O viață schimbată de război
Povestea evei, reprezintă subiectul principal al acestui articol. „Eu nu mai fac planuri. Am plan doar să trăiesc”. Așa descrie Eva, o tânără ucraineancă stabilită la Tulcea de aproape patru ani, felul în care războiul i-a schimbat complet modul de a privi viața. Avea 22 de ani când Rusia a invadat Ucraina, tocmai se mutase în primul ei apartament, în Odesa. Patru zile mai târziu, bombardamentele au început, iar toate planurile ei au dispărut subit într-o dimineață de februarie.
Astăzi, Eva lucrează la Fundația Județeană pentru Tineret Tulcea, unde ajută copii și adolescenți să se dezvolte și să găsească stabilitatea pe care ea însăși a pierdut-o atunci când a fost nevoită să fugă din Ucraina împreună cu mama, fratele și bunica ei. „E o muncă care mă împlinește, dar mă și doare, pentru că îmi aduce aminte de tot ce am lăsat în urmă”, spune tânăra.
Născută în Reni, un oraș aflat la granița cu România, Eva s-a mutat în adolescență la Odesa, unde a trăit până în 2022. Cu trei ani înainte să înceapă războiul, și-a deschis propriul salon de frumusețe la doar 19 ani, cu mult ajutor de la tatăl ei antreprenor. Mama ei, expertă în redactarea de proiecte europene, colabora cu diverse companii și instituții publice. „Era foarte bine și frumos în sensul că aveam o familie calmă și mergeam în fiecare weekend undeva împreună”, își amintește Eva.
Trecerea la viața de refugiat a fost bruscă și dureroasă. „Am plecat cu mașina spre Reni, unde am stat o noapte, dar am înțeles că nu există ajutor. Mătușa a propus să venim în România pentru trei zile, dar acum ne aflăm aici de aproape patru ani”, povestește tânăra. Decizia de a veni în România a fost naturală, având în vedere legăturile de familie și prietenie cu țara. Eva a stat 26 de ore la vamă înainte de a intra în România, simțind că războiul abia începea.
După ce au trecut granița, familia Evei a început să ajute alți refugiați, oferind traduceri și sprijin. „Dacă stăteam fără activitate, mă cuprindeau gânduri rele. Așa că m-am implicat în tot ce am putut”, spune ea. Familia a ales să se stabilească în Tulcea, unde au găsit cazare temporară. Deși nu a existat un plan clar de a rămâne, timpul a trecut și „deplasarea de trei zile” s-a transformat într-o viață nouă.
Eva recunoaște că, deși a lăsat totul în urmă, cea mai mare schimbare a fost mentalitatea sa. „Ziua de mâine aproape că nu mai există. Am decis să trăiesc cu ziua de astăzi, pentru că nu am niciun plan. Războiul ne-a învățat să nu mai facem planuri.” Această schimbare de mentalitate reflectă realitatea multor refugiați, în special a tinerilor care se simt pierduți.
În ciuda provocărilor, Eva este mândră de progresele sale. A învățat limba română la un nivel conversațional, lucrează și închiriază un apartament în Tulcea. Mama și mătușa ei au deschis o mică tipografie, iar fratele ei studiază IT la București. Totuși, gândurile despre un viitor în Ucraina sunt dificile. „Normalizarea violenței devine insuportabilă. Nu pot să îmi imaginez cum poate un copil să crească în asemenea condiții”, spune Eva, reflectând asupra impactului războiului asupra vieților oamenilor.
Eva subliniază că, deși nu cunoaște multe persoane afectate direct de război, durerea și frica sunt mereu prezente. „Oamenii s-au obișnuit cu tot ce se întâmplă, iar asta mă îngrijorează. Cum poți să te obișnuiești cu așa ceva?
E o povară pe care o vom purta toată viața.”