, cea mai mare țară din flancul estic al NATO, cheltuie cel mai mult din alianță pentru apărare, în termeni relativi. Pentru 2026 alocă 4,8% din PIB în acest scop, puțin sub obiectivul de 5% care a fost trasat la nivelul alianței cu orizontul 2035.
Chiar și așa, acest nivel de cheltuieli nu este suficient pentru a „compensa aproape trei decenii de subfinanțare cronică a forțelor armate”, a declarat generalul Wieslaw Kukula, șeful Statului Major General, miercuri, în cadrul unei întâlniri la care au participat ofițeri superiori, ministrul apărării și președintele Poloniei. Generalul a reclamat „ritmul de modernizare tehnică”, în comparație cu ritmul de creștere a efectivelor. Kukula a declarat că armata poloneză ar trebui să ajungă la 500.000 de soldați până în 2039, față de 210.000 în prezent. Unele unități poloneze noi, a spus el, au probleme cu echipamentul insuficient mai degrabă decât cu lipsa de personal.
Între timp, „Federația Rusă rămâne o amenințare existențială pentru Polonia”, a adăugat Wieslaw Kukula. Rusia „își reorganizează constant forțele, inspirându-se din lecțiile agresiunii sale din Ucraina și construind capacitatea pentru un conflict convențional cu țările NATO”, a avertizat șeful forțelor armate poloneze. Polonia urmează să primească împrumuturi în valoare de 43,7 miliarde de euro prin instrumentul SAFE, Acțiunea pentru Securitatea Europei, menit să consolideze capacitățile defensive ale statelor din UE. Varșovia intenționează să utilizeze aceste fonduri pentru a stimula producția internă de arme.
Guvernul de la Varșovia spune că Polonia va putea accesa finanțarea SAFE chiar dacă președintele Karol Nawrocki, susținut de opoziția naționalistă și conservatoare, blochează o lege care stabilește aranjamentele interne necesare în acest sens.
Principalul partid de opoziție, Lege și Justiție (PiS), susține Bruxelles-ul s-ar putea folosi de SAFE pentru a exercita presiuni nejustificate asupra Poloniei, prin intermediul unui mecanism de monitorizare a fondurilor, despre care susține că riscă să submineze suveranitatea poloneză.