Avertizări privind un atac în Iran
Donald Trump a negat informația apărută în presa americană că ar fi în dezacord cu șeful Statului Major american, generalul Dan Caine, care l-ar fi avertizat împotriva unei intervenții militare de mare amploare în Iran, relatează AFP. ”Generalul Caine, la fel ca noi toți, ar prefera să nu vadă război, dar, dacă se ia o decizie de a interveni militar împotriva Iranului, el este de părere că va fi ceva ușor de câștigat”, scrie pe rețeaua sa Truth Social șeful statului american. ”Eu iau decizia. Prefer un acord lipsei unui acord, dar dacă nu vom ajunge la unul va fi o zi foarte sumbră pentru această țară”, amenință Donald Trump.
Presa americană dezvăluie că militarul american cu cel mai mare grad a avertizat autoritățile cu privire la riscuri pe care le pot antrena atacuri în Iran. The Washington Post (WP) dezvăluie că generalul Caine și-a exprimat îngrijorarea la Casa Albă și Departamentul Apărării, cu privire la faptul că o lipsă a muniției și a unei suțineri a aliaților poate expune personalul american unui risc mai mare. The Wall Street Journal (WSJ) dezvăluie că Dan Caine și alți oficiali de la Pentagon și-au exprimat temeri cu privire la riscul unor victime americane și aliate și unei slăbiri a capacităților americane ale apărării aeriene.
Donald Trump, care a ordonat atacuri țintite în Iran, în iunie, nu exclude să folosească din nou opțiunea militară împotriva Iranului, cu care Statele Unite negociază în paralel cu privire la programul nuclear iranian. Teheranul a avertizat luni cu privire la riscul unei ”escaladări” în afara frontierelor Iranului, în cazul unor atacuri americane. ”Cerem tuturor națiunilor atașate păcii și justiției să ia măsuri semnificative pentru a împiedica orice nouă escaladare”, a îndemnat adjunctul ministrului iranian de Externe Kazem Gharibabadi.
Pe măsură ce administrația Trump evaluează opțiunea unui atac asupra Iranului, generalul Dan Caine, președintele Statului Major Întrunit al armatei SUA, a tras un semnal de alarmă: lipsa munițiilor critice și sprijinul insuficient din partea aliaților cresc considerabil riscul operațiunii și al personalului american, potrivit unor surse apropiate discuțiilor interne. Generalul și-a exprimat îngrijorările săptămâna trecută, într-o întâlnire la Casa Albă cu președintele Donald Trump și principalii săi consilieri. Caine a atras atenția că orice operațiune majoră împotriva Iranului va fi afectată de stocurile de muniții epuizate, consumate în sprijinul Israelului și Ucrainei, scrie The Washington Post.
„Caine furnizează opțiuni militare, cu evaluarea riscurilor și impacturilor, pentru liderii civili care iau deciziile privind securitatea Americii”, a transmis biroul generalului, subliniind că recomandările sale sunt confidențiale. Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Anna Kelly, a declarat că Trump ascultă „o gamă largă de opinii și decide în funcție de ce este mai bine pentru securitatea națională a SUA”. După publicarea informațiilor, Trump a postat pe rețelele sociale că afirmațiile referitoare la opoziția generalului sunt „100% incorecte” și a descris un eventual conflict cu Iranul ca pe ceva „ușor de câștigat”. Sursele citate de presa americană contrazic însă optimismul președintelui.
La întâlnirea de la Casa Albă au participat vicepreședintele JD Vance, secretarul de stat Marco Rubio, directorul CIA John Ratcliffe, secretarul de război Pete Hegseth și consilierul Stephen Miller. Scopul operațiunii influențează direct amploarea ei: un atac asupra programului de rachete iranian ar necesita lovirea a sute de ținte – baze de lansare, depozite, sisteme de apărare aeriană și rețele logistice. Dacă obiectivul ar fi schimbarea regimului și înlăturarea liderului suprem, Ayatollah Ali Khamenei, țintele s-ar extinde la mii de locații, cu riscuri masive pentru forțele americane.
Pe teren, SUA au mobilizat cea mai mare forță militară în Orientul Mijlociu de la invazia Irakului din 2003, iar Trump ia în calcul și lovituri limitate pentru a presa Iranul să accepte un acord nuclear favorabil Washingtonului. Totuși, unele state arabe au refuzat să permită folosirea bazelor lor pentru o astfel de operațiune, iar Iranul a amenințat cu represalii împotriva oricărei țări implicate. Stocurile critice pentru apărarea împotriva rachetelor balistice – sisteme THAAD și Patriot – au fost epuizate în operațiuni recente. Înlocuirea lor necesită ani de producție, iar cererea globală este mare, inclusiv din partea Ucrainei. Lipsa sprijinului aliat și complexitatea logistică pun la încercare capacitatea SUA de a susține o operațiune de amploare.
„Nu există o soluție rapidă”, spune Mackenzie Eaglen, expert la American Enterprise Institute. „SUA nu sunt pregătite să gestioneze conflicte simultane extinse și orice război prelungit cu Iranul ar avea costuri semnificative pentru alte interese prioritare.” Experții avertizează că un atac limitat ar putea declanșa un ciclu de violență imprevizibil, inclusiv atacuri împotriva personalului militar și diplomatic american. Pe de altă parte, o lovitură majoră ar putea retrgerea Iranul de masa negocierilor. Reprezentanți americani și iranieni se pregătesc să reia discuțiile săptămâna aceasta la Geneva.
În context, SUA a ordonat evacuarea personalului neesențial și a familiilor din ambasada din Liban, temându-se că Hezbollah ar putea fi implicată într-un conflict extins. Iranul, prin ministrul de externe Abbas Araghchi, a răspuns sarcastic pe rețelele sociale la nedumerirea lui Trump că Teheranul nu capitulează: „De ce nu capitulăm?
Pentru că suntem iranieni.”